Știri

CS Câmpina a debutat cu victorie în returul Campionatului de Juniori A

Sâmbătă, 25 martie, începând cu ora 11,00, pe terenul sintetic de la Căminele Petrol, în prima etapă a returului campionatului judeţean de juniori A, CS Câmpina a învins fără probleme CS Cornu cu scorul de 8-3 prin golurile marcate de George Dumitru (4), Dumitru Daniel (2), Stancu Octavian (1) şi Julan George (1). 
După prima repriză, destul de echilibrată, încheiat cu scorul de 4-2, în care elevii lui Opaţchi au intrat mai greu în joc, repriza a doua a fost la discreţia gazdelor, care puteau să mai înscrie de înă cel puţin trei ori, dacă ar fi să contabilizăm doar ocaziile clare ratate de fotbaliştii câmpineni. Singurul aspect îngrijorător după meciul de sâmbătă rămâne accidentarea destul de serioasă a portarului titular Buţă Mihai, care a suferit o lovitură la genunchi şi care ar putea lipsi în următoarele etape. Din păcate, rezervele lui Buţă nu se ridică încă la valoarea acestuia şi echipa ar putea avea probleme din acest motiv. 
În meciul cu CS Cornu, antrenorul Roberto Opaţchi a folosit următoarea formulă de joc: Buţă, Julan, Sărăţeanu, Zob, Iordache, Badea, Micuţă, Cordoş, Dumitru Daniel, George Dumitru, Stancu.
Etapa a X-a 
CS Câmpina – CS Cornu (8 – 3)
CSO Slănic – Gloria Vâlcăneşti (3 – 0)
CSO Tricolorul Breaza – CS Brazi –
Viitorul Gura Vitioarei – Avântul Măneciu (4 – 1)
Petrolistul Boldeşti – Unirea Urlaţi (3 – 0)
Clasament
1. CS Câmpina 30 p
2. CS Brazi 21 p
3. Unirea Urlaţi 19 p
4. Petrolistul Boldeşti 18 p
5. Viitorul Gura Vitioarei 15 p
6. CSO Slănic 12 p
7. CS Cornu 12 p
8. CSO Tricolorul Breaza 10 p
9. Avântul Măneciu 3 p
10. Gloria Vâlcăneşti 3 p
Etapa viitoare
CS Cornu – CSO Slănic
Gloria Vâlcăneşti – CSO Tricolorul Breaza
CS Brazi – Viitorul Gura Vitioarei
Avântul Măneciu  – Petrolistul Boldeşti
Unirea Urlaţi – CS Câmpina

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare