În Legea apelor (din 1996, completată în 2004), la art. 16, este precizat că orice „persoană fizică, pe propria răspundere, poate utiliza liber pentru îmbăiere apele marine și apele interioare din afara zonelor de restricție.”
Despre acest drept ne-a vorbit într-o scrisoare (v. facsimil) trimisă redacției unul dintre cititorii Oglinzii (părinții, nașii de botez și cititorii nu ți-i poți alege), scrisoare din care redăm în continuare câteva fragmente:
„Cerere de milostenie.
Cerşesc să fiţi miloşi cu cititorii voştri, cărora le adăpaţi mintea cu adevăr, prin publicarea realităţii dreptului oricărui cetăţean român (persoană juridică cu cetăţenie română) de a utiliza liber şi pe proprie răspundere pentru îmbăiere apele interioare ale lacului natural Lacul Bisericii din localitatea Câmpina (lac lipsit de zone de restricţie în sensul legii apelor), drept consacrat prin Art. 9 alin. 3 din Legea apelor nr. 107/ 1996 (…). Totodată, cerşesc să fiţi miloşi cu acei intelectuali mulţi la mia de locuitori din Câmpina şi, prin publicaţia dvs., să încetaţi a mai fi unelte de spălat creierele acestora, la instigarea cu forma prevăzută de lege exprimată de funcţionarii publici în sensul legii penale (în sensul art. 175 Cod penal), din administraţia publică locală a Câmpinei, prin obligaţia vădit contrară Articolului 9 alin. 3 din legea apelor de mai sus (vădit ilegală în sensul art. 21 alin. 2 Cod penal), respectiv, prin instigarea funcţionarilor publici ocupanţi ai funcţiei specifice de poliţist local împuterniciţi de primar să vatăme drepul de îmbăiere consacrat şi reglementat prin lege. (…) În timpul exercitării dreptului legal de îmbăiere în apa Lacului Bisericii, orice persoană fizică are trupul înglobat continuu în masa apei lacului. Pentru a putea să aducă atingere valorii sociale spaţiu verde adiacent Lacului Bisericii în timp ce trupul său este înglobat continuu în masa de apă (pentru a exista latura obiectivă a contravenţiei de îmbăiere ori scăldat), orice persoană fizică trebuie să cadă cu impact pe spaţiul verde împreună cu apa lacului în a cărei masă este înglobat trupul său, evident pe o traiectorie descendentă. Iar pentru realizarea traiectoriei descendente, este absolut obligatorie mai întâi traiectoria ascendentă a apei lacului (apa curge în sus) în a cărei masă este înglobat trupul persoanei fizice în cauză. Adică totul începe cu APA CURGE ÎN SUS: primarul Tiseanu Horia Laurenţiu a propus vătămarea dreptului legal de îmbăiere a persoanelor fizice în apa Lacului Bisericii pe ipoteza că APA CURGE ÎN SUS, consilierul Bondoc Viorel Gheorghe a semnat şi secretarul Paul Moldoveanu a contrasemnat (…), prefectul a atestat legalitatea organizării executării încălcării legii în scopul vătămării dreptului legal de îmbăiere pe ipoteza APA CURGE ÎN SUS (…)”
Gheorghe Tudor pe numele său, stimabilul petent ne cere să nu le spălăm creierele cititorilor noștri, așa cum încearcă să facă administrația publică locală, prin polițiștii locali aflați în subordinea primarului municipiului, care îi amendează de fiecare dată pe cei prinși că se îmbăiază în apele Lacului Bisericii. Cititorul nostru, mai curajos decât croitorașul cel viteaz din poveste, chiar contestă o hotărâre a Consiliului Local Câmpina, HCL nr. 88 din 2012, care interzice scăldatul în apele lacului cu pricina, actul normativ cu putere de lege locală fiind adoptat, în opinia sa, cu încălcarea legii la nivel național, adică a legislației în domeniu promovată de Parlamentul României, deoarece pe luciul apei Lacului Bisericii, pasămite, nu există nicio zonă de restricție. Este vorba despre Legea apelor, care, culmea, în logica juridică a cititorului petiționar, nu poate fi invocată pentru anularea HCL nr. 88 din 2004 sau pentru anularea proceselor-verbale de contravenție prin care sunt amendați scăldătorii de către polițiștii locali, întrucât cele două feluri de documente amintite mai sus nu au valoarea unor acte administrative, fiind încheiate cu încălcarea legii. Cum ar veni, ne putem scălda, dar nu gratis, ci pe banii noștri de contravenienți prinși cu mâța în sac și cu picioarele în lac. Bani care ajung totuși în bugetul local, ceea ce nu ne poate face decât să ne simțim mândri, contribuind cu mai mulți bani decât în mod obișnuit la bugetul Câmpinei.
Cititorul logician consideră că dreptul legal de îmbăiere nu aduce atingere valorii sociale a spațiului verde de pe domeniul public, pentru simplul și bunul motiv că cel prins la scăldat este cufundat cu tot trupul în apă și, prin urmare, nu poate călca iarba. În logica teoriei lui Gheorghe Tudor, scăldătorii ar trebui să se arunce probabil în lac direct din elicopter, ca să nu calce iarba, iar cu ajutorul unor scări din funii să ajungă din nou înapoi în aparatul de zbor.
Drept să vă spun, logica d-lui Gheorghe Tudor (fără nicio legătură cu fostul primar al orașului din perioada 1996 – 2000), este atât de subtilă, încât, profitând de un moment de neatenție, mi-a prins logica mea răvășită moțăind într-un biet neuron firav, și atâta a bătut-o, că nu a mai știut biata de ea, și nici eu, de mine. Și acuma, când vă scriu, biata mea logică zace adormită, dar nu știu dacă starea asta este de la somnul rațiunii mele sau de la pumnii logicii tudoriene. Bine, Gheorghe Tudor este mai acid decât acidul sulfuric și mai caustic decât soda caustică, pentru că în emailul trimis la redacție ne bălăcărește un pic și pe noi, întrucât ne sfătuiește să nu mai spălăm creierele cititorilor noștri prin articolele publicate. Noi nu credeam că articolele publicației noastre au atâta putere. Noi le credeam în stare, dacă nu să formeze opinii, să provoace cel mult răsfoiri de pagini de către cititor, în căutarea unor alte articole mai pe gustul lui. Noroc cu Gheorghe Tudor, că ne-a deschis ochii și mințile. Frate Gheorghe, du-te la mănăstire, că ești prea bun pentru o lume atât de rea precum cea în care trăim. Iar dacă nu te primesc nici călugărașii (s-ar putea să fii prea bun și pentru ei), încearcă să-ți găsești dreptatea prin „sălile pașilor pierduți”, la niscaiva instanțe de judecată. Dacă o să cazi cumva din lac în puț, să nu te superi sau să te enervezi, că o să cazi în puțul gândirii tale, deci nu o să te doară deloc, pentru că n-o să te doară nimic.
Adrian BRAD
