Știri

Cronica unui faliment anunţat

Câmpina nu mai este, de peste două decenii, printre cele mai industrializate oraşe din ţară, raportat la populaţia sa. Dacă în 1990, aveam o populaţie de 40.000 de locuitori şi un număr egal de angajaţi, persoane active care lucrau în industrie, comerţ, servicii (mulţi dintre ei locuitori ai comunelor limitrofe), astăzi, cei care au un loc de muncă sunt, după unele surse din administraţia locală, în jur de 7000. Nici industria cu orice preţ de pe vremea comunismului, creatoare de locuri de muncă, dar şi de stocuri uriaşe de produse nevandabile, nu era sănătoasă pentru economia naţională, dar nici “ţepele” care s-au dat în privatizările multor întreprinderi, falnice altădată, nu pot fi considerate decât nişte megaescrocherii ordinare care au săpat adânc şi ireversibil la temelia avuţiei naţionale. IRA, a treia mare societate comercială câmpineană care şi-a închis porţile la începutul anului (după Rafinăria “Steaua Română” şi Petroutilaj SA), nu a fost vândută pe doi lei, cum s-a întâmplat cu multe uzine importante ajunse nerentabile în mod deliberat, dar nici nu a avut o soartă mai bună, căci într-un final, tot pe butuci a fost pusă şi tot pe bucaţi a fost vândută. După Revoluţia din Decembrie, uzina  fost privatizată prin metoda MEBO, una dintre cele mai populiste metode de privatizare, în care socialismul se împletea armonios cu capitalismul. MEBO, folosită, în special, în primii ani ai capitalismului nostru postdecembrist, a fost o metodă de privatizare care presupunea trecerea mijloacelor de producţie ale unităţii economice ce se voia privatizată din proprietatea statului în proprietatea salariaţilor. După transformarea în societate pe acţiuni, statul oferea muncitorilor dreptul de prioritate pentru cumpărarea acţiunilor, implicit a societăţii. Preţul acţiunilor era stabilit de stat şi nu reflecta valoarea reală, fiind adesea un preţ simbolic, uneori acţiunile fiind oferite gratuit, mai ales în cazul privatizării pe bază de cupoane de proprietate. În schimb, statul restricţiona transferabilitatea titlurilor și impunea condiţii pentru menţinerea obiectului principal de activitate, limitarea preţului activelor vândute pe o perioadă de câţiva ani, punea limite la restructurarea personalului etc. Prin metoda MEBO, directorul societăţii respective avea, de regulă, cele mai multe acţiuni, deci putea fi considerat patronul firmei, chiar dacă “proprietari” ai uzinei erau, de fapt, toţi angajaţii. Din cauza unor condiţii economice nefavorabile, dar şi din cauza inabilităţii managementului asigurat de directoratul uzinei, IRA a luat-o încet-încet, mai ales după anul 2000, pe panta falimentului. Un faliment anunţat încă din 2008, care s-a concretizat săptămânile trecute, o dată cu lichidarea uzinei şi vânzarea activelor ei către CSR Bucureşti, una din firmele omului de afaceri Radu Călin, patronul echipei de fotbal Fortuna.

Începutul declinului
În vremurile bune, de la începutul anilor 1990, IRA era printre întreprinderile de reparaţii auto cele mai cunoscute din ţară. Uzina era autorizată să repare autocamioane mari, dar şi autovehicule de mai mic tonaj, macarale, cisterne, vehicule care transportă substanţe explozibile, automobile străine etc. În primii ani de după Revoluţie, IRA avea peste 2000 de angajaţi, pentru ca, la sfârşitul anului trecut, numărul lor să scadă la 157. Cu excepţia a 15 angajaţi ce au mai rămas un timp pentru a păzi şi conserva activele societăţii, ceilalţi au fost disponibilizaţi în luna februarie 2013. Începând cu 1 ianurie 2008, IRA s-a aflat într-un program de reorganizare judiciară, conform prevederilor Legii insolvenţei, program ce urma să se întindă pe câţiva ani. Cu toate că mulţi muncitori s-au declarat nemulţumiţi de felul cum a fost condusă societatea, managerul general Ion Toma consideră că a făcut tot ce-a putut, declarându-ne, în februarie 2013, că uzina avea toate şansele să se redreseze, dar nu s-a vrut acest lucru “de către cei de sus”. În septembrie 2012, după ce reorganizarea judiciară – prima etapă a insolvenţei -, a eşuat, societatea a fost declarată în faliment, urmând a intra în a doua etapă a insolvenţei: lichidarea. 

