Știri

Cum au sărbătorit copiii 1 iunie la Câmpina

„Maratonul Culorilor”
Cu câteva zile înainte de 1 Iunie, Clubul Femina a avut iniţiativa de a organiza, în parteneriat cu Librăria Diverta, un Maraton al Culorilor, mai exact un concurs de desen, la care au fost invitaţi să participe copiii din oraşul nostru. Concursul a impus două teme: „Ziua Copilului” (desen) şi „Primăvara” (pictură). 
Lucrările celor 27 de participanţi, cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani, au fost expuse în vitrina Coffe Shop, acolo unde cei interesaţi au fost invitaţi să îşi voteze favoritul până la 1 iunie, când a avut loc premierea. În urma voturilor, dar şi a evaluărilor făcute de câţiva specialişti în domeniul artei, au fost oferite nouă premii. 
„Toate lucrările au fost foarte frumos realizate, făcând departajarea extrem de dificilă. Un mare bravo copiilor care au participat. Inocenţa lor, transpusă pe hârtie cu ajutorul creioanelor şi al pensulelor, a fost un dar minunat pe care ni l-au făcut cu generozitate” – a declarat Iulia Dupu, vicepreşedinte Clubul Femina.
Jucării din materiale reciclabile
Dimineaţa zilei de 1 iunie a fost una plină de veselie în parcul de la Clubul Copiilor, acolo unde elevii clasei a IV-a C de la Şcola Gimnazială „Ion Câmpineanu” au fost invitaţi de către Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova să participe la un concurs de jucării confecţionate din materiale reciclabile, în cadrul proiectului Câmpina Verde 2016. Acţiunea a fost organizată pentru cei mici cu ocazia zilei de 1 iunie şi a avut ca scop informarea acestora, printr-o manieră creativă, cu privire la importanţa protejării mediului.
„Scopul proiectului Câmpina Verde este de a împrieteni oamenii cu natura şi vrem ca astfel copiii să conştientizeze că materialele, care iniţial au fost ambalaje pentru diverse produse, pot fi folosite şi în alt scop, nu doar aruncate la coşul de gunoi. Startul proiectului s-a dat la începutul lunii aprilie. Până în prezent s-a realizat Aleea Senzorială, s-a reabilitat parcul din zona Clubului Copiilor şi au avut loc mai multe acţiuni. S-au desfăşurat şi vor avea loc în continuare concursuri şi seminarii de educaţie ecologică” – ne-a declarat Anda Popa, secretar general APDT Prahova.
Copiii au venit pregătiţi cu diverse materiale: hârtie, cartoane, plastic, lipici şi acuarele, dar şi cu multe idei pentru transformarea acestora în jucării. În urma jurizării, au fost aleşi trei câştigători, premiile constând în jucării şi cărţi specifice vârstei. 
Luni, 6 iunie, APDT Prahova a organizat o altă serie de concursuri, de data aceasta  cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului, sărbătorită pe 5 iunie.
Câmpina Verde este un proiect al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpina şi Clubul de Turism şi Arte Escamonde Ploieşti. Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi Mol România şi se va încheia pe 15 iulie.
Tot cu ocazia Zilei Copilului, la Casa Tineretului, pe lângă activităţile de divertisment, desen pe asfalt,  dans şi muzică, la multe mese au putut fi văzuţi jucând şah elevi ai şcolilor câmpinene, majoritatea cu vârsta sub 10 ani, mobilizaţi de profesorii lor. 
Andreea Ştefan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare