Cooperativa „Munca”, ce a fost şi ce a mai rămas
După cum se ştie, publicaţia noastră a trecut pragul celor 20 de ani de activitate, bun prilej pentru noi de a căuta şi redescoperi în arhivă foarte multe articole ce au adus în faţa opiniei publice, în cele două decenii, evenimente importante din viaţa comunităţii care au rămas, până acum, uitate în pagini vechi de ziar. Prin recuperarea şi readucerea lor în actualitate, generaţiile mai tinere vor avea ocazia de a arunca o privire în trecutul nu foarte îndepărtat al municipiului Câmpina, aşa cum a fost el, cu bune şi cu rele.
În ediţia de azi publicăm câteva file din istoria de 70 de ani a ceea ce a reprezentat Cooperativa Meşteşugărească „Munca”, înfiinţată la 1 decembrie 1949, actuala CITRAS – Societate Cooperativa Meşteşugărească Câmpina.
În anul 2002, Guvernul Adrian Năstase încerca să reglementeze cadrul legislativ al funcţionării cooperaţilor meşteşugăreşti printr-o ordonanţă de urgenţă. UCECOM-ul a reacţionat dur, acuzând guvernarea PSD că vrea să naţionalizeze patrimoniul meşteşugarilor.
În cele ce urmează republicăm o anchetă jurnalistică realizată în anul 2002, pe care o completăm cu alte informaţii interesante obţinute în prezent ce ţin de istoricul cooperativei meşteşugăreşti câmpinene, dar şi de deznodământul acelei încercări de naţionalizare.
Naţionalizarea cooperaţiilor meşteşugăreşti.
Ceea ce nici Ceauşescu nu a îndrăznit.
Scurtă cronologie a scandalului
Iulie 2002 – Ministerul pentru IMM și Cooperație se declară „bombardat” de plângeri din partea unor cooperatori privind o serie de nereguli din sistemul cooperației meșteșugărești. Singurul exemplu de fraudă citat de reprezentantul Guvernului este cel al unui spațiu tranzacționat în favoarea unei firme din Gorj. O altă neregulă menționată este aceea că filiala din Teleorman nu a mai avut adunări de 11 ani.
6 august 2002 – ministrul IMMC, Silvia Ciornei, dezvăluie pregătirea unei ordonanțe de urgență care să reglementeze sectorul cooperațiilor meșteșugărești. Se anunță cu această ocazie înființarea unui organism guvernamental de control, limitarea ponderii la capitalul societății, crearea Fondului național de promovare și dezvoltare a mișcării cooperatiste (în care vor fi vărsați bani din profitul societăților și din vânzări de patrimoniu).
10 – 15 august 2002 – UCECOM desfășoară adunări extraordinare pentru consultarea membrilor săi cu privire la această situație. Se emite o hotărâre prin care se solicită retragerea, până la data de 15 septembrie, a proiectului de ordonanță care nu reprezintă voința cooperatorilor. Pe de altă parte, Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești cere demisia ministrului Silvia Ciornei și se va constitui în parte civilă într-un proces împotriva Ministerului pentru IMM-uri.
21 august 2002 – sesizată în privința situației din România, Alianța Cooperatistă Internațională (având peste 760 de milioane de membri în 100 de state ale lumii) reacționează prompt. Președinția, Guvernul, Camera Deputaților, Senatul sunt atenționate prin comunicat oficial că în România, țară candidată la Uniunea Europeană, se încalcă principiile după care se conduce mișcarea cooperatistă. Comisia Europeană va emite în scurt timp un comunicat oficial pe această temă. Ivano Barberini, președintele ACI, își anunță vizita în România în cursul lunii septembrie.
23 august 2002 – Dan Radu Rușanu, președintele Comisiei de politică economică a Camerei Deputaților, alături de Dumitru Dângă, președintele UCECOM și Nicolae Gavrilă, președintele Centrocoop critică în cadrul unei conferințe de presă proiectul ordonanței de urgență privind organizarea și funcționarea cooperației. Cu această ocazie a fost în mod deosebit incriminată înființarea Consiliului Național al Cooperației, organism cu atribuții incompatibile cu statutul privat al cooperației meșteșugărești. În plus, acest instrument guvernamental va fi autorizat să elaboreze norme obligatorii pentru societățile cooperatiste, inclusiv în ceea ce privește înstrăinarea sau transferarea bunurilor mobile și imobile din proprietatea cooperatistă.
