Știri

Cuvântul care înţeapă

Complicitatea din şcoli
Una dintre problemele esenţiale cu care se confruntă societatea românească a zilelor noastre este aceea a educaţiei tinerei generaţii, care peste câţiva ani va ajunge în situaţia de a fi miezul acestei civilizaţii est-europene, clasă conducătoare ori bază a unor comunităţi aflate într-o eternă tranziţie conceputală, spirituală şi economică. Când spun educaţie mă refer strict la învăţământul românesc primar, gimnazial, liceal, universitar şi chiar post-universitar, care în mare măsură trăieşte în umbra meschină a unor complicităţi otrăvitoare al căror rezultat a început de mult să producă efecte vizibile în zona calităţii umane. Desigur, n-am să generalizez acest fenomen, însă nici nu-l pot ascunde sub preş (în imediata mea apropiere), atâta vreme cât el există şi produce nemulţumire în rândul părinţilor dispuşi să se îngrijească de viitorul copiilor. Concret, în ultimele luni de când mă aflu la conducerea comisiei de cultură, sport, învăţământ din Consiliul Local, am primit foarte multe sesizări, de la părinţii ai căror copii sunt elevi în şcolile câmpinene (în special din zona învăţământului gimnazial şi liceal), care reclamă faptul că anumiţi dascăli au un comportament total neadecvat (acordă calificative şi note în funcţie de poziţia socială a părinţilor, sunt dezinteresaţi de promovarea elevilor cu reale aptitudini, nu stimulează valoarea în general, întârzie repetat şi nemotivat la ore şi chiar lasă impresia unor deviaţii „admirative” faţă de liceenele din ultimii ani de studiu ş.a.m.d.) pentru o meserie care are drept obiect modelarea conştiinţelor tinere.
Primul impuls a fost acela de a-i întreba pe nemulţumiţi din ce motiv nu semnalează aceste aspecte negative direct la conducerea şcolilor respective, directorilor şi consiliilor de administraţie. Răspunsul a fost unul halucinant şi aproape în unanimitate: „Dacă sesizăm aceste nereguli, atunci copiii noştri vor ajunge un fel de paria pentru profesorii în cauză, care oricum vor fi acoperiţi de directori. Nu ne putem permite să ne jucăm cu vieţile propriilor noştri copii”. Am rămas cu gura căscată în faţa unor astfel de argumente, de altfel justificate în realitate. Aşadar, părinţii se tem să îi tragă de mânecă pe dascăli, invocând complicitatea unui sistem educaţional parţial putred, care odată scos la lumină ar produce efecte negative tot împotriva celor care suferă. Multă vreme după ce am descoperit aceste realităţi, am încercat să înţeleg mecanismul tăcerii (în fapt, un alt gen de complicitate) şi am ajuns la concluzia că este de datoria mea (în calitate de ales local) să intervin pe fondul acestor reclamaţii. Două săptămâni mai târziu (cred că pe la mijlocul lunii februarie) am organizat o şedinţă cu toţi directorii instituţiilor de învăţământ câmpinene, în sala mică a Casei de Cultură „Geo Bogza”. Pe lângă discuţiile ce ţin de colaborarea în plan cultural şi nu numai, dintre comisia pe care o conduc şi şcolile locale, am adus în prim plan (la modul general, fără să nominalizez vreo şcoală generală ori vreun liceu) şi problemele arătate mai sus. După cum se ştie din presă, discuţia a generat un adevărat iureş, în urma căruia o mare parte dintre directori s-au simţit lezaţi (subliniez, fără să fi făcut eu referire la vreunul dintre ei ori la instituţiile pe care le conduc). Evident că îi atinsesem în zone nevralgice, nezgândărite de nimeni până atunci. Am încercat să le propun şi o soluţie, aceea de monitorizare mai atentă a şcolilor de către administraţia publică locală, prin intermediul unui angajat al Primăriei care să verifice zilnic aspecte ce ţin de disciplină şi de buna desfăşurare a procesului de învăţământ. Mai simplu spus, un om care să observe nereguli şi chiar să primească sesizări de la aceia care au ceva de spus în acest sens. Reacţia a fost pe măsură. Categoric nu. Dascălii au lăsat să se înţeleagă faptul că nu sunt dispuşi să accepte un astfel de supracontrol. Am înţeles atunci că orice intervenţie din afară în sistemul complicităţii din învăţământ provoacă panică. O panică pe care însă mi-o asum, pentru că dincolo de inerţia din învăţământ, trebuie să le oferim celor care mai cred în educaţia românească speranţa că mâine va fi mai bine.

P.S. Întâlnirea la care am făcut referire a produs şi ceva efecte. În câteva licee, anumiţi profesori şi-au schimbat deja atitudinea. Este şi ăsta un început de drum, pe care am să-l continui prin întâlniri periodice (o dată la două luni), atât cu părinţii, cât şi cu diriguitorii şcolilor. Ţin să precizez că, din fericire, ceea ce am scris mai înainte nu reprezintă trăsătura de bază a învăţământului local, ci mai degrabă excepţia care întăreşte regula.

Florin FRĂŢILĂ

2 Comentarii  

  1. Cum sa accepte d. Fratila directorii de scoli asa ceva ? Sa stea cineva pe capul lor toata ziua , sa vada ca anumiti profesori nu vin la ore , unii elevi mai "trag pe nas" ( vezi lic. Grigorescu , Petrol….. ). Suntem in sec XXI ce rost mai are ca profesorii sa-si faca datoria si elevii sa invete ?

  2. Imi pare rau ca nu am citit acest articol mai devreme ca sa pot comenta in calitate de parinte dezgustat de ceea ce se intampla la Liceul Grigorescu.
    Parintii investesc in copii si copiii buni muncesc pentru a intra la acest liceu din care, din pacate, a ramas doar numele. Rezultatele cu care se lauda acest liceu sunt de fapt munca individuala pe banii parintilor, la pregatiri. Este o debandada totala, nu se fac ore, in fiecare saptamana lipsesc unul sau doi profesori de la clasa, motivat sau nu, inlocuiti de aceeasi pensionari agreati(bineinteles platiti la plata cu ora).
    De curand parintii colectivelor din patru clase au depus memorii cu privire la prestatia d-lui prof. de matematica Stan C-tin care are grave probleme de comportament, sesizate de ani de zile de parinti si la care conducerea nu a raspuns niciodata prin inlocuirea acestuia pe motive de sanatate. A fost mutat de la o clasa la alta nenorocind pe rand generatii de elevi. D-na directoare nu a participat la aceste sedinte cu parintii si s-a aratat vizibil deranjata cand toti parintii, reprezentanti ai celor patru clase au depus si solicitat nr. de inregistrare la memoriile intocmite. S-a ajuns la situatia cand copiii, chiar cu acordul parintilor si acordul tacit al cadrelor didactice care cunosc situatia nu mai participa de mult la orele de matematica. D-na directoare sustine ca elevii sunt de vina( ca de obicei) si daca nu ne convine sa ne mutam copii in alta unitate de invatamant. D-na directoare este platita de noi din taxe si impozite si nu este sef pe mosia personala. Daca nu e in stare sa-si faca ordine in ograda, sa plece dumneaei. Copiii au intrat pe merit in aeasta scoala, pe baza unei medii si in speranta ca vor beneficia de programe de calitate. Liceul Grig se duce de rapa. Nu exista programe alternative, parteneriate care sa implice cat mai multi copii in toate domeniile etc.cum se intampla la alte colegii nationale din tara. Totul este o bataie de joc pe banii parintilor si pe viitorul copiilor nostri. Parintii care se implica, renunta la un momentdat, de teama repercursiunilor asupra copiilor lor (pe asta se bazeaza si conducerea si profesorii)Asteptam solutionarea memoriilor depuse, in sensul pensionarii pe caz de boala a acestui profesor si nu prin punerea batistei pe tambal cum s-a facut pana acum. Speram in sprijinul autoritatilor locale care se implica cand numesc politic un director dar nu si cand e cazul sa ia masuri. Se spune ca elevul e in centrul educatiei dar de fapt profesorii sunt marii beneficiari ai sistemului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare