Circuitul banilor publici la groapa de gunoi
De foarte multă vreme afirm în această rubrică faptul că administraţia Tiseanu nu este decât un măr frumos devorat din interior de o aprigă armată de viermi preocupaţi să ronţăie permanent banul public. Putregaiul acestei administraţii, în care colcăie tot felul de indivizi slugarnici care trăiesc din politică şi care sunt împărţiţi în sfere de influenţă şi de interese, iese la iveală în fiecare zi, însă din păcate, o mare parte a cetăţenilor, preocupaţi de greutăţile vieţii de zi cu zi, nu mai au chef să-l vadă.
Ultimul exemplu este legat de zecile de milioane de lei vechi pe care le încasează firmele a doi PDL-işti din imediata apropiere a primarului Tiseanu de pe urma unor servicii prestate (sau nu?!) la groapa ecologică de gunoi de la Băneşti.
Pontul a fost livrat către presă (intenţionat sau nu) de viceprimarul Ion Dragomir, care în ultima şedinţă de consiliu, când a venit vorba de rampa de gunoi de la Băneşti, de mult închisă, şi sumele alocate de administraţia locală Câmpina pentru întreţinerea ei, a afirmat: „Îmi tremură pixul când semnez ordinul de plată!” Dragomir se referea, de fapt, la cei 500 de milioane lei vechi pe care bugetul local îi plăteşte lunar către Compania Publică Băneşti drept cotă parte la administrarea şi întreţinerea rampei, care după cum spuneam s-a transformat într-o afacere bănoasă pentru colaboratorii lui Tiseanu.
Care sunt cei 2 consilieri,sunt compatibili,de ce nu se autosesizeaza autoritatile competente?Unde este DNA-ul sa il intrebe pe Moldoveanu de unde dintr-o data a explodat dupa ce a iesit din C L Campina ,pai stie cineva ce cauta nevastasa pe la groapa de gunoi si pe la cele 2 centrale termice transformate in magazine?Chiar ne cred o sleapca de prosti? Dl.Fratila ia scrieti si despre afacerea centralelor daca aveti curaj!
Ce tot va legati de Moldoveanu ca nu este el singurul care face bani din politica.De Nistor,Arghir si Zagan de ce nu se spune mai nimic?