În afara marilor unități economice, mamuții industriei, în afara micilor SRL-uri, există persoane care își practică meseria mai mult sau mai puțin profitabil într-un cadru lejer, aproape independent. Este vorba de meșteșugari grupați în cooperații. Bunurile lor ar putea fi însă naționalizate forțat!
Micii independenți
Aproape tot ceea ce ne este necesar într-o zi obișnuită poate fi făcut sau reparat în atelierele răspândite în tot orașul. Confecții, încălțăminte, reparații… Persoanele care lucrează cu contract în aceste domenii au ateliere rămase în aceleași locuri, uneori de decenii, lucrează la domiciliu. Forma de asociere care îi grupa pe vremuri era cunoscută drept Cooperativa Munca. Statul nu se implică decât într-o mică măsură în activitatea acestui organism. Proprietatea aparține grupului.
Uniunea Centrală a Cooperativelor Meșteșugărești (UCECOM) asigura strângerea unui fond de rezervă. Din banii cooperațiilor s-au construit, s-au modernizat spațiile de lucru. Statul își primea, desigur, impozitele, dar nu se implica în desfășurarea acestei activități sau în conducerea acestor asociații.
Imediat după 1989, în ianuarie 1990, a fost elaborat Decretul Lege 66, rămas în vigoare până astăzi. Acest act normativ consfințește independența față de stat a asociațiilor cooperatiste (art. 2), funcționarea conform reglementărilor proprii precum și proprietatea, ocrotită de lege asupra bunurilor mobile și imobile (art. 21 și 23). Mai mult decât atât, statul sprijină activitatea organizațiilor de tip Cooperativa Munca prin acordarea/ vânzarea de spații.
Meșteșugari câmpineni
După 1991, în baza unor reglementări proprii ale UCECOM, s-a reorganizat sistemul cooperatist.
Fiecare asociație de acest tip urma să rămână cooperativă, să devină societate cooperatistă meșteșugărească sau să funcționeze ca o societate pe acțiuni. În Câmpina, a apărut astfel CITRAS, societate prestatoare de servicii. Patru ani mai târziu, în 1995, foștii cooperatiști care lucrau în complexul de la Salcie s-au grupat într-o nouă asociație, SOCOM ARTA.
Dacă înainte de 1989 în Câmpina lucrau în acest sistem aproximativ 600 de persoane, acum numărul lor s-a înjumătățit.
Patrimoniul pe care îl deținea pe vremuri Cooperativa Munca nu a fost voit înstrăinat. Spațiile de la parterul celor mai multe blocuri din centrul orașului și-au păstrat această destinație sau au fost închiriate de proprietari, cele două asociații cooperatiste. Două pierderi notabile a suferit patrimoniul Cooperativei în ultimul deceniu: clădirea care se află pe strada Castanilor, colț cu strada Griviței (reconstruită total după cutremurul din 1977 pe cheltuiala Cooperativei și câștigată de Spitalul Municipal după 1989) și fostul sediu al BankCoop (câștigată de fostul proprietar, Poșta). Un alt spațiu fără prea mare valoare imobiliară pierdut de asociațiile cooperatiste din Câmpina este un canton situat lângă DN1.
Se tulbură apele
Poate nu am vorbi despre asta acum, deși subiectul nu este de ignorat, dacă o inițiativă a Guvernului nu ar amenința să destabilizeze acest sector al vieții economice și așa destul de oropsit.
Astfel, activitatea cooperativelor meșteșugărești, netulburată mai bine de un deceniu nici de greve, nici de altfel de mișcări sindicale, este dintr-o dată supusă unor mari tensiuni. Oameni care până acum s-au obișnuit cu puțin, acum sunt revoltați și cer insistent să nu li se dea, ci să nu li se ia.
Mărturii
Paraschiva Matei și Ion Cosmineanu lucrează la Cooperativa Munca din 1962 și respectiv 1971. Ei au fost martorii transformărilor lente din acest sector. Au lucrat însă întotdeauna în atelierul lor, pe bani foarte puțini. Situația de acum nu îi sperie, mai greu decât foarte greu nu are cum să fie, îi revoltă. Supărarea lor se revarsă șuvoi.
„Toată averea este făcută din munca noastră. Lucrez la Cooperativa Munca din 1962 și știu asta. Complexul s-a făcut cu banii care ni se rețineau pe ştat și cu muncă voluntară”.
„După 1990 ne-am văzut de traiul nostru. Am luat bani și mulți și puțini. Statul acum se implică. Până acum de ce nu a făcut nimic? Când nu aveam ce să muncim nu ne-a întrebat nimeni cum ne este”.
„Da, până acum statul nu ne-a ajutat cu nimic. Nici acum nu ne ajută. Avantajul cu legea asta nouă este tot pentru cei care au bani”.
„Noi ne-am mulțumit cu banii ăia care sunt, mulți, puțini. Nu am cerut la nimeni nimic, nu am făcut grevă, ne-am văzut de treabă”.
„Problema cu legea asta este că poate oricine să lucreze în cadrul Cooperativei. Orice firmă poate deveni membru în cooperație. Asta nu se putea până acum. O să ne ia spațiile. Nu ne avantajează cu nimic”.
„Se spune că ne-am împuținat. Este adevărat, dar mulți dintre foștii cooperatori lucrează acum în condiții grele, pe la patroni, fără carte de muncă”.
„Statul lasă impresia că vrea să ne organizeze, dar de fapt vrea doar spațiile noastre, averea noastră. Noi ne-am gospodărit mereu singuri, din brumă noastră de bani”.
Ion Talangă, președintele SOCOM ARTA, se zbate să își mențină oamenii și afacerea pe linia de plutire. Proiectata ordonanță de guvern îl îngrijorează din multe motive. „Necazul cu acest act normativ este că ar trebui să plătim la stat încă 20% din profit (5% pentru formarea unui fond de rezervă, 5% pentru un fond național de promovare și dezvoltare și 10% din veniturile realizate în urma înstrăinării bunurilor). Nici cu acest Consiliu Național al Cooperației nu este în regulă. Este controlat de Guvern și în felul acesta și noi vom fi sub autoritatea Guvernului. Nici înainte de 1989 nu se întâmpla asta. Ne alegeam conducerea dintre cooperatori, se respecta statutul. Este periculos şi faptul că membru al cooperației poate deveni orice persoană juridică cu sediul în România”.
La sediul SOCOM ARTA din Câmpina se află un dosar destul de voluminos conținând copiile tuturor scrisorilor semnate de cei 58 de cooperatori de aici, trimise către Senat, Camera Deputaților, Președinție, Avocatul Poporului. Până acum a venit un singur răspuns, cel de la Avocatul Poporului care comunică faptul că nu se poate implica în această problemă.
Acolo unde nici Ceaușescu nu a îndrăznit să se amestece, Guvernul se implică nejustificat uitându-se cu jind la averea cooperației.
Sorina BUMBĂCEA
Anchetă publicată în ediţia din data de 10 septembrie 2002
Scurt istoric al organizării Cooperativei „Munca” din perioada 1949 – 1985
– text este reprodus integral din Cartea de Aur a cooperativei –
„Cooperativa munca Câmpina este organizația socialistă obștească cu caracter economic care își desfășoară activitatea conform statutului model al cooperației meșteșugărești și a regulamentului de ordine interioară.
Criteriul de organizare a cooperativei este: satisfacerea cerințelor populației cu prestări de servicii și bunuri de consum, în condițiile realizării unei eficiențe economice optime, fiind veriga de bază în structura organizatorică a cooperației meșteșugărești din Republica Socialistă România.
Cooperativa Munca a luat ființă la data de 1 decembrie 1949 sub de numirea de cooperativa „6 Martie” cu activitate în ramura confecții, sub conducerea tov. Mărășoiu Gh. ca președinte, Ionescu Ion vicepreședinte și Nicolau Mircea contabil șef
În anul 1959 cooperativa „6 Martie” se unifică cu cooperativa „1 Mai” care avea activitatea în ramura încălțăminte și ia denumirea de cooperativa „Îmbrăcămintea”, președinte fiind tov. Vrînceanu Vasile, vicepreședinți tov. Mărășoiu Gh. și Ionescu Ion, iar contabil șef tov. Fierăstraieru Gh. Activitatea sa de bază a fost ramura îmbrăcăminte și încălțăminte.
În anul 1962 a fost ales în funcția de președinte tov. Ghiaburcu Constantin.
La data de 8 ianuarie 1963 cooperativa „Îmbrăcămintea” se unifică cu cooperativa „Higiena” luând denumirea de cooperativa „Munca” sub conducerea tov. Ghiaburcu Constantin președinte, ca vicepreședinți tov. Nica Ion și Guiu Stelian.
În prezent cooperativa „Munca” își desfășoară activitatea având conducători pe tov. Ghiaburcu Constantin președinte, Negoiescu Dumitru vicepreședinte și Drăgan Constantin contabil șef.
Activitatea de bază a cooperativei este ramura confecţii, îmbrăcăminte pentru bărbaţi, femei şi copii.
În martie 1983 și a schimbat sediul din strada 23 August nr. 82 în strada Castanilor nr. 16.
Măsura a fost dispusă ca urmare a demolării clădirii vechiului sediu amplasat în zona centrală a orașului Câmpina, care înflorește și se dezvoltă pe zi ce trece, fiind în plin proces de transformare, modernizare și sistematizare ca și celelalte orașe din patria noastră.
Câmpina, străvechi oraș deschide ca o poartă carpatină drumurile și cărăruile montane care şepuiesc pe cea mai frumoasă zonă turistică a țării noastre, încântătoarea Vale a Prahovei.
La conducerea Cooperativei Meșteșugărești „Munca” Câmpina care își desfășoară activitatea în orașele: Câmpina, Breaza și Băicoi se găsesc: Ec. Nicolae Cristian – în funcția de președinte, Filip Stela – secretar al comitetului de partid, ing. Bengea Maria – vicepreședinte, Constantin Ghiaburcu – conducător tehnic și Constantin Drăgan – contabil șef, iar ca șefi de birou: Răducanu Eugenia – bir. Personal, Negoescu Dumitru – bir. plan, ing. Talangă Ion – bir. producție și Găman Valeriu – bir. aprovizionare și desfacere.
Noul sediu a fost repartizat de către conducerea de partid și de stat a orașului Câmpina în frunte cu tov. Ec. Dumitrașcu Nicolae – prim-secretar și primarul orașului și ing. Ion Negrea – vicepreședinte, cât și cu acordul și sprijinul unanim al conducerii UJCM Prahova prin tov. Ec. Ion Fumea – președinte, tov. Ec. Vasile Iliescu – vicepreședinte, ing. Doina Herea – vicepreședinte și Elena Rădulescu – contabil șef.
Renovarea și modernizarea sediului s-a făcut de harnicii cooperatori de la unitatea nr. 20 construcții din Breaza – condusă de subinginerul Viorel Fofiu, cu echipa lui Ion Ivan.
Cooperativa s-a dezvoltat de la an la an, având în prezent un număr de 104 unități de prestări și producție – unde își desfășoară activitatea peste 1100 cooperatori, este o unitate mixtă încadrată la gradul III B.
În fața conducerii și a cooperatorilor stau sarcini de mare răspundere; în anul 1983 indicatorul producția marfă din industria mică fiind de 126 milioane lei, reprezentând o creștere de 82,6% față de anul 1975.
Pentru activitatea desfășurată pe anul 1982, colectivul cooperativei a primit Diploma de unitate evidențiată pe Uniunea Prahova, ca simbol al preţuirii efortului depus și a rezultatelor obținute în întrecerea socialistă, realizând și depășind toți indicatorii economico-financiari ai cincinalului 1981 – 1985.
Suntem în colectiv puternic și hotărât să obținem noi și importante succese în viitor – spre binele întregului popor, a ne face o viață tot mai îmbelşugată și înfloritoare în scumpa noastră patrie – Republica Socialistă România”.
