Știri

Cuvântul care înţeapă

Jurnal de campanie
9 octombrie. Azi vine Werner la Câmpina. De o săptămână ne ocupăm de mobilizare. Fiecare activist, câte treizeci. Exerciţiul mobilizării, mai uşor decât credeam. Neamţul are priză la oameni.
Mă enervează activismul ăsta universal valabil în politică. Nu mă simt parte în acest soi de colectivizare electorală. Am doar o obligaţie faţă de mine însumi, într-un moment important pentru societatea în care trăiesc.

Ora 12.45. Aproape toţi membrii din conducerea politică locală a dreptei câmpinene (ACL), la Casa Tineretului, în aşteptarea prezidenţiabilului. Consilieri locali, judeţeni, preşedinţi, vicepreşedinţi, membri mai vechi şi mai noi, tineri aspiranţi şi câţiva figuranţi. 
Liberalii şi democrat-liberalii, două entităţi distincte în slujba creştinătăţii (Alianţa Creştin Liberală). Discuţii sterile şi încercări de recapitulare organizatorică. Se împart eşarfe albe şi albastre. Liberalii cu alb, democrat-liberalii cu albastru. Eşarfele albe sunt mai puţine şi liberali sunt puţin dispuşi să se identifice cu albastrul aliat. Prilej de glume pe seama frăţiei. Cineva lansează un pariu că neamţul va sosi la timp, ora 13.00. Altcineva susţine că va fi o victimă a programului încărcat de la Breaza şi va întârzia. Unul dintre preşedinţi prinde din zbor informaţia şi trimite vorbă organizatorilor de la Ceas să ţină mitingul cald, în caz că întârzie prezidenţiabilul. 
Ora 13.02. Wernermobilul îşi face apariţia în parcare. Gazdele se aliniază într-o ordine oarecum prestabilită, pariorii, susţinători ai puctualităţii, jubilează, grupul restrâns de întâmpinare se opinteşte spre uşa transportorului, să fie cât mai vizibil. Protejat de statura teutonică, Werner îi salută rapid, trecând printre ei, pentru a le da bineţe cum se cuvine celor din spate. Treizeci de secunde mai târziu, prezidenţiabilul era deja la primul semafor, iar companionii făceau faţă cu greu pasului său hotărât. Abia la prima oprire (în zona complexului ABC), prilejuită  de un scurt dialog cu un grup de pensionari, s-a regrupat întreg aliotmanul ce avea să se împrăştie iar, mult în spatele neamţului, până la destinaţie.
O bună parte din drum am mers alături de Vasile Blaga, destul de ostenit, de pe urma marşului forţat. „Hotărât neamţul!”, zic. „Cu ăsta nu te joci!”, îmi răspunde Blaga, printre pauze de respiro. Chiar înainte de a ajunge în mulţimea mitingului, Werner s-a mai oprit o dată de vorbă cu doi tineri, prilej pentru staff să îl ajungă din urmă şi să îl înconjoare ca un scut. Din spate se vedeau doar costume fine şi încălţări de firmă. Nu ştiu de ce, dar mă întrebam în acel moment cum de-şi permit băieţii ăştia din politică pantofii ăia scumpi şi hainele croite impecabil. O întrebare retorică, a cărei dilemă a zburat odată cu o altă observaţie. Printre perechile de picioare „înobilate”, am văzut şi doi pantofi obişnuiţi, aproape ca ai mei, puţin tociţi de folosinţă şi vreme, îngrijiţi şi asortaţi la costum. Erau ai lui Werner, omul din centrul atenţiei. 
Ora 13.30. La miting lume multă şi pestriţă. Discursuri peste discursuri, îndemnuri electorale şi politicianism. Audienţa a fremătat în repetate rânduri, chemându-l parcă pe Iohannis să-şi spună cuvântul. Din stânga mea, se aude o voce feminină îngrijorată: „Doamne, sper să aibă un mesaj mai înflăcărat decât de obicei!” Femeia avea nevoie de adrenalina născută din mijlocul unei mulţimi înfierbântate, de hărmălaie electorală, de mesaje patriotarde. Neamţul a vorbit aşa cum îl ştim, calm, la obiect, fără falsă însufleţire. În josul scărilor (tribuna improvizată a mitingului), printre oameni, era linişte. Îl ascultau cu atenţie. Mai rar am văzut un miting cu ascultători şi privitori atât de liniştiţi. Între omul de pe scări şi mulţime se instalase respectul. Reciproc. 
Ora 14.30. Werner iese cu greu dintre simpatizanţi. Toată lumea vrea să-l atingă şi să-i spună ceva. Se merge la masa de prânz, inclusă încă de la început în program. Aveam ocazia să îl observ pe candidat şi într-o situaţie mai puţin protocolară. Important pentru a-mi întregi impresiile. Timp de fix 45 de minute, atât cât era prevăzut în program, Werner s-a comportat impecabil. A zâmbit de câteva ori, a rostit aproximativ 50-60 de cuvinte şi nu a participat la niciun soi de hăhăială specifică unui asemenea moment de socializare. La mijlocul timpului s-a ridicat în picioare, mulţumind celor prezenţi pentru tot efortul zilei. La ora 15.10 s-a ridicat de la masă fără să-şi fi mâncat desertul şi a plecat mai departe. Trebuia să fie punctual şi acolo unde mergea şi îl aşteptau alţi susţinători.
În urma lui, un oarecine, hârşit prin politica locală, a tras concluzia: „Dacă ăsta ajunge preşedinte, ne pune pielea în băţ!” 
Florin FRĂŢILĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare