Știri

„Contribuția județului Prahova la Războiul de Întregire a Neamului”, prezentată elevilor Liceului Energetic

Liceul Tehnologic Energetic a avut lăudabila inițiativă de a-l invita pe Codruț Constantinescu, scriitor și istoric de origine câmpineană, pentru a prezenta elevilor reuniți în generosul spațiu al bibliotecii liceale albumul „Contribuția județului Prahova la Războiul de Întregire a Neamului”, apărut la finalul anului trecut la Editura Karta-graphic din Ploiești.
La începutul evenimentului, profesorul de istorie Gheorghe Modoianu a prezentat pe scurt cărțile pe care Codruț Constantinescu le-a publicat până în momentul de față, salutând totodată prezentările pe care le-a mai susținut de-a lungul timpului în fața elevilor de la această unitate școlară. Autorul albumului, totodată reprezentant al Instituţiei Prefectului Prahova, a reluat prezentarea (frumos ilustrată cu fotografii diverse,  reprezentative pentru perioada care este surprinsă în paginile atractivei lucrări) pe care a expus-o și în timpul lansării de la Casă de Cultură „Geo Bogza” din 8 februarie. De asemenea, a purtat și un dialog cu tinerii prezenți, încercând să le explice importanţa pe care o are lectura în general, dar și studierea istoriei naționale și a celei locale, având în vedere că urmele acestei istorii se regăsesc la tot pasul şi se lasă descoperite cu o condiţie: să existe puțină curiozitate din partea elevilor.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare