Cuvântul care înţeapă

Falimentul sportului local sau batjocura politrucilor asfaltangii

Ca un iubitor de sport în general şi mai ales de fotbal, observ cu tristeţe politica falimentară promovată cu obstinaţie, în ultimele două mandate, de administraţia Tiseanu şi ca să fiu obiectiv, chiar în ultimii 21 de ani, de toţi cei care s-au perindat la conducerea oraşului, cu mici excepţii. Am să las însă trecutul să doarmă liniştit, iar pe cei care l-au reprezentat să rămână cu regretul neîmplinirilor şi cu palida consolare a unei prezenţe prăfuite în cartea de istorie a oraşului.
Dacă că azi am să vorbesc despre falimentul sportului local, asta nu inseamnă că voi trece mai uşor peste celelate aspecte importante ale vieţii publice câmpinene, cum ar fi cultura, petrecerea timpului liber ori educaţia, care se înscriu şi ele pe acelaşi palier al penibilului ridicat la rang de „strategie” de mulţi neica-nimeni, paraşutaţi în funcţii administrative de votul popular ori de haznaua care în România se numeşte politică. Voi aborda aceste subiecte atunci când le va veni rândul, pentru că ele merită consemnate, numai şi pentru a rămâne drept mărturii ale neputinţei unor personaje publice, pentru generaţiile viitoare care ne vor judeca.
Să revenim la falimentul sportului local. La începutul anilor ‘90, sportul câmpinean venea ca o moştenire destul de bine structurată a sistemului centralizat comunist, pornind de la cluburile sportive şcolare şi până la sportul muncitoresc practicat pe scară largă în fabrici şi uzine. Existau echipe de fotbal, volei, handbal, tenis, popice, atletism, motocros, box şi baze sportive cât de cât la înălţimea acestor activităţi care se practicau la nivel de amatori. Cineva se ocupa de fenomenul sportiv cu bani puţini şi asta se simţea în viaţa publică a oraşului. Treptat, pe măsură ce am înaintat printre meandrele democraţiei şi ale economiei de piaţă, fenomenul s-a stins, iar în zilele noastre el a ajuns în faliment total. Fără baze sportive şi fără sprijin din partea statului, dar mai ales a autorităţilor locale, sportul a rămas doar la îndemâna unor „frumoşi nebuni” care îl susţin cu mari eforturi, din propriile buzunare sau la îndemâna unor oameni educaţi şi formaţi în acest stil de viaţă care se încăpăţânează să transmită mai departe „flacăra olimpică” a competiţiei drepte şi libere, dar şi a formării de caractere cu adevărat folositoare societăţii. La aceşti „ciudaţi” ai vremurilor noastre, pe care îi poţi număra pe degete, autorităţile se uită cu coada ochiului, peste gard, în fuga limuzinei şi le promit din patru în patru ani câte un colac, pentru ca după ce s-au aşezat bine pe scaunele puterii, să le trimită şi lumânarea.
Dramatic este faptul că, de 21 de ani, Câmpina (cândva oraşul cu cel mai mare număr de intelectuali…) are ghinionul de a avea la conducere… 

(citeşte continuarea pe www.cuvantulcareinteapa.blogspot.com)