„Azi, veniturile cooperativei le realizăm în cea mai mare parte din închirierea spaţiilor şi mai puţin din servicii”
Despre ceea ce s-a întâmplat în cooperativa meşteşugărească câmpineană în cei 17 ani care au trecut de la publicarea anchetei jurnalistice semnate de Sorina Bumbăcea şi alte amănunte legate de istoricul şi activitatea postdecembristă a acestei bresle locale am aflat de la preşedintele CITRAS – Societate Cooperativa Meşteşugărească Câmpina, dl. Constantin Grosu, care ne-a declarat următoarele:
 |
| Constantin Grosu |
„Fosta Cooperativă Munca, actuala CITRAS – Societate Cooperativă Meşteşugărească, a trecut prin multe transformări în ultimii 30 de ani, ajungând în prezent să fie una dintre puţinele cooperative din ţară care şi-au câştigat, prin hotărâri judecătoreşti definitive, întreg patrimoniul avut în perioada comunistă. Au fost ani grei de procese cu UJECOM-ul, care pretindea că spaţiile construite din banii noştri sunt în proprietatea lor. Ulterior am obţinut şi terenurile de sub clădiri, aproximativ 13.000 metri pătraţi. Cele mai mari suprafeţe le-am cumpărat de la administraţia publică locală câmpineană, pentru că aici avem şi cele mai multe suprafeţe construite, în mandatul domnului Gheorghe Tudor şi de la Băicoi, o mică suprafaţă. Avem şi acolo un imobil. În prezent suntem afiliaţi, alături de alte 21 de cooperative, la UJECOM Prahova şi la nivel naţional facem parte din UCECOM Bucureşti.
Recitind articolul publicat de gazeta dumneavoastră în anul 2002, vă pot spune că tot ceea ce scrie acolo este adevărat şi că mai sunt multe de adăugat în ceea ce priveşte istoria noastră. Încercarea Guvernului de a naţionaliza cooperaţia în 2002 a eşuat, iar problemele de atunci s-au rezolvat abia în 2005, odată cu modificarea legislaţiei cooperativelor meşteşugăreşti.
În anul 1990, cooperativele meşteşugăreşti au intrat şi ele într-un proces de reorganizare, s-au făcut alegeri şi Cooperativa Munca s-a transformat în CITRAS – confecţii, încălţăminte, reparaţii şi alte servicii – denumire aleasă de noul conducător validat prin votul tuturor membrilor cooperatori. Primul preşedinte postrevoluţionar a fost dl. Ion Talangă. Eu am ocupat funcţia de vicepreşedinte până în 1991, când am fost ales preşedinte. În 1995, pe fondul multor discuţii interne – era perioada în care toată lumea îşi dorea să deţină controlul, după modelul noilor societăţi private apărute – , cooperativa s-a scindat în două entităţi. Mai precis, o parte din cooperatori au dorit să-şi înfiinţeze o noua cooperativă şi nu ne-am putut opune. Aşa a apărut SOCOM ARTA. Eu am rămas la vechea cooperaţie şi am mers mai departe alături de cei mai mulţi din vechii mei colegi. Ca o paranteză, faţă de ceea ce a fost cândva Cooperativa Munca, mă refer la gama de servicii pe care o aveam, azi mai există foarte puţine, din păcate. Au dispărut confecţiile, tricotajele, construcţiile şi au rămas frizeriile, cosmetica şi reparaţiile de încălţăminte. De exemplu, tricotajele le-am pierdut în ’90, când cei de la Breaza, unde aveam secţia, ne-au luat spaţiile, pentru Arta Casnică. Atunci am renunţat şi la personalul de acolo. Confecţiile le-am pierdut de curând, pentru că lucrătorii au preferat să-şi facă firmă şi să închirieze spaţiul. Legat de confecţii, îmi amintesc că înainte de 1989 făceam uniforme şcolare pentru toată ţara. Lucram în schimburi. Şi în construcţii făceam treabă bună. Clădirile reabilitate de echipele de la „Munca” mai există şi azi în Câmpina. Unul dintre cele mai importante şantiere le-am avut la Castelul Hasdeu. După cutremurul din 1977, clădirea a fost grav avariată şi a trebuit să o reconstruim din temelii, bucată cu bucată. Proiectul de restaurare a fost supervizat de cunoscutul arhitect Hoinărescu, care ne-a obligat să respectăm şi cele mai mici detalii. Lucrările au fost executate într-o perioadă foarte lungă, între anii 1978 – 1989. De mai multe ori au fost oprite din lipsa fondurilor. Ştiu că Primăria Câmpina ne plătea. Pictura de pe bolta Castelului este singurul detaliu care nu a fost restaurat în conformitate cu originalul. Dl. Octavian Onea răspundea de Muzeu în perioada aceea şi cred că vă poate oferi mai multe detalii. În rest, am rămas cu amintirile…
Azi, veniturile cooperativei le realizăm în cea mai mare parte din închirierea spaţiilor şi mai puţin din servicii. Cooperativa este condusă de un Consiliu de Administraţie, cu mandat de patru ani, din care fac parte oameni din toate compartimentele, inclusiv muncitori. Aşa a fost de la începuturile cooperaţiei, încă din vremea comunismului. Eram, într-un fel, privatizaţi şi atunci. Deciziile se iau de comun acord şi nu putem face nimic în afara acestor hotărări. De exemplu, dacă vrem să vindem un spaţiu, trebuie să hotărâm în Consiliul de Administraţie şi să cerem avizele UJECOM Prahova şi UCECOM Bucureşti. O procedură foarte complicată. Nu putem să facem ce vrem, ca la un SRL, unde acţionarii hotărăsc singuri. În plus, odată ieşiţi la pensie, nu mai beneficiem de nimic în afară de părţile sociale depuse, care nu sunt purtătoare de dobândă. Adică plecăm acasă cu o sumă modestă, strânsă după ani de muncă. Eventual primim o mică sumă de bani, drept mulţumire. Patrimoniul rămâne celor în activitate şi tot aşa. Asta şi pentru faptul că Legea cooperaţiei meşteşugăreşti este foarte restrictivă, în comparaţie cu legile care reglementează alte entităţi similare. Aici vă dau exemplu fostele cooperaţii săteşti şi fostele ICSM-uri – coperaţiile de consum din oraşe, care au beneficiat, la un moment dat, de legi favorabile, astfel încât patrimoniile acestora au fost vândute ori privatizate fără probleme. Vă mai amintiţi că, prin anii ’90, vechii comercianţi primeau în locaţie de gestiune spaţiile în care lucrau şi ulterior aveau dreptul să le cumpere. Mulţi gestionari au cumpărat şi au vândut imediat, semn că în spatele lor erau oameni potenţi. Alţii au cumpărat şi au rezistat puţin în economia de tranziţie. Au dat faliment şi au fost nevoiţi să vândă, în cele din urmă. Un bun prilej pentru cei cu bani să le cumpere la preţuri bune. Întrebaţi-l pe dl. Sandu Octavian cum a fost la ICSM-ul din Câmpina! Legea asta restrictivă a noastră a venit pe fondul unui diferend între Adrian Năstase şi preşedintele UCECOM, din anii 2000, care era şi vicepreşedinte la PSD. Dumitru Dângă îl chema. Nu se înţelegeau în partid şi a ieşit cu scântei. Una peste alta, vă spun că eu am făcut totul să ţin patrimoniul cooperaţiei întreg şi nu mi-am permis să trec peste hotărârile colegilor mei. Au fost multe presiuni asupra mea, dar n-am cedat niciodată şi am dormit liniştit cu capul pe pernă. Veneau diverşi să îmi propună afaceri, oameni cunoscuţi din oraş şi chiar de la nivel mai înalt. Am refuzat să intru în jocul lor. În prezent, cooperaţia stă bine, are bani de salarii, investeşte în modernizarea şi întreţinerea clădirilor, are rezerve financiare în conturi şi, în general, trăieşte fără probleme din ceea ce produce. Personal, mai am doi ani de mandat şi am de gând să-i duc la capăt cu demnitate”.
F.F.
