Ediția 2020 a Salonului de Primăvară organizat de Filiala Prahova a Uniunii Artițtilor Plastici din România a fost vernisată… on-line, din pricina – detestabilă – a declanșării epidemiei de CoronaVirus cu proporții și consecințe de ciumă, codificată CoViD-19! De proporții planetare, invazia virusului chinezesc a constrâns suflarea românească să se retragă în case, iar pe șeful Statului, președintele României, dl Klaus Johannis, să decreteze Starea de Urgență. Prin urmare, toată lumea a fost îndemnată să stea acasă, toate localurile și instituțiile publice s-au închis, după două luni și câteva zile îngăduindu-i-se doar renunțarea la declarația pe propria răspundere în limitele localității natale și accesul stradal mai acătării.
Cum să ții în priză publicul – până în 10 februarie navetist în toate direcțiile și în interesul lui către centre de care era dependent social și profesional, înainte de toate –, decât oferindu-i vizite virtuale, la distanțări sociale (de ce nu individuale?) prescrise de medici și guvernanți, din domeniile variate ale Culturii și Educației: Teatru, Operă, Filarmonică, Muzee, Expoziții și chiar Concerte – firește, înregistrate, din variile genuri muzicale curent preferate de mulțime? Prin difuzarea lor pe sticla/ ecranul computerelor, al laptopurilor și tabletelor, ba chiar și pe al telefoanelor mobile performante!
Modalitatea electronică a liniștit oarecum pasionații de toate aceste valori/ frumuseți, tihnindu-le întrucâtva șederea obligatorie și adesea monotonă între pereții locuințelor proprii, savurând naturalețea lor la dimensiunile artificiului tehnologic adus în casă de sofisticatele cutii negre. Metoda a prins și s-a pus în mișcare foarte repede, ba chiar s-a spus bogdaproste pentru perfecta corelare a șederii silite cu singura șansă de a viziona – gratis și acasă – spectacolul, expoziția sau muzeul preferat. Așa s-a ajuns și la accesarea Salonului pe Primăvară 2020 al artiștilor plastici prahoveni în varianta online, scutindu-ne (tot răul spre binele admiratorilor de Artă plastică) de drumul dus-întors și de freamătul unui astfel de eveniment. Cronicarului i-a surâs – paradoxal – inedita formă de vernisare și expunere a lucrărilor minunaților noștri plasticieni, obligându-l să privească pe… simezele electronice, feluritele opere și capodopere semnate de consacrați mânuitori ai penelului și ai dălții.
Între domniile lor, am întâlnit și pe maestrul Alfred Dumitriu, reprezentat de superba statuie a REGINEI MARIA, sculptură într-un ghips atât de alb încât egalează puritatea fluidă a marmorei. Monumentalității redate ilustrului personaj regal, cu neegalate dovezi de patriotism, abnegație și sacrificiu suprem, etalate de-a lungul vieții Majestății sale, i-a conferit superbia artistică maestrul Dumitiriu prin fixarea reliefului hărții României Mari peste circumferența diafanei talii, întreaga sculptură dominând cu frumusețea ei artistică, înveșnicindu-i gloria și măreția în posteritate!
Minuțiozitatea, amănuntul și delicatețea detaliilor, duse la gingășia feminină de sorginte regală, sunt străluminate de o aureolă îngerească, sonorizată – dacă ne lăsăm pierduți în adâncimile acestei vaporoase și ingenue seninătăți, naturale în timpul vieții Reginei și cu atât mai meritoriu – pentru Maestrul sculptor Alfred Dumitriu – în eternitate –, de finalul – de vi-l amintiți – Rapsodiei nr. 1 în La major, de George Enescu, încheiere în cheie cerească: „Trăiască Regele / În pace și onor…!”
Pe traiectoria ei ingenioasă, gândirea artistică a maestrului Alfred Dumitiriu s-a oprit o clipă în dreptul divinei făpturi regale cu trăsături morale și anatomice ireproșabile (deși gravitează și azi, în jurul umbrei Sale, incriminările cârtitorilor), inspirând uneltele sculptorului cu liniile clasicismului în accentele lui romantice, sinceră cale către restituirea făpturii celei mai umaniste regine pe care a avut-o Regatul România! Finețea trece în prospețime, feminitatea are ceva de adolescență în carnalitatea ei, iar melancolia reflectă o mulțumire ușor întristată de nefericirile ce n-au iertat-o. L-am văzut pe Artist, desigur, cu ochii minții, febril, aspru, nemulțumit de cutare și cutare amănunt (fald, încheietură, buclă, zâmbet, etc), prins de zorii zilei încă șlefuind, îndreptând, schimbând… Poate că asculta chiar o mișcare din Rapsodia enesciană sau vreo măsură din Beethoven ori Bach sau Brahms, pe când privirile domniei sale căutau puțină odihnă în fereastra luminată de soarele matinal…
A admira, dacă poate fi totuna cu a prețui, cred că este o fericită stare a sufletului și a minții, a cugetului – cum spuneau pe vremuri oamenii educați. Regina MARIA sculptată de maestrul Alfred Dumitriu este un astfel de nobil reper artistic, o capodoperă antologică în sculptura românească contemporană, omagiu emoționant adus la peste un secol acestei principese de viță britanică devenită cea mai româncă între românce și cea mai regină între frumoasele și mărinimoasele noastre regine! Numele artistului plastic câmpinean Alfred Dumitriu e deja nemuritor, odată gravat pe soclul acestei fabuloase statui!
Serghie Bucur
