De o luminozitate ce a confirmat încă o dată darul de la Dumnezeu, de a fi, în geografia Țării, cea mai însorită urbe românească, Câmpina a vibrat de acordurile pianului pe care Societatea Filarmonică și l-a cumpărat – cu subvenții private – pentru viața și activitatea muzicală a localității. Excelența evenimentului găzduit de străvechea vatră culturală „Geo Bogza” a onorat-o un public indiscutabil elevat, vreo 200 de doamne și domni ocupând fotoliile sălii mari, asistență presărată cu o vizibilă prezență juvenilă, o lume pasionată de MUZICĂ, încântată să îl revadă și să-l reasculte pe Maestrul Viniciu Moroianu – personalitate de talie europeană, consacrată solisticii pianistice.
Prezența Domniei Sale, cu virtute de semnătură morală şi profesională – pe cât de discretă, pe atât de prestigioasă a domnului Tudor Moisin – președintele Societății Filarmonice, animatorul de-o viață al acestei fațete a Culturii Câmpinei, a însemnat „Certificatul de garanție” etică și estetică a momentului pe care, de altfel, în autentică „tonalitate majoră”, domnia sa l-a regizat. Cu ființa în stal, dar cu privirea tot timpul către rampa scenei, focalizată pe solist și pian – marca „Petrof” –, domnul Moisin a prezentat fiecare execuție solistică a Maestrului Moroianu, cu pietatea care îi înnobilează stilul, slova și gestul. La fel de emoționat a apărut în scenă Maestrul, amintindu-și probabil de clipa în care urca tot aici, să „inaugureze” pianul propriu, oferit aceleiași Case de Cultură, dacă nu greșesc, cu mai bine de zece ani în urmă.
 |
| Viniciu Moroianu |
Dezinvolt, în primele secunde concentrat să „intre în Muzică”, Maestrul a jubilat pe absolut toată claviatura, imprimând accentele de unică revelație ale „Fanteziei cromatice” și ale „Fugii în Re major”, de Johann Sebastian Bach (1695-1750). Pasajele s-au succedat fabulos, în ritmurile virtuozității impecabile, când melancolice, când aprige, alternând în allegro-uri și allegretto-uri fascinante, coloraturi sonore în nuanțele secolelor XVII și XVIII. Amintind de subtilitățile „Clavecinului bine temperat”, aplaudat și bisat la finele fiecărei lucrări, Maestrul Moroianu a excelat pe mai departe interpretând, cu voluptoasă ardoare pianistică, compoziții din repertoriul lui Leos Janacek (1854-1928), trei piese – vivante – din ciclul „Pe cărarea năpădită de iarbă”. Buchetele de flori au abundat odată cu aplauzele, semne de adorație față de arta solistică viniciană, revărsată în sală de „Copii la joacă”, titlul „Simfoniei I-a” opus 3, de Constantin Silvestri, în continuare, de sonurile „Studiilor simfonice” opus 13, de Robert Schumann.
Apoteoza recitalului, în culorile acestei mirifice toamne, a atins înălțimile unei alte lucrări de Schumann, bis reverberând furtunos, între melomani – extaziați, pur și simplu, și Viniciu Moroianu – finalmente acoperit de florile oferite „în șir indian” Maestrului!
Serghie Bucur
