Sunt şi zile ca asta
Azi am împlinit 47 de ani şi principala îndeletnicire a zilei a fost cititul zecilor de mesaje primite de la prieteni şi mai cu seamă a unor texte din volumul jurnal real-fiction “Pacienţii politici” pe care îl pregătesc pentru tipar. Iată ce scriam cu trei ani în urmă.
5 ianuarie 2012. Debut de an cu zile destul de tihnite. Am reuşit să mă odihnesc, să citesc mult, să ascult muzică, inclusiv azi, de ziua mea… N-am făcut planuri măreţe pentru noul an. Vreau doar să fiu sănătos şi, dacă se poate, mai drept. În loc de chef aniversar, am fost cu fiul meu la patinoarul din Sinaia. Este deja un bărbăţel şi sunt tare mândru de el. Ce repede trece timpul…
15 ianuarie 2012. De trei ani activez mai apăsat în politică. Sunt obosit de toată camaraderia asta falsă ce pluteşte în jurul meu într-un proiect politic idealist, cu oameni prea puţin dispuşi să creadă într-un ideal… Nu ştiu dacă nu cumva toată construcţia asta nu este doar o iluzie a mea… În ultima vreme, mi-am propus să fiu mult mai atent la cei din jur, pentru că vreau să înţeleg ce îi mână cu adevărat în lupta politică. Pe unii deja am reuşit să-i cunosc şi nu sunt încântat… Se vorbeşte prea mult despre disciplina de partid, despre înregimentarea oamenilor cu orice preţ, despre armate disciplinate de alegători care să ne susţină şi foarte puţin de valoare umană… Nu pricep cum poţi să schimbi ceva în politică şi în societate dacă nu te bazezi, în primul rând, pe oameni de calitate! Am încercat, de mai multe ori (alături de Mirică sau Liviu), să-i fac pe unii să înţeleagă că liberalismul se bazează pe valoarea individului şi că o armată depersonalizată poate fi lesne manipulată. M-am lovit de un zid (Vigu) care nu acceptă decât propriile experienţe. Trebuie să mergem înainte, cu ceasul de masă la gât, soldatul sovietic rămânând în continuare modelul nostru. Nu mă obişnuiesc cu o astfel de disciplină oarbă…
23 februarie 2012. Politrucii din administraţia locală se dau de ceasul morţii auzind că am să candidez pentru un loc în viitorul Consiliu Local. Explicabil, după toţi anii ăştia în care am scris atât de tăios despre complicităţile şi ilegalităţile lor.
Un amic (altul, am destui) m-a atenţionat că asupra lui Vigu se fac presiuni să mă treacă pe linie moartă şi că nu este exclus ca el să accepte. Aşadar, îi deranjez rău de tot pe criticabili! Asta nu face decât să confirme, o dată în plus, faptul că toată activitatea mea publicistică şi-a atins scopul. În ceea ce priveşte o eventuală trădare a lui Vigu, slabe şanse, pentru că nu este tipul de om care vinde o asemenea marfă înaintea războiului. Începe să-mi fie scârbă de toată flecăreala asta fără rost. Mizerabilă situaţie!
Aceleaşi gânduri le am şi în prezent, ceea ce îmi dă de înţeles că viaţa nu are nicio explicaţie. Sunt doar zile ca asta, risipite printre altele.
P.S. Le sunt recunoscător celor care m-au felicitat de ziua mea. Am încercat să le răspund la toţi. Nu am reuşit. O fac pe această cale. Vă mulţumesc.
Florin FRĂŢILĂ
