Corespondenţă de la Paris
Ultimele zile le-am petrecut într-un marş forţat prin Europa (peste 5000 km în cinci zile), cu destinaţia Paris, una dintre capitalele lumii, pe care mi-am propus să le văd în această viaţă.
Indiscutabil, Parisul este impresionant! Mizerabil pe margini, în cartierele locuite de negrii, absolut superb în centrul istoric, boem pe malul Senei ori la cafenelele supraaglomerate, Parisul respiră un aer al contrastelor. E greu să nu întorci privirea după pariziencele autentice, cu glezna fină şi tot la fel de greu este să nu te ţii de nas în metroul ticsit de „imigranţi“, mai mult sau mai puţin coloraţi. Am văzut, însă, atât de puţine lucruri în oraşul luminii, evident, din lipsă de timp, încât nu voi avea îndrăzneala să continuu naraţiunea în semn de respect pentru cele nevăzute.
Am să trec, însă, în registrul de acum obişnuit al acestei rubrici şi am să vă povestesc o scurtă secvenţă derulată în timpul şederii mele la Paris. Printre toate cele pe care am vrut să le văd a fost şi turnul Eiffel. Odată ajuns în pântecul mastodontului de oţel, mă pregăteam, alături de fiul meu (am uitat să vă spun că am fost împreună în această călătorie), să admir priveliştea din jur, când am simţit telefonul vibrând în borsetă. Curiozitatea m-a împins să văd cine este. Pe ecran apărea un apel cu număr ascuns. Am răspuns oarecum iritat, pentru că eram deranjat de un anonim într-un moment de relativă introspecţie. La capătul celălalt, o voce de bărbat a început să mă înjure cu simţ de răspundere. Singura frază pe care pot să o redau este următoarea: „Ce ai cu Tiseanu mă’ golanule, nu vezi ce primar bun este?!“ Monologul simpatizantului cretin al lui Tiseanu a ţinut preţ de 3-4 minute, timp în care nu am avut nicio reacţie. Înainte de a-i închide telefonul, l-am anunţat că acest apel îl va costa dublu, pentru că sunt plecat din ţară. Vocea i s-a oprit brusc, iar eu m-am simţit oarecum răzbunat.
Mai târziu, la o terasă cu aer boem, în faţa unei cafenele, am zărit pe un avizier o copertă de carte. Era vorba despre volumul Mathesis – Bucuriile simple de Constantin Noica. Gândul că în lume există un imperiu al marilor spirite mi-a dat putere să sper că ele vor continua să ne salveze de specimene precum anonimul simpatizant al lui Tiseanu.
Florin FRĂŢILĂ