Interviu cu omul de cultură Serghie Bucur
„Dăruit de la Natură cu însuşiri pentru Sunet, Culoare şi Formă, ca meloman şi imagist care simte / ştie să asculte o compoziţie sonoră şi să privească un tablou, o sculptură”, maestrul Serghie Bucur, pe baza unei ample cercetări, a publicat, în ultimul timp, în paginile REVISTEI NOI şi ale INFORMAŢIEI PRAHOVEI excelente cronici plastice, muzicale, literare şi culturale, note de lectură şi de călătorie, reportaje, eseuri apreciate de cititiori. Această documentare / redactare s-a realizat într-un spaţiu mirific – Podul unei clădiri – unde autorul – respectiv interlocutorul nostru şi-a organizat, după veritabile principii biblioteconomice, cea mai mare parte a fondului său de carte. Aici, la o măsuţă de lemn, înconjurată de zeci de rafturi cu cărţi, reviste, documente, albume, colecţii de ziare, sute de fişe, bibliografii selecţionate şi impecabil ordonate, au fost scrise numeroasele şi apreciatele d-sale articole.
Curriculum Vitae
„La 16 septembrie 1935 se naşte la Moreni (jud. Prahova), tehnicianul, poetul, prozatorul şi publicistul SERGHIE BUCUR, cofondator şi redactor-şef, apoi directorul executiv al periodicului JURNALUL DE PRAHOVA (1992-1999). Publică în presa locală şi în revistele literare ploieştene şi prahovene. Cuprins în antologiile literare tipărite în Ploieşti. Semnează, în colaborare, un volum de interviuri cu oameni de seamă din Câmpina de azi. Cofondator şi redactor-şef al cotidianului OGLINDA CÂMPINEI (acum săptămânalul „Oglinda de Azi”) şi al suplimentelor literare ale acestuia, începând din martie 1999” (excepţie făcând suplimentele Pagini literare şi Câmpina literar-artistică şi istorică – n.r.). (Extras din ISTORIA PLOIEŞTIULUI ÎN DATE, autori: Marian Chirulescu, Gheorghe. Marinică, Oana Dinu, Mihaela Sandu, pag. 272).
„Captivat de plăcerea lecturii, am pus, totuşi, în practică clasificarea zecimală”
Reporter: Biblioteconomia este o disciplină tehnică. În ce măsură principiile acestui domeniu v-au influenţat realizarea „Comorii” dumneavoastră ?
Serghie Bucur: Varietatea cărţilor procurate, începând cu 1958, în oraşele Lugoj, Radna şi Lipova (localităţi unde am făcut armata, la o divizie de Tancuri), m-am orientat, după Biblioteca acesteia, de 25 de mii de volume, întemeiată de scriitorul timişorean Francisc Munteanu, tănăr om de litere şi celebru cu romanul său: ÎN ORAŞUL DE PE MUREŞ, foarte popular în România de atunci, la care am avut acces zilnic, prin sergentul Grigore Petrescu, directorul acesteia, învăţător în comuna Bolintin, om de un rarissim caracter. Mai mult de jumătate din rafturile ei erau pline cu scriitorii lumii – francezi, americani, sovietici – epoca în care România intrase în conul de umbră al istoriei noastre, decisă de Churchil şi Stalin – germani, spanioli, englezi, chinezi, japonezi etc. Instinctiv, am simţit nevoia să le aranjez în funcţie de conţinut şi profile, interesat fiind atât de artă şi de particularităţile ei fabuloase, cât şi ale ştiinţei, în toate laturile care o alcătuiesc. Sigur că exista încă de pe atunci clasificarea zecimală (CZU), pe care însă, captivat de plăcerea adesea indescriptibilă a lecturii, de pasiunea studiului şi a cercetării – obsedat de gândul să public ! –, nu am pus-o în fapt, în toată rigoarea ei. Dar, cărţile însele „mi-au spus” unde să le aşez şi, prin natura lor, să mă înveţe să îmi înfrumuseţez nu numai sufletul, gândirea şi caracterul, ci şi spaţiile în care, de-a lungul timpului, am locuit.
R.: Cum s-a născut acest proiect ?
S. B.: Am urmat Şcoala primară – cum se numea pe-atunci – la Gura Ocniţei, întrucât tatăl meu, sondor în schelele Ocniţa, Şuţa-Seacă, Schela-Mare şi Filipeştii de Pădure, primise locuinţă, în 1935, în marginea acestei aşezări, numită Colonia Concordia. În clasa a IV-a sau aV-a am primit drept premiu Ediţia de Teatru şi Proză Ion Luca Caragiale, trei volume, fiecare cu portretul marelui nostru scriitor pe coperte, împrejurare ale cărei urmări nu le prevăzusem atât de dragi felului meu de a fi. Tot pe atunci, tatăl meu a cumpărat un aparat de radio marca „Phillips” – o frumuseţe ! – alături de care am păstrat cele trei volume, până la plecarea în armată. Ascultam acest radio – am şi acum în memorie comunicatele de război şi glasul regelui Mihai I al României, din dimineaţa zilei de 30 decembrie 1947 – şi răsfoiam cărţile lui Nenea Iancu, poate nu atât de conştient de valoarea lor, dar sigur că aveam să continui această legătură, adesea inexplicabilă, capabilă să mă propulseze în fascinanta lume a cuvântului tipărit. Să adaug doar că, scumpa mea mamă, deşi nu avea decât două clase, mă ruga, după ce spuneam „Tatăl Nostru”, să-i citesc din acel fabulos Caragiale !
„Prioritare, cărţile m-au dominat, prelungindu-mi viaţa !”
R. : Totuşi, cum a apărut „Comoara” ?
S. B. : În 1978 am găsit loc pentru o mansardă pe care, printre feluritele idei, planuri, proiecte, fantezii, am rezervat-o cărţilor cu precădere. Vedeam în ea un atelier polivalent, unde, între rafturile cu cărţi, să existe un şevalet, să existe lucruri şi documente cu valoare istorică, precum şi un… pian (pentru care am ezitat să dau un salariu, 1500 de lei, în 1980, să-l aduc aici). Prioritare – cărţile m-au dominat. Am cumpărat aproape în neştire, de cele mai multe ori în dauna bugetului familiei (de unde şi inevitabilele certuri cu soţia !). Acumulând de la un an la altul această „O comoară” – cum o numiţi dumneavoastră –, vă asigur că ea mi-a luminat spiritul şi conştiinţa şi – fapt real –, mi-a prelungit viaţa !
R. : În ce a constat organizarea acesteia?
S. B. : Întrebarea dumneavoastră îmi reaminteşte un şir incomod de îngrijorări datorate lipsei de spaţiu pentru păstrarea acestor cărţi (9.780 de volume). Trebuie să ştiţi – şi aceasta poate mă confirmă ca om dezinteresat de cele pământeşti, un om – vorba lui Caragiale: „vechi” – că, nu sunt un individ preocupat de voluptatea unei vile spaţioase şi, printr-o risipă de încăperi, excesiv de confortabilă. Locuind într-o casă ridicată în 1928, după o concepţie a epocii – într-o arhitectură clasică la care ţin enorm – am conservat camerele (pe lângă cele trebuincioase familiei) adaptându-le la dimensiunile, de multe ori enervante, ale „puhoiului” de bună-voie şi nesilit de nimeni „venit” peste mine !
R. : Ce ne puteţi spune despre fondul de carte ?
S. B. Această „Comoară” de Carte – care, la scara generală, este – vrem-nu vrem – înlocuită de calculatoare, cu Cartea electronică, sărăcind indiscutabil mintea omenească, privând-o – prin absenţa contactului palpabil cu pagina tipărită – de lectura cea mai naturală cu putinţă (invenţia lui Guttenberg – Johannes Gensfleisch – este tot mai aruncată la coş !), a fost şi a rămas esenţa existenţei mele spirituale. La 34 de ani – jumătate din viaţa mea –, „Comoara” pretinde alte şi alte spaţii şi modalităţi de depozitare şi sistematizare, pentru ca lecturile, cercetările şi elaborarea studiilor şi a articolelor să îmi menţină – biologic şi spiritual – ritmul activităţii curente, ca ziarist şi istoric.
R. : În afara domeniului literar, ce alte specialităţii mai cuprinde biblioteca să-i zicem „centrală” ?
S. B. : Istorie, Arte, Arheologie, Religie, Geografie, Fizică, Filozofie, Muzică şi un set de volume din epoca prolet-cultistă – astea, pentru valoarea lor documentară, desigur, astăzi, sunt dovezi irefutabile ale regimului politic care ne-a dat înapoi cu o jumătate de veac, în istoria proprie şi în aceea a Europei ! Să citeşti acum, poezii şi proze şi articole despre Stalin şi URSS-ul lui, cu urmările nocive ireparabile, aproape că este un lux ! Nu aveam, prin urmare, cum să nu mă bucur de lectura cărţii maestrului Eugen Negrici, citită pe apucatelea deocamdată, unde am regăsit scene ale literaturii române impusă de la Moscova, până în 1964. Or, ca un făcut, ea s-a prelungit până prin 1989, cu romane şi poezii care, cum ştim, au uzurpat spiritul românesc autentic, libera lui cugetare!
S. B. : În 1978 am găsit loc pentru o mansardă pe care, printre feluritele idei, planuri, proiecte, fantezii, am rezervat-o cărţilor cu precădere. Vedeam în ea un atelier polivalent, unde, între rafturile cu cărţi, să existe un şevalet, să existe lucruri şi documente cu valoare istorică, precum şi un… pian (pentru care am ezitat să dau un salariu, 1500 de lei, în 1980, să-l aduc aici). Prioritare – cărţile m-au dominat. Am cumpărat aproape în neştire, de cele mai multe ori în dauna bugetului familiei (de unde şi inevitabilele certuri cu soţia !). Acumulând de la un an la altul această „O comoară” – cum o numiţi dumneavoastră –, vă asigur că ea mi-a luminat spiritul şi conştiinţa şi – fapt real –, mi-a prelungit viaţa !
R. : În ce a constat organizarea acesteia?
S. B. : Întrebarea dumneavoastră îmi reaminteşte un şir incomod de îngrijorări datorate lipsei de spaţiu pentru păstrarea acestor cărţi (9.780 de volume). Trebuie să ştiţi – şi aceasta poate mă confirmă ca om dezinteresat de cele pământeşti, un om – vorba lui Caragiale: „vechi” – că, nu sunt un individ preocupat de voluptatea unei vile spaţioase şi, printr-o risipă de încăperi, excesiv de confortabilă. Locuind într-o casă ridicată în 1928, după o concepţie a epocii – într-o arhitectură clasică la care ţin enorm – am conservat camerele (pe lângă cele trebuincioase familiei) adaptându-le la dimensiunile, de multe ori enervante, ale „puhoiului” de bună-voie şi nesilit de nimeni „venit” peste mine !
R. : Ce ne puteţi spune despre fondul de carte ?
S. B. Această „Comoară” de Carte – care, la scara generală, este – vrem-nu vrem – înlocuită de calculatoare, cu Cartea electronică, sărăcind indiscutabil mintea omenească, privând-o – prin absenţa contactului palpabil cu pagina tipărită – de lectura cea mai naturală cu putinţă (invenţia lui Guttenberg – Johannes Gensfleisch – este tot mai aruncată la coş !), a fost şi a rămas esenţa existenţei mele spirituale. La 34 de ani – jumătate din viaţa mea –, „Comoara” pretinde alte şi alte spaţii şi modalităţi de depozitare şi sistematizare, pentru ca lecturile, cercetările şi elaborarea studiilor şi a articolelor să îmi menţină – biologic şi spiritual – ritmul activităţii curente, ca ziarist şi istoric.
R. : În afara domeniului literar, ce alte specialităţii mai cuprinde biblioteca să-i zicem „centrală” ?
S. B. : Istorie, Arte, Arheologie, Religie, Geografie, Fizică, Filozofie, Muzică şi un set de volume din epoca prolet-cultistă – astea, pentru valoarea lor documentară, desigur, astăzi, sunt dovezi irefutabile ale regimului politic care ne-a dat înapoi cu o jumătate de veac, în istoria proprie şi în aceea a Europei ! Să citeşti acum, poezii şi proze şi articole despre Stalin şi URSS-ul lui, cu urmările nocive ireparabile, aproape că este un lux ! Nu aveam, prin urmare, cum să nu mă bucur de lectura cărţii maestrului Eugen Negrici, citită pe apucatelea deocamdată, unde am regăsit scene ale literaturii române impusă de la Moscova, până în 1964. Or, ca un făcut, ea s-a prelungit până prin 1989, cu romane şi poezii care, cum ştim, au uzurpat spiritul românesc autentic, libera lui cugetare!
„Comoara” a fost vizitată de numeroase personalităţi !”
R. : În ce perioade de timp folosiţi „Comoara din Pod” ?
S. B.: Prin natura acestui „fond de carte”, întrebuinţarea „Comorii din Pod” îmi este impusă, în cursul anului, de anotimpuri. Pe timpul iernii, urc aici şi lucrez atâta cît pot să rezist frigului, negreşit, având cu mine ceaiul firebinte sau vinul fiert sau cafeaua cu caimac – pe care, de multe ori le împart cu străvechiul meu prieten (pe 15 august 2012 sărbătorirăm 36 de ani de amiciţie literară şi publicistică neîntreruptă !), prof. dr. Christian Crăciun ! Lărgind puţin „scena”, asemenea momente se petrec în ambianţa „Comorii”, curent, până noaptea târziu. Debutul atâtor astfel de reuniuni l-am făcut la lumina lămpii cu gaz, până ce nefericitul meu frate (mijlociu) Emil, electrician desăvîrşit, a instalat aici lumina electrică ! De-a lungul anilor, „Comoara din Pod” a fost vizitată de numeroase personalităţi ale Artei şi Culturii, precum profesorii Constantin Trandafir, Smaranda Chehata, Petre Stroe, Gherasim Rusu Togan, Iana Cristea, Constantin (Costică) Radu, inventatorul Justin Virgilius Capră, istoricul col. Gheorghe Eminescu, poeţii Virgil Carianopol, Gelu Tudose şi Petre Ghelmez, ziariştii Petre Mihai Băcanu şi Bodor Pall, scriitorii redactori de Radio Cultural dr. George Mirea şi Radu Felix (Vasile Butufei), omul de afaceri Aurel Oprea, jurnaliştii Florin Frăţilă, Marian Marinescu, Florin Matei, Florin Sălceanu ş. a.
R. : Ce măsuri operative v-aţi propus pentru accesarea cărţilor din aceste spaţii ?
S. B. : Folosesc Cataloagele întocmite pe profile, Evidenţa colecţiei BPT – „Biblioteca Pentru Toţi”, cartotecile personale, fişele documentare, precum şi asocierea tematică între cărţi de referinţă şi reviste specializate, un raft de dicţionare, enciclopedii, colecţii de artă etc.
R. : Ce corelaţie există între „Comoara din Pod” şi celelate biblioteci din locuinţa dumneavoastră?
S. B. : Dorinţa continuă de cercetare a izvoarelor pentru elaborarea şi redactarea materialelor de presă, şi a lucrărilor ştiinţifice din vremea studenţiei, ca şi după absolvirea facultăţii (de Istorie), întreţine o constantă legătură între ele – cea de la etajul-mansardă, „Comoara din Pod” şi cele de la parter.
S. B.: Prin natura acestui „fond de carte”, întrebuinţarea „Comorii din Pod” îmi este impusă, în cursul anului, de anotimpuri. Pe timpul iernii, urc aici şi lucrez atâta cît pot să rezist frigului, negreşit, având cu mine ceaiul firebinte sau vinul fiert sau cafeaua cu caimac – pe care, de multe ori le împart cu străvechiul meu prieten (pe 15 august 2012 sărbătorirăm 36 de ani de amiciţie literară şi publicistică neîntreruptă !), prof. dr. Christian Crăciun ! Lărgind puţin „scena”, asemenea momente se petrec în ambianţa „Comorii”, curent, până noaptea târziu. Debutul atâtor astfel de reuniuni l-am făcut la lumina lămpii cu gaz, până ce nefericitul meu frate (mijlociu) Emil, electrician desăvîrşit, a instalat aici lumina electrică ! De-a lungul anilor, „Comoara din Pod” a fost vizitată de numeroase personalităţi ale Artei şi Culturii, precum profesorii Constantin Trandafir, Smaranda Chehata, Petre Stroe, Gherasim Rusu Togan, Iana Cristea, Constantin (Costică) Radu, inventatorul Justin Virgilius Capră, istoricul col. Gheorghe Eminescu, poeţii Virgil Carianopol, Gelu Tudose şi Petre Ghelmez, ziariştii Petre Mihai Băcanu şi Bodor Pall, scriitorii redactori de Radio Cultural dr. George Mirea şi Radu Felix (Vasile Butufei), omul de afaceri Aurel Oprea, jurnaliştii Florin Frăţilă, Marian Marinescu, Florin Matei, Florin Sălceanu ş. a.
R. : Ce măsuri operative v-aţi propus pentru accesarea cărţilor din aceste spaţii ?
S. B. : Folosesc Cataloagele întocmite pe profile, Evidenţa colecţiei BPT – „Biblioteca Pentru Toţi”, cartotecile personale, fişele documentare, precum şi asocierea tematică între cărţi de referinţă şi reviste specializate, un raft de dicţionare, enciclopedii, colecţii de artă etc.
R. : Ce corelaţie există între „Comoara din Pod” şi celelate biblioteci din locuinţa dumneavoastră?
S. B. : Dorinţa continuă de cercetare a izvoarelor pentru elaborarea şi redactarea materialelor de presă, şi a lucrărilor ştiinţifice din vremea studenţiei, ca şi după absolvirea facultăţii (de Istorie), întreţine o constantă legătură între ele – cea de la etajul-mansardă, „Comoara din Pod” şi cele de la parter.
„Apetenţa pentru reportaj m-a îndreptat spre surse autentice!”
R. : Cum v-au ajutat „Comoara din Pod” şi bibliotecile aferente ei, la redactarea noianului de texte publicate până astăzi, stimate Serghie Bucur?
S. B. : Apetenţa pentru reportaj, scumpe domnule Theodor Marinescu, stimulată de un interes pasional faţă de oameni şi evenimente, m-a îndreptat, fără ezitare, către acele surse capabile să îmi asigure veridicitatea informaţiei, autenticitatea acelor întâmplări sau fenomene pe care doream să le descriu / relatez într-un material sau altul. Nu poţi, nu ai dreptul, ca ziarist (care porţi, cu preţul propriei conştiinţe, o deosebită răspundere faţă de cititor), să publici materiale lipsite de probe şi dovezi, de acurateţe şi probitate profesională. Am scris despre mulţi dintre marii noştri oameni de cultură; despre Nicolae Iorga, numai după ce am citit şi cercetat, în acelaşi timp, cărţile de seamă din opera lui şi din acelea despre el şi opera sa; despre Aurel Vlaicu, cercetând tot ce s-a tipărit despre viaţa şi opera lui; despre George Enescu, între altele vizitând vila „Luminiş” de la Sinaia şi lecturând interviurile marelui nostru muzician, viaţa lui, prezentată în felurite monografii – puncte de sprijin şi documentare certă –, Amintirile lui Bernard Gavoty, Memoriile soţiei lui, Maruca Teţcani Cantacuzino. Toate acestea şi încă multe altele, se datoresc cercetării efectuate atât la nivelul bibliotecilor amintite cât şi prezenţei mele la diferitele reuniuni artistice şi istorice, concretizate în articole, reportaje, lucrări de specialitate, comunicări, recenzii, iar de vreo zece ani, la întocmirea cronicilor de gen. O şansă izvorâtă din acest context bibliofil am avut-o, între altele, pentru lucrarea de licenţă – despre Napoleon Buonaparte. Sunteţi poate singurul căruia îi mărturisesc aşa ceva; lucrând la fişele pentru romanul istoric APTER (Fără aripi), cu Nicolae Bălcescu în centrul cărţii, personajul Napoleon Buonaparte a prins dimensiuni epice în acest roman, iar în lucrarea studenţească de licenţă, acele trăsături esenţiale care l-au fixat, pentru totdeauna, în istoria Franţei şi a lumii.
R.: Dar în domeniul artei, al muzicii, al culturii în general, ce rol au avut documentele păstrate în bibliotecile personale?
S. B. : Aţi atins o coardă sensibilă… Albumele de Artă, seturile de discuri (vechi) şi partituri, desene de apocă şi de reconstituire, diferite tablouri şi fotografii, manuscrise şi înregsitrări audio-video, din anii de jurnalism 1991-2005, participarea la expoziţiile de artă plastică locale şi naţionale, orizontul plastic spaniol, din anii 2005 şi 2010, în parte, întâlnit de public – de dumneavoastră, cu atât mai fericit – la expoziţia „Spania din inima mea”, vernisată în 22 septembrie 2011, în sala „Constantin Radu” a Casei de Cultură Geo Bogza, la concertele Filarmonicii Paul Constantinescu şi recitalurile Ateneului Alexandru Bădulescu, cu ocazia numeroaselor lansări de carte la Ploieşti, la Braşov, la Târgovişte, la Câmpina şi la Moreni, iată argumente care pot convinge cititorii, de valoarea cronicilor şi a reportajelor mele, privind aceste delicate forme de expresie a spiritualităţii cu care artiştii şi scriitorii de valoare ne răsfaţă !
