Știri

Cursuri de sondor şef pentru petroliştii din Moldova

Bogăţia în petrol a Câmpinei a fost şansa dezvoltării localităţii, un factor activ de progres şi civilizaţie de-a lungul timpului. Câteva date istorice esenţiale spun că în anul 1887 în Câmpina s-a montat prima sondă în exploatare prin erupţie, care producea zilnic 500 de tone ţiţei. După zece ani, societatea “Steaua Română” a construit cea mai mare rafinărie din Europa acelor timpuri, iar în 1904 este fondată prima şcoală de maiştrii sondori, care funcţiona la Casa cu Grifoni, actualul sediu al Primăriei.Începând cu 9 iunie 2008, la Câmpina au venit pentru un stagiu de şase luni, un grup de 16 petrolişti din Republica Moldova, cu scopul de a urma cursuri şi a face practică în vederea obţinerii diplomei de sondor şef. Nu am ratat prilejul unei discuţii cu ei. Oameni deschişi la vorbă, chiar dacă la început au fost puţin surprinşi că suntem interesaţi de activitatea lor, dar şi de viaţa lor de zi cu zi la Câmpina. Cel mai “vorbăreţ” s-a dovedit a fi Vitalie Neamţu, care ne-a spus: “Suntem cazaţi la Casa Tineretului, unde au loc şi cursurile teoretice cu profesori ingineri din Câmpina şi Ploieşti. Avem cursuri săptămânale de câte şase ore (de luni până sâmbătă). Practica o facem la Petrom Câmpina, unde avem şi o instalaţie de foraj petrolier, dar şi atelier de reparat scule şi utilaje. Toţi cei care am venit la aceste cursuri avem vechime în activitatea petrolieră, iar unii dintre noi am mai lucrat în Sudan, Kazahstan şi alte ţări. Nu avem contract cu Ascom Grup, firma care ne-a trimis, dar vom avea asigurate locuri de muncă. Putem mânca la cantină contra cost, dar ne-am cumpărat şi un frigider, unde putem ţine alimente. Ne place oraşul, este îngrijit, este curat, oamenii sunt plăcuţi, dar avem şi noi o dorinţă, pe care o spunem cu această ocazie. Vrem să cunoaştem şi alte zone din România prin excursii organizate sau chiar să vizităm alte societăţi cu profil petrolier. Suntem mulţumiţi de modul de predare a profesorilor şi am auzit multe cuvinte frumoase despre tradiţia petrolieră a Câmpinei. Urmează să plecăm şi noi câteva zile în vacanţă acasă, în Republica Moldova, după care vom reveni la Câmpina să învăţăm lucruri care sperăm să ne fie de folos în meseria de sondor şef”.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare