Știri

Cronica neagră

Încă doi morţi pe DN1. Duminică dimineaţă, pe DN1, în dreptul localităţii Nistoreşti, a avut loc un accident deosebit de grav. Un autoturism Ford Mondea, înmatriculat în Bucureşti, care circula în direcţia Predeal – Bucureşti, în care se aflau patru tineri cu vârsdte cuprinse între 23 şi 28 de ani, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit frontal de un autocar înmatriculat în Olanda, care transporta 17 turişti români. În urma impactului deosebit de violent doi dintre ocupanţii auoturismului au murit pe loc, iar alţi doi au fost transportaţi la Spitalul Municipal Câmpina în stare gravă. Nimeni din autocar nu a fost rănit. Circulaţia în zonă a fost întreruptă timp de 45 minute, ir apoi, alte două ore, s-a circulat cu dificultate.

Patru p-un cireş. Poliţiştii din Câmpina i-au depistat marţi, 3 februarie, pe Gheorghe G., de 46 ani, Cătălin M., de 23 ani, Iulian N., de 19 ani şi Gheorghe M., de 46 ani, toţi din comuna Şotrile, care tăiau cu un fierăstrău mecanic un cireş, aflat în proprietatea Primăriei Câmpina. Cei patru bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
Minor recuperat din Argeş. La 26 ianuarie, Dumitru B., de 13 ani, din comuna Merişani, judeţul Argeş, care era internat la Şcoala ajutătoare din cadrul Spitalului de Psihiatrie Voila, a dispărut. Poliţiştii au reuşit să-l depisteze la domiciliul părinţilor săi din judeţul Argeş.
În copac. Ionuţ J., de 22 ani, din Băicoi, se afla la volanul unui autoturism Dacia Logan în seara zilei de 4 februarie, în jurul orei 21.45, pe B-dul Nicolae Bălcescu din Câmpina. La un moment dat, pentru că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de carosabil umed, a derapat şi s-a lovit de un copac aflat pe marginea drumului. În urma impactului, conducătorul autoturismului a fost accidentat grav. (Grupaj de Al. NECULAI)

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare