Știri

Cornel Brătilă – un muzician ce locuieşte în Paradis

Cornel Brătilă este unul dintre puţinii câmpineni pentru care muzica bună şi bine făcută înseamnă enorm. Fost profesor de limba română, acesta s-a retras din învaţământ pentru a se ocupa în totalitate de muzică. Nu a uitat însă, îndeletnicirile de dascăl, fiind în momentul de faţă profesor de chitară. Pregătirea profesională a făcut-o în Cluj la Universitatea Babeş –Bolyai, dar atracţia faţă de latura artistică a venit încă din liceu.

Mama-pictoriţă, bunica- profesoară de pian
În momentul în care a descoperit chitara clasică, a ştiut că acesta este ţelul său în viaţă. Acest lucru se întâmpla în anul 1985, moment în care se sărbătoreau 300 de ani de la naşterea a trei mari compozitori (J.S. Bach, D.Scarlatti, G.F. Händel), iar posturile radio difuzau muzică preclasică. Acest lucru cât şi gena artistică moştenită de la mama şi bunica sa (nr. mama era pictoriţă, iar bunica, profesoară de pian) au contribuit într-un mod spectaculos la setea de muzică bună ce se dezvolta din ce în ce mai mult în Cornel Brătilă.
Consilierii culturali – oameni care nu au nicio legătură cu muzica
După ce a trecut prin “febra” admiterii la facultate, Cornel Brătilă avea să cunoască una din cele mai mari emoţii din viaţa sa: întâlnirea cu oraşul cultural Cluj. “În Cluj m-am realizat cultural, Câmpinei nu datorez nimic, în afară de soarele frumos care mă inspiră dimineaţa. Câmpina nu are nicio treabă pe plan cultural. Oamenii care sunt plătiţi să ajute fenomenul cultural, nu fac nimic (nr. Consilierii culturali), şi asta pentru că nu au nicio legătură cu latura artistică.”
“Vrem, nu vrem, muzica ne pătrunde pe fiecare dintre noi”
Pentru Cornel, muzica este un fel de viaţă, un fel de a gândi, un fel de a trăi şi cel mai important un fel de hrană. “Vrem, nu vrem, muzica ne pătrunde pe fiecare dintre noi. Omul modern este pătruns, influenţat şi format de muzică. Şi muzica diferenţiază mai mult ca oricând categoriile sociale. De exemplu, manelele. Au apărut după anul 2000, profitând de un vid de valoare în muzica modernă românească. Maneaua în sine, nu este o muzică urâtă, tocmai aici fiind păcăleala. Urât este mesajul ei, care este unul primitiv, anticultural şi antisocial, fiind de cele mai multe ori expresia lumii interlope”, declară acesta.
În ultimii ani s-a simţit un regres în rândul copiilor în ceea ce priveşte chitara
Predă chitara de la vârsta de 19 ani, iar de-a lungul anilor a avut atât elevi buni cât şi mai slabi. Cornel Brătilă spune că în ultimii ani a simţit un regres în rândul copiilor pentru instrument, iar acest lucru se datorează atitudinii. Cu toate astea, el crede că lucrurile se vor îndrepta.
Pentru un muzician Paradisul este un studio
„Dacă Borges spunea că îşi imaginează Paradisul sub forma unei biblioteci, pentru un muzician Paradisul este un studio”, spune Cornel. Dacă aşa stau lucrurile, atunci putem spune despre Cornel că locuieşte în Paradis. De ce? Pentru că şi-a făcut în propria casă, un studio. Şi nu unul orecare, ci unul foarte aproape de ceea ce presupune unul profesional. „Construirea acestui studio a presupus foarte multă muncă. În general, eu fac muzică pentru copii, dar de-a lungul timpului am realizat şi materiale deosebite – un album de colinde, foarte reuşit, în colaborare cu părintele Virgil Grigore, un album de muzică progresivă al lui Sever Dascălu, muzica spectacolului «Alice în ţara minunilor» (pentru Teatrul Naţional Râmnicu Vâlcea) şi bineînţeles foarte multe piese din toate genurile muzicale.”
Va realiza un album propriu
Întrebat de un proiect de viitor Cornel Brătilă spune: „Vreau să realizez un album propriu , care va suna electronic, dar nefiind muzică electronică. În acest album voi arăta ce pot eu atât cu chitara, cât şi cu vocea. Albumul, probabil se va numi „Inspiration”, pentru că va conţine piese preluate şi reorchestrate, dar şi piese proprii.”

2 Comentarii  

  1. Bravo lui. Ar trebui sa fie un semnal de alarma ca acesti oameni sunt asa de putin mediatizati si ajutati. …..Poate daca intra in politica. Tot inainte…Cornele

  2. Pacat! Pacat! … ca un asemenea talent nu este pus in valoare pe scena. Important e sa crezi ca va invinge odata, dar cat mai aproape in viitor. E timul sa te afirmi Cornele!!!!!!. Nu vezi ce catastrofe se lanseaza in eter????… Compune ceva sa rupi gura targului! ca stiu ca poti!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare