Cuvântul care înţeapă

A doua săptămână de campanie înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale. Werner şi Viorel îşi continuă competiţia într-un climat electoral greu de înţeles şi mai cu seamă greu de acceptat într-o ţară europeană. Diaspora fierbe în multe capitale europene, protestând pentru dreptul la vot. Demonstraţii de stradă în care românii le cer guvernanţilor mai multe cabine de vot şi o mai bună organizare în data de 16 noiembrie. Ministerul Afacerilor Externe nu pare dispus să respecte cererile îndreptăţite ale protestatarilor. Ministrul Titus Corlăţean a demisionat, singura “măsură” concretă. În semn de solidaritate cu diaspora, românii pregătesc ample manifestaţii de stradă în mai multe oraşe din ţară.

Viorel se aliază pentru turul doi cu oricine aduce voturi, indiferent de adversităţile trecutului şi incompatibilităţile politice ale prezentului. Werner refuză orice troc politic, preferând votul liberei conştiinţe şi relaţia directă cu electoratul. 

Discuţii aprinse pe marginea confruntării televizate dintre cei doi finalişti. Viorel vrea să-l atragă pe Werner în studiourile de televiziune ostile neamţului, Antena 3, RTV şi chiar B1. În pachetul de patru confruntări televizate propuse de Viorel a fost inclusă şi Realitatea TV, singurul trust pro Iohannis. Adică după ce-l face praf în trei runde, să puncteze şi neamţul în una. De partea cealaltă, Werner agrează un format consacrat de multă vreme în plan internaţional, o singură confruntare pe teren neutru, într-o incintă academică, cu participarea tuturor televiziunilor. La ora la care scriu aceste rânduri nu s-a ajuns încă la o înţelegere şi pare greu de crezut că se va întâmpla. De remarcat falimentul moral al trusturilor media partizane, transformate în instrumente politice.

În opinia multor “analişti”, rezultatele primului tur de scrutin delimitează foarte clar o frontieră imaginară a două Românii. Nefericită concluzie. Cine vorbeşte despre cele două Românii trebuie negreşit să clarifice şi conceptul egalităţii de şanse al unui neam opresat de comunism timp de 50 de ani şi strivit încă 25 de ani sub talpa inconştienţei, populismului, a lipsei de coerenţă şi bună credinţă a clasei politice postdecembriste, dominată de vechile structuri comunisto-securiste.

Frontiera imaginară ce îi desparte azi pe români este o consecinţă a aroganţei “elitelor” conducătoare, care întotdeauna au uitat de popor şi de obligaţia de a civiliza, sub toate aspectele, o societate afectată în mare parte de sărăcie şi subcultură. Azi le cerem românilor să judece şi să acţioneze europeneşte, fără să înţelegem că mulţi dintre ei se confruntă cu grave probleme de logică simplă. Nu vreau să aprofundez acest subiect, care în fond este cheia separatismului întreţinut cu dibăcie şi speculat la maxim de clasa politică.

La Câmpina, după o primă manşă cu rezultate apreciabile pentru dreapta, unora li se pare că ei sunt miezul… Aceşti recent resuscitaţi pe scena politică au prins glas şi se văd deja călare pe caii albi ai liberalismului. Greşită abordare! 

Rezultate bune ale ACL în Colegiul 2 Deputaţi (localităţile limitrofe Câmpinei) şi la Câmpina. Excepţii oarecum surprinzătoare au fost Proviţele, cele două comune, fiefuri pedeliste până nu de mult.

Discuţii aprinse pe marginea rezultatului tăriceniştilor (9,65%) la Câmpina. Procentul aproape dublu faţă de media naţională obţinut de Tăriceanu are o explicaţie simplă: USL a rămas încă prezent în conştiinţa publică. După trei campanii electorale, în 2012 (alegerile locale, referendumul pentru suspendarea preşedintelui şi alegerile parlamentare), în care tăriceniştii de azi au investit resurse umane şi materiale impresionante, pe fondul antipatiei populaţiei faţă de regimul băsist (portocaliu), este absolut normal ca o bună parte din acest electorat să fi rămas fidel dezideratului imagistic de acum al PSD de a reface USL, garant al continuităţii la putere. În toată ecuaţia asta, tăriceniştii şi-au urmărit strict interesul: rămânerea la putere alături de PSD, conştienţi de faptul că ar putea fi doar folosiţi în scop electoral şi ulterior marginalizaţi (înlăturaţi) fără scrupule, aşa cum s-a întâmplat în primăvara acestui an.

Pentru 9,65% din electoratul câmpinean a funcţionat acest gen de “continuitate” şi sunt mari şansele ca strategia să fie valabilă şi în turul doi.

Sunt voci care susţin că în condiţia unei mai bune “gestionări” din partea liberalilor a electoratului tăricenist, ACL-ul local ar fi înregistrat un rezultat mult mai bun în turul întâi. Greu de crezut! Nostalgicii USL-işti care au votat cu Tăriceanu nu sunt liberali sadea, ei sunt social-liberali antibăsişti şi antipedelişti, oameni care s-au regăsit într-o construcţie politică atipică, fără ideologie, unică în istoria postdecembristă.

În ce priveşte scorul ACL, el trebuie privit ca unul profund dependent de alăturarea celor trei componente: Iohannis, PNL şi PDL. Fără una dintre ele, fie şi simbolistic vorbind, ACL ar fi obţinut un scor mult mai mic. Alianţa Creştin Liberală este susţinută de electoratul de dreapta pentru candidatul Iohannis şi nu de către suma liberalilor şi pedeliştilor, aşa cum greşit şi intenţionat lansează în spaţiul public anumiţi politicieni aroganţi şi îmbâcsiţi.

Nu am să merg mai departe cu această analiză, pentru că ea este, în parte, irelevantă pentru cetăţeni şi în plus mi-e scârbă să tot demontez nimicnicia unora din politică. Important rămâne doar faptul că pe 16 noiembrie avem ocazia să spunem răspicat ce ne dorim pentru viitorul României. Şi trebuie s-o facem, indiferent de opţiunea politică.