Ion Toma ne-a declarat, în februarie 2013, că, în opinia sa, declararea acestui faliment a fost un abuz: “Eu nu contest falimentul, ci modul abuziv în care a fost tratată societatea înaintea acestui faliment. În sensul că nu s-a ţinut cont de criza economică mondială şi nu am fost lăsaţi să vindem din activele societăţii. Parcă înadins s-a vrut să ajungem în faliment. Am intrat în reorganizare judiciară, procedura generalizată, în ianuarie 2008. Sumele care au fost prinse în programul de reorganizare, adică datoriile uzinei, se ridicau la 33,3 milioane lei, din care 11 milioane erau datorii efective, iar restul de 22,6 milioane, datorii accesorii (penalitaţi, majorări, dobânzi). Planul de reorganizare a fost îndeplinit în proporţie de 97%, în ceea ce priveşte datoriile de bază, şi 29,7%, privind datoriile accesorii, care erau de două ori mai mari decât debitele. Ulterior, a început criza economică globală, dar nu s-a ţinut cont de această realitate. În condiţiile crizei mondiale, planul de reorganizare nu a mai putut fi realizat, însă eu consider că nici nu s-a vrut acest lucru de către factorii de decizie. Afirm acest lucru, întrucât eu nu am fost lăsat de principalul creditor, ANAF( practic, singurul), să vând din activele societăţii. Dacă am fi reuşit să vindem unele active, eu cred că IRA ar fi putut fi salvată. În 2011, am avut două cereri pentru cumpărarea unor active (clădiri, terenuri), măsură care era prinsă în planul de reorganizare. Legea insolvenţei, procedura generalizată, prevede că lichidarea unei societăţi înseamnă derularea contractelor până la epuizarea lor. Am avut cinci contracte mari cu OMV şi firma J.Christof E&P Services, în valoare anuală de aproximativ 12.000.000 lei. Deşi la încheierea lor, ele aveau o anumită valoare, aceasta a scăzut din cauza crizei generale, pentru că fiecare şi-a reparat strictul necesar. Culmea este că şi în continuare am contracte cu aceşti beneficiari, plus alţii din domeniul construcţiilor metalice şi reparaţii, până în 2014. Nu există în ţară o altă uzină ca IRA, cu asemenea potenţă în reparaţii de camioane, cu atâtea acreditări în cele mai diverse domenii de reparaţii. În prezent, aşa cum puteţi simţi din frigul în care stăm aici, până şi  contractele de utilităţi au fost sistate. Trebuie schimbată Legea falimentului, pentru că nu se poate ca reorganizarea unor societăţi ca IRA să se întindă doar pe patru ani. Dacă în aceşti patru ani criza a fost legiferată, de ce nu s-a prelungit acest program de reorganizare? Este inadmisibil să avem azi o datorie de 16 milioane de lei, la o valoare a activelor nete contabile ale societăţii de 26 milioane lei, şi să fim lichidaţi pe motiv că nu se pot plăti datoriile. Între 2008 şi 2012, IRA a plătiti nouă milioane euro la bugetul consolidat al statului.”

Milioanele primite de la Kaufland puteau redresa uzina
Nemulţumirile managerului păreau atunci a fi întemeiate, dar un mare semn de întrebare ridică insuficienţa acoperirii datoriilor prin milioanele de euro primite de la Kaufland. Se ştie că IRA a vândut către Kaufland România o mare suprafaţă de teren, unde retailerul german a înălţat un hipermarket. Aici trebuie să facem precizarea că societatea falimentară este situată la marginea municipiului, iar imediat după începerea programului de reorganizare, în prima jumătate a anului 2008 (înaintea izbucnirii crizei imobiliare), IRA a reuşit să vândă societăţii Kaufland România aproape jumătate din terenul pe care îl deţinea, circa 35.000 mp, cu un preţ foarte bun, aproape 220 de euro/mp. În condiţiile în care prin centrul oraşului şi cartierul rezidenţial Muscel, la vremea aceea, terenurile se vindeau cu 150 euro/mp. Dintr-un calcul simplu reiese că de la Kaufland s-au primit, în urma vânzării amintite, circa 7,5 milioane euro, iar debitele totale ale firmei se ridicau la 8 milioane euro. În rest, printre acuzele şi supărările managerului, am citit  dorinţa unor potentaţi ai momentului de a pune mâna pe cele 50.000 mp de teren deţinut, la vremea aceea, de către IRA Câmpina. Să fie oare aceasta cauza falimentului IRA?

