Știri

Cuvântul care înţeapă

Instinct primar în mijlocul nămeţilor
De mai bine de două săptămâni iarna grea s-a instalat pe tot cuprinsul ţării, aducând cu sine ger năpraznic, zăpadă abundentă şi viscol tăios. Sunt zile întregi de când mii de oameni sunt aproape blocaţi în nămeţi, fără apă, harnă ori asistenţă medicală, iar autorităţile statului s-au dovedit a fi depăşite de situaţie. Traficul rutier, ferovier şi aerian este aproape paralizat într-o Românie prinsă din nou pe picior greşit de furia naturii. Peste toate aceste trăiri disperate ale românilor, prinşi ca într-un cleşte de vreme potrivnică şi sărăcie, tronează autoritatea, care adunată în tot felul de comisii interministeriale, constată neîncetat că trebuie să închidă: străzi, şcoli, gări, aeroporturi, vieţi între patru pereţi, soluţie care cred ei că îi absolvă de orice fel de responsabilitate.
Pe toate canalele media răzbat semnalele celor care îşi aşteaptă salvarea de la autoritate, însă ea, închisă la rându-i într-un birou, emite, în cel mai bun caz, speranţe deşarte, dovadă a neputinţei şi a incapabilităţii de a gestiona o societate lipsită de anticorpi. În astfel de situaţii limită se dovedesc slăbiciunile unui popor adus în pragul falimentului moral şi material, care îşi aşteaptă scăparea de la „tătuc”, în cazul nostru autoritatea statului.
Trecând la concret, nu putem să nu observăm lipsa utilajelor performante de deszăpezire şi a mijloacelor absolut necesare în astfel de situaţii de urgenţă, în condiţiile în care contractele încheiate de autorităţi sunt de trei ori mai mari decât în orice ţară civilizată de pe teritoriul UE.

Comandamentele pentru situaţii de urgenţă, care sunt plătite din banii noştri şi care ar trebui să funcţioneze operativ acum, când este nevoie, sunt departe de a fi ceea ce lasă să se înţeleagă pompoasa lor denumire, pentru că sunt constituite în fapt din personaje care gravitează în jurul cercurilor politice şi administrative, tocmai acelea care vă spuneam că au semnat contracte de deszăpezire grase. Este evident că astfel de responsabili nu pot face mai mult decât le este permis de „termenul contractual para-ndărăt” şi tocmai de aceea asistăm în nenumărate cazuri la acest „soi de neputinţă” care scoate în evidenţă putreziciunea sistemului.
Un exemplu în acest sens, dar cu ceva date ale problemei schimbate, poate fi cel de la Câmpina, zonă totuşi ferită de intemperii serioase. Săptămâna trecută, luni 6 februarie, după câteva zile de ninsoare abundentă, care a blocat în mare parte căile de comunicaţie şi acces, autorităţile locale au instituit un „comandament” de iarnă condus de primarul Horia Tiseanu, care a lua unele măsuri pentru deszăpezirea oraşului. S-a hotărât atunci, ca pe lângă operatorul abilitat prin contract, Floricon Salub, să participe la operaţiunile de deszăpezire şi anumite firme care dispun de utilaje în acest sens. La vremea aceea m-am minunat, în sinea mea şi am apreciat decizia corectă a autorităţilor, de a debloca cât mai repede oraşul ocupat de nămeţi.
Minunea a ţinut însă foarte puţin, pentru că am aflat că în spatele ei nu era decât instinctul primar de a da „de mâncare” unor băieţi flămânzi (sunt şi două excepţii de firme care şi-au oferit serviciile fără să ceară nimic în schimb) pentru care zăpada s-a constituit imediat într-o posibilă sursă de venit. Şi uite-aşa s-a întâmplat ca săptămâna trecută, geroasă şi fără ninsori, utilajele să „zbârnâie” prin oraş, iar deszăpezirea să se facă cu greu pe arterele principale, în timp ce lateralele, parcările şi în general zonele domeniului public mai puţin vizibile, să rămână greu practicabile şi chiar impracticabile. Nu ştiu care sunt sumele în jurul cărora se învârt aceste interese, însă ştiu că tot ce s-a făcut, se face şi se va face în perioada următoare în numele nostru şi pentru noi, are un preţ piperat, care ne arde la buzunare şi, ceea ce este mai grav, nu ne rezolvă problemele decât într-o mică măsură.
A propos de preţuri şi de cum se cheltuie banul public! Zilele trecute, preşedintele Băsescu a cerut autorităţilor statului, îmcepând de la preşedinţie până la primării şi consilii locale, transparenţă totală. Adică publicarea pe site-urile instituţiilor respective a tuturor contractelor şi facturilor plătite din bani publici. Eu am cerut acest lucru administraţiei locale de mai bine de un an şi nu s-a întâmplat absolut nimic. Sigur că asta poate însemna deconspirarea multor imoralităţi politice (dacă nu chiar fărădelegi), ceea ce poate duce la sfârşitul carierei unor nenorociţi care ne batjocoresc. Dar poate, cine ştie, intervenţia lui Băsescu va produce, în sfârşit, un efect în acest sens.
În momentul în care scriu aceste rânduri afară ninge ca-n romanele lui Dostoievski, aşa că avem toate şansele, după acest al doilea val de zăpadă, să auzim în curând despre un nou comandament de iarnă local care de data asta să ne anunţe cum vor dispărea munţii de zăpadă din primul val de pe carosabil pentru a le face loc celor din al doilea val, care se aştern. Sau poate că tocmai asta este şmecheria. Băieţii ăştia vor să transforme Câmpina în oraş turistic şi au găsit momentul!

Florin FRĂŢILĂ

Un comentariu

  1. CRED ca opozitia ar trebui sa faca si ei ceva in domeniul asta si domnul guran vad ca nu a luat nicio initiativa in acest domeniu si sa ajute oamenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare