La ultima lor şedinţă, consilierii municipali au aprobat proiectul de hotărâre iniţiat de viceprimarul Ion Dragomir privind înfiinţarea unui nou cimitir la capătul străzii Izvoarelor din cartierul Slobozia, un cimitir care va avea o suprafaţă de peste 2,5 ha, aproape cât toate celelalte cimitire ale oraşului la un loc. Municipiul câmpinean are două cimitire publice mari şi două cimitire parohiale mai mici, acestea din urmă fiind administrate de preoţii bisericilor din cartierele Slobozia şi Voila.
Vechiul cimitir are peste 100 de ani
Multă vreme, Câmpina a avut un singur cimitir, cel de pe strada Bobâlna, înfiinţat în jurul anului 1900 şi dimensionat după regulile acelei perioade şi populaţia oraşului din acele timpuri, mult mai mică decât cea actuală. Aşa se face că cimitirul de pe Bobâlna are două sectoare speciale: Cimitirul Eroilor şi Cimitirul Evreiesc.
Pe la începutul secolului trecut, trăiau pe meleagurile câmpinene destule familii de evrei (astăzi, nu mai sunt decât vreo două-trei familii mixte, niciuna cu ambii soţi evrei), iar patriotismul în acele vremuri se şi dovedea, nu doar se afirma, ceea ce făcea ca toate cimitirele să aibă un sector destinat soldaţilor morţi în războaiele (trecute şi viitoare) pentru neatârnarea ţării. Astăzi, cimitirul este foarte aglomerat, o bună parte a micilor alei fiind cotropite de morminte care nu au mai respectat vechile aliniamente.
Cimitirul de pe Câmpinita, tras la linie
De multă vreme, cimitirul de pe Bobâlna este plin ochi, ceea ce a determinat municipalitatea câmpineană să înfiinţeze, în urmă cu circa 15 ani, un al doilea cimitir, amenajat pe strada Erou Bogdan Vasile, în cartierul Câmpiniţa. Acesta arată mult mai bine decât precedentul, în sensul că mormintele nu mai sunt înghesuite, deoarece el a fost bine sistematizat de către societatea Floricon Salub, cea care administrează cimitirele câmpinene de circa două decenii. Dar, pe fondul îmbătrânirii accentuate a populaţiei, a creşterii ratei de mortalitate, nici cimitirul de pe Câmpiniţa nu mai are mult şi va ajunge la un grad maxim de ocupare.
Lucrul acesta a determinat conducerea Primăriei Câmpina să facă demersuri pentru înfiinţarea unui al treilea cimitir public. În timpul dezbaterilor pe marginea proiectului de hotărâre al viceprimarului, consilierul liberal Dragomir Enache, cunoscut pentru intervenţiile sale glumeţe din plenul legislativului municipal, a declarat cu umor: „Am promis locuri de muncă şi nu ştiu cât am reuşit să le creăm, dar, măcar acum, vom face locuri de veci”. Tot liberalul a continuat cu propunerea (acceptată de colegii săi), ca numele viitorului cimitir sa fie Înălţarea Domnului.
Viitorul cimitir, dublu faţă de cele existente
„Este bine venită hotărârea consilierilor municipali, deoarece nu peste mult timp se va umple şi cimitirul de pe Câmpiniţa, care mai are disponibile doar vreo 70 de locuri de veci. Este posibil ca el să fie administrat tot de firma noastră. Acest al treilea cimitir public este de dimensiuni mult mai mari decât precedentele două, sensibil egale ca întindere. Ca suprafaţă, este aproape dublu faţă de cimitirul de pe Câmpiniţa, având posibilitatea de extindere, pe viitor, pe o suprafaţă de două ori mai mare faţă de cea luată în calcul pentru început. El s-a umplut mult mai repede decât cimitirul de pe Bobâlna pe fondul îmbătrânirii accentuate a populaţiei oraşului. Cimitirul de pe Bobâlna este plin de multă vreme, dar aici întâmpinăm încă unele probleme, deoarece sunt destule morminte vechi care nu mai sunt îngrijite de mulţi ani, din diverse motive, asupra cărora nu are rost să insist.
Important este faptul că, potrivit Regulamentului de administrare a cimitirelor, aprobat de către Consiliul Local, care a cunoscut mai multe variante îmbunătăţite, dacă la două controale succesive (controale pe care reprezentanţii Primăriei şi ai firmei Floricon le efectuează din şase în şase luni), găsim un mormânt total părăsit şi neîngrijit, avem posibilitatea de a anula contractul de concesiune respectiv şi de a găsi un alt concedent care să primească terenul în folosinţă. Nu vreau să ameninţ pe nimeni, vreau doar să fac cunoscute aceste lucruri cititorilor ziarului dvs, spre ştiinţa acelora care îşi lasă mormintele în paragină. Subliniez că următorul control se apropie şi că am mai anulat câteva contracte de concesiune pe motiv de totală neîngrijire a mormintelor. Vorbesc aici de o neîngrijire sfidătoare şi bătătoare la ochi, ale unor morminte pe care nu cresc doar câteva ierburi şi buruieni, ci chiar arbuşti înalţi de peste un metru. Se vede clar că pe acolo nu a mai trecut cineva de ani de zile,” ne informează managerul Floricon Salub SRL, Florin Constantinescu.
Locurile de veci nu se pot vinde
Tot de la interlocutorul nostru am aflat că vânzarea unui loc de veci nu este posibilă, deoarece în acest caz vorbim despre vânzarea unui loc de veci care a fost doar concesionat, iar nu vândut de către Primărie. „Locurile de veci se concesionează pe şapte ani, cu posibilitate de reînnoire permanentă a contractului de concesiune, la sfârşitul perioadei amintite. Terenul respectiv este al Primăriei, el este dat în folosinţă, practic. Lumea vorbeşte că se vând locuri de veci, această informaţie a fost vehiculată şi în presa centrală, dar eu nu cred că lucrurile stau chiar aşa. Omul zice că vinde locul, dar de fapt el „vinde”, cu ghilimelele de rigoare, doar construcţia funerară ridicată pe acel loc: cruce, cavou etc. Nu cred în poveştile conform cărora, la Câmpina, ca şi la Bucureşti sau în alte oraşe, se vând morminte cu zeci de milioane de lei. Locul de veci poate trece în folosinţa altei persoane doar în câteva cazuri strict prevăzute de Regulament: în timpul vieţii, între soţi sau între rude foarte apropiate, ori în urma unei dezbateri succesorale la notariat”, ne-a mai declarat Florin Constantinescu. A.N.
Vorbe goale fara acoperire, cu anularile de concesiuni pe motiv de neingrijire a mormintelor. Exista in cimitir ZECI de locuri complet neingrijite, pe la care nu a mai dat nimeni de ani de zile, multe dintre ele sunt parasite de mai multe zeci de ani, cu arbusti mari crescuti ca in jungla. Regulamentul NU SE APLICA, asta este adevarul ! Ar putea fi create zeci si zeci de noi locuri de veci. Iar despre arhivele cimitirului, cand intrebi nu stie nimeni nimic. Va vine sa credeti ca nici macar osemintele celor 200 eroi din Primul Razboi Mondial, nu se mai stie unde se afla, si ce s-a facut cu ele dupa dezafectarea, acum peste 5 decenii, a criptei-osuar in care se aflau ?