S. B. : Apetenţa pentru reportaj, scumpe domnule Theodor Marinescu, stimulată de un interes pasional faţă de oameni şi evenimente, m-a îndreptat, fără ezitare, către acele surse capabile să îmi asigure veridicitatea informaţiei, autenticitatea acelor întâmplări sau fenomene pe care doream să le descriu / relatez într-un material sau altul. Nu poţi, nu ai dreptul, ca ziarist (care porţi, cu preţul propriei conştiinţe, o deosebită răspundere faţă de cititor), să publici materiale lipsite de probe şi dovezi, de acurateţe şi probitate profesională. Am scris despre mulţi dintre marii noştri oameni de cultură; despre Nicolae Iorga, numai după ce am citit şi cercetat, în acelaşi timp, cărţile de seamă din opera lui şi din acelea despre el şi opera sa; despre Aurel Vlaicu, cercetând tot ce s-a tipărit despre viaţa şi opera lui; despre George Enescu, între altele vizitând vila „Luminiş” de la Sinaia şi lecturând interviurile marelui nostru muzician, viaţa lui, prezentată în felurite monografii – puncte de sprijin şi documentare certă –, Amintirile lui Bernard Gavoty, Memoriile soţiei lui, Maruca Teţcani Cantacuzino. Toate acestea şi încă multe altele, se datoresc cercetării efectuate atât la nivelul bibliotecilor amintite cât şi prezenţei mele la diferitele reuniuni artistice şi istorice, concretizate în articole, reportaje, lucrări de specialitate, comunicări, recenzii, iar de vreo zece ani, la întocmirea cronicilor de gen. O şansă izvorâtă din acest context bibliofil am avut-o, între altele, pentru lucrarea de licenţă – despre Napoleon Buonaparte. Sunteţi poate singurul căruia îi mărturisesc aşa ceva; lucrând la fişele pentru romanul istoric APTER (Fără aripi), cu Nicolae Bălcescu în centrul cărţii, personajul Napoleon Buonaparte a prins dimensiuni epice în acest roman, iar în lucrarea studenţească de licenţă, acele trăsături esenţiale care l-au fixat, pentru totdeauna, în istoria Franţei şi a lumii.
R.: Dar în domeniul artei, al muzicii, al culturii în general, ce rol au avut documentele păstrate în bibliotecile personale?
S. B. : Aţi atins o coardă sensibilă… Albumele de Artă, seturile de discuri (vechi) şi partituri, desene de apocă şi de reconstituire, diferite tablouri şi fotografii, manuscrise şi înregsitrări audio-video, din anii de jurnalism 1991-2005, participarea la expoziţiile de artă plastică locale şi naţionale, orizontul plastic spaniol, din anii 2005 şi 2010, în parte, întâlnit de public – de dumneavoastră, cu atât mai fericit – la expoziţia „Spania din inima mea”, vernisată în 22 septembrie 2011, în sala „Constantin Radu” a Casei de Cultură Geo Bogza, la concertele Filarmonicii Paul Constantinescu şi recitalurile Ateneului Alexandru Bădulescu, cu ocazia numeroaselor lansări de carte la Ploieşti, la Braşov, la Târgovişte, la Câmpina şi la Moreni, iată argumente care pot convinge cititorii, de valoarea cronicilor şi a reportajelor mele, privind aceste delicate forme de expresie a spiritualităţii cu care artiştii şi scriitorii de valoare ne răsfaţă !
Serghie Bucur, ziarist şi istoric, redactor la Revista Nouă şi colaborator la Informaţia Prahovei, un jurnalist de marcă, un plastician autentic – un om de cultură înzestrat cu un remarcabil talent muzical, pianist de suflet, rămâne pentru comunitate un om de la care, întotdeauna – ca dintr-un univers inedit – pleci nu numai cu spirirtul mai înfrumuseţat, ci şi cu o carte, o revistă, un desen autografiat, chiar cu o… agendă şi, în profunzimea ta, cu un sfat de o rară înţelepciune !
Theodor Marinescu
