Cuvântul care înţeapă

“Daţi-ne viitorul înapoi!”

“Give us our future back” a fost deviza scoţienilor care zilele acestea, trebuie să recunoaştem, au reprezentat un exemplu de curaj şi determinare pentru întreaga lume, în încercarea de a schimba cursul istoriei.

În urma demersului lor, am aflat cum o voce unită poate zdruncina un sistem şi că de aici înainte, niciun alt stat european nu va mai putea spune, cu lejeritate, că un referendum pentru autonomie sau independenţă este imposibil. 

Din cele întâmplate nu soarta scoţienilor mă frământă pe mine, ci forţa lor de a se opune, într-o lume desenată de puterea discreţionară a unei minorităţi. Mă gândesc cu amărăciune la neamul nostru ce-şi rabdă cu stoicism neajunsurile zi de zi, an de an, mandat de mandat. Oare nu învăţăm nimic din tot ceea ce auzim şi vedem că se întâmplă în lume?

Cu fiecare zi care trece, oraşul în care trăim se afundă tot mai mult într-un marasm economic cu efecte nocive pe termen mediu şi lung. Industria supravieţuieşte cu greu prin puţinele fabrici rămase în picioare, comerţul este mai palid ca niciodată sub talpa hipermarketurilor şi a monopolului impus de câţiva mari proprietari, serviciile trăiesc la cota de avarie, împuţinate de sărăcia cererilor direct proporţionale cu nivelul de trai, locurile de muncă dispar frenetic, obligându-i pe cei încă activi să plece în căutarea supravieţuirii, iar noi privim în tăcere cum ne fuge pământul de sub picioare. 

Dacă ar fi să facem un inventar a celor ce încă mai funcţionează în economia câmpineană, am putea constata că pe lângă cele trei – patru linii de producţie industrială se mai mişcă doar farmaciile, clinicile medicale, casele de pariuri şi amanet, magazinele second-hand, reprezentanţele de telefonie mobilă şi oarecum băncile. Fără un set de măsuri concrete, cât încă nu este prea târziu, în maxim cinci ani, populaţia oraşului va fi formată în proporţie covârşitoare din copii şi bunici.

În ultimii doi ani, am deschis această discuţie în repetate rânduri, atât în cadru instituţional, la nivel politic şi administrativ, cât şi în întâlniri particulare cu anumiţi demnitari care au promis locuri de muncă şi un management mai performant pentru oraşul în care trăim. Am cerut chiar şi o dezbatere publică, în ideea elaborării unei strategii pe termen mediu şi lung, care să răspundă la o întrebare simplă: încotro merge Câmpina din punct de vedere economic?

Nu interesează pe nimeni şi asta mă duce cu gândul la motivele unei astfel de inerţii vecină cu iresponsabilitatea.

Încă nu am identificat niciun motiv serios, în afară de cloaca pestriţă aflată la putere ce ţine piciorul pe frână. Şi-atunci mă întreb ce fel de oameni sunt aceştia şi ce urmăresc ei? Demagogi, incapabili ori marionete ce fac politică după dictare? În mare parte, da! Şi asta arată, fără dubii, direcţia în care ne îndreptăm.

Oraşul are nevoie de o altă viziune şi de oameni capabili să îşi asume implementarea unor proiecte pentru generaţiile următoare. Într-o lume în care dinamica socială şi economică se schimbă în ritm alert, nu mai este de ajuns să asfaltezi străzi, să modernizezi parcuri şi să aştepţi încasarea taxelor şi a impozitelor. Managementul urban în lumea civilizată înseamnă dezvoltarea progresivă a societăţii în toate segmentele  ei. Nu vreau să intru în detalii, pentru că aş ajunge în zone mlăştinoase de cauzalitate şi ştiu mulţi indivizi care se vor oripila odată cu devoalarea adevăratei lor feţe. Vreau doar să trag un semnal de alarmă, în mod public de data asta, pentru a urni în sfârşit lucrurile. Cu alte cuvinte, daţi-ne viitorul înapoi!

Florin FRĂŢILĂ