Salariile compensatorii – marea victorie a disponibilizaţilor
În această falimentare cu cântec a societăţii IRA, cei mai mari perdanţi au fost cei aproape 160 de angajaţi care au ajuns şomeri. Administratorul judiciar nu a dorit să le dea salariile compensatorii prevăzute într-un act adiţional la contractual colectiv de muncă. În 15 februarie, la şedinţa creditorilor nu a fost aprobată acordarea de salarii compensatorii către angajaţii IRA, votul decisiv fiind cel al ANAF, principalul creditor. În cele din urmă, sindicatul întreprinderii a reuşit să angajeze un foarte bun avocat specializat în procedurile insolvenţei, care a reuşit să câştige, pe calea unor acţiuni în instanţă, salariile compensatorii pentru angajaţii disponibilizaţi. “Să-i dea Dumnezeu sănătate avocatului nostru, că dacă nu era el, nu obţineam în instanţă salariile compensatorii. Dacă tot am ajuns şomeri, măcar acest drept al nostru câştigat să mai compenseze, cât de cât, intrarea în şomaj. Mai ales că printre disponibilizaţi sunt oameni depăşiţi de vârstă, 60-70% dintre ei având peste 50 de ani, iar aceştia cu greu îşi vor mai găsi un loc de muncă.”, ne mărturiseşte Dan Manea, liderul fostului sindicat al societăţii. Recent, avocatul celor 155 de disponibilizaţi a câştigat şi recursul formulat de lichidatorul judiciar, iar salariile compensatorii (între patru şi opt salarii, în funcţie de vechime), în cuantum de 1,8 milioane de lei, au fost înscrise la masa credală, în tabelul consolidat. Ele se vor plăti cu prioritate, înaintea altor datorii.

Activele IRA, cumpărate cu 6,5 milioane de lei
Pentru a se putea plăti datoriile uzinei către stat, bugetul municipiului şi creditorii privaţi, datorii care, împreună cu salariile compensatorii, se ridică la peste 35 de milioane de lei, activele societăţii au fost scoase la licitaţie. La primele licitaţii nu s-a prezentat nimeni, fapt care a scăzut considerabil preţul de pornire a licitaţiei. Este filmul cunoscut al multor licitaţii din România ultimilor ani. E aproape ca o licitaţie cu dedicaţie, ca o şmecherie cu ghivent numai bună să se pupe, printr-un sărut înfiletat, cu interesele licitatorului apărut în ultimul moment, ca un salvator al falimentarei societăţi. La a treia strigare, ultima pâna la negocierea directă, a apărut, în sfârşit, un cumpărător, firma CSR Bucureşti a omului de afaceri Radu Călin, patronul echipei de fotbal Fortuna. Radu Călin este cel care, în 2012, a cumpărat stadionul Poiana Câmpina, dar şi câteva active ale uzinei Petroutilaj, ajunsă şi ea în faliment. CSR a cumpărat activele IRA (51.000 metri pătraţi teren şi peste 13.000 metri pătraţi suprafaţă construită), cu circa 6,5 milioane de lei. Precizăm că activele societăţii au fost evaluate toate la circa 11 milioane lei evaluate de către lichidatorul judiciar Euroinsol Consulting SRL Ploieşti. Din câte se aude, hala centrală de la IRA, împreună cu podul ei rulant de mare tonaj, este printre puţinele de acest fel din ţară, cu toate autorizaţiile şi avizele necesare. Ea ar putea fi folosită, în viitor, la reparaţiile autocamioanelor de mare tonaj. Asta dacă omul de afaceri Radu Călin nu intenţionează să vândă terenul unor dezvoltatori imobiliari. Cum piaţa imobiliară, cu toate semnele ei de timidă redresare, este departe de ceea ce-a fost cândva, nu este exclus ca uzina IRA, sau măcar o parte a ei, să reînvie în următorii ani din propria cenuşă, mai ceva decât pasărea Phoenix. A.N.

Un comentariu

  1. Asa ca cele aproximativ 10 (zece) noi locuri de munca atat de intens popularizate intr-un comentariu al unui important reprezentant al administratiei locale , vor absorbi , ca si in alte situatii , forta de munca a inca 155 de locuitori ai unui oras aflat intr-o ireversibila decadere . CAMPINA , oras care detinea industrie cat 4 (patru) judete din Moldova , are , sau mai precis N-ARE de ales intre "industria cu orice pret de pe vremea comunismului " si "tepele care s-au dat in privatizarile multor intreprinderi … " Pesimistul spune ca mai rau de-asa nu se poate iar optimistul zica ca , ba da , se poate ! Fiti asadar pesimisti …..

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare