Știri

Contra cost, la Spitalul SanConfind se fac testări pentru depistarea infecțiilor Covid 19

Noul coronavirus SARS COV 2, care a declanșat cea mai mare pandemie pe care a cunoscut-o omenirea în ultima sută de ani, este tot mai cercetat, dar din păcate, nu îndeajuns de cunoscut. Coronavirusurile reprezintă o familie numeroasă de virusuri care pot provoca boli la animale sau oameni. La om provoacă infecţii respiratorii de diferite gravități, de la o răceala comună la boli severe, cum ar fi Sindromul Respirator Acut Sever (SARS). Cel mai recent coronavirus (descoperit, în noiembrie-decembrie 2019, în China), provoacă boala COVID-19, denumirea fiind atribuită, în egală măsură, și maladiei respective, dar și virusului care o provoacă. Noul coronavirus este denumit SARS COV 2, pentru a-l deosebi de predecesorul său, SARS, descoperit tot în China, cu 16 ani mai devreme, care a declanșat în aprilie 2003 prima pandemie a secolului XXI. La vremea respectivă, SARS avea să ucidă 10% din persoanele infectate, dar numărul infectaților din perioada 2003-2004 (circa 80.000 de persoane) a fost de sute de ori mai mic decât cel al infectaților cu noul coronavirus, la nivel mondial, începând cu decembrie 2019 și până în prezent. Explicația vine să sublinieze faptul că noul coronavirus (cel din 2019), este mult mai periculos, mai agresiv și mai contagios decât predecesorul său (din anul 2003), acesta din urmă făcând mult mai puține victime și pentru că numărul infectaților cu virusul SARS a fost mult mai mic. În perioada 2003-2004, în urma reușitei unor măsuri sanitare stricte, pandemia SARS avea să se stingă de la sine, după aproximativ un an de zile de la apariția sa. Un lucru evidențiat de toți oamenii de știință este faptul că maladia Covid 19 este într-un grad mult mai înalt potențial fatală decât SARS, chiar dacă procentul deceselor raportat la numărul total de îmbolnăviri cu Covid 19 este de circa 4% (700.000 de morți la peste 17.500.000 de infectați, la ora actuală). 
La Spitalul SanConfind se pot efectua, contra cost, teste pentru depistarea cazurilor de Covid 19, o boală care afectează persoanele infectate în moduri diferite, nu puține fiind situațiile în care unii  bolnavi mor în chinuri groaznice, cu plămânii distruși aproape total, nemaireușind să respire nici cu ajutorul aparatelor de ventilație mecanică. Cele mai frecvente simptome ale maladiei Covid 19 sunt: febră, tuse seacă, oboseală. Alte simptome frecvente: dureri de cap și dureri musculare, durere în gât, diaree, conjunctivită, pierderea gustului sau a mirosului, iritații la nivelul pielii sau o decolorare a degetelor de la mâini sau de la picioare. 
În Laboratorul de analize medicale SanConfind, se efectuează zilnic, începând cu ora 7.30, contra cost, testări RT-PCR, care au cea mai mare acuratețe dintre toate testările Covid 19. Testele respective se fac în limita a 50 locuri disponibile zilnic, prin programare, cu rezultatul în 72 ore. Programările se fac la numărul unic 0244.990.
(PUBLICITATE)

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare