Alexandru PetrescuPoate fi considerat un caz aparte în rândul românilor, care au ales să se împlinească profesional şi material pe alte meleaguri. Absolvent al Liceului „Petrol” din Câmpina, promoţia 1978, Alexandru Petrescu – o persoană mai specială, cu un aer gen Demis Roussos – a reuşit tocmai în Spania, ajungând să fie premiat de însuşi regele Juan Carlos. Ceea ce nu reprezintă deloc puţin lucru, iar materialul de faţă s-ar putea numi – parafrazând un roman celebru – un câmpinean la curtea regelui Spaniei.
O copilărie şi oadolescenţă… picante
„Pentru mine – spune Alexandru Petrescu – Câmpina este crâmpeiul meu de suflet. Aici am învăţat, terminând cele douăsprezece clase şi aici am luat «bacul». Aici am învăţat să iubesc şi aici am fost înşelat. Aici m-am format ca persoană. Şi tot aici am fost învăţat să fiu bişniţar. Aici am devenit adult, lăsându-mi ca şerpii pielea copilăriei. La terminarea Liceului Industrial de Petrol, la banchet, «profii, tutorii» ne întrebau ce vrem să devenim. Deşi nu străluceam la română, le-am răspuns că vreau să devin ziarist sau actor. Profesorul meu de limba şi literatura română mi-a spus că poate voi reuşi să fiu un bun ziarist pentru că aveam un sâmbure. Iar diriginta mea, Adriana Iliescu, cea care a crezut mereu în mine, mi-a spus «eşti un rebel, dar să faci tot posibilul să fii cel mai bun în ce vei fi…» Iată, au trecut ani şi ani şi mereu am încercat să fiu cel mai bun”.
Ucenicia în lumea interlopă
Alexandru Petrescu a părut că vrea să ne surprindă în momentul în care a povestit fără nici o reţinere, chiar uşor amuzat, de ucenicia sa în lumea interlopă, în care a ajuns să se învârtă pentru a face rost de un pachet de Kent sau alte „specialităţi” care nu se găseau la orice tarabă înainte de 1989: „Nici premiile, nici primii ani de şcoală nu sunt edificatori în formarea omului adevărat. Văd că acum învăţământul din România este acuzat de corupţie sau de imoralitatea profesorilor… Dar nu este aşa! Aceste fenomene au existat dintotdeauna în România. E o pelagră ce s-a transmis din generaţie în generaţie. E un fel de virus. La liceu, la Câmpina, la examenul de treaptă am fost şocat că elevii (majoritatea celor care căzuseră la treaptă la liceele teoretice) aveau la examene subiectele în marea lor parte. Ca să poţi scăpa de o corigenţă trebuia să cotizezi cu cafea, cu Kent sau alte produse din shopurile pe valută ale hotelurilor. Şi ca să pot cumpăra aceste produse fără să afle părinţii mei luam de la Pit, de la Lucică (despre care am înţeles că acum este un ilustru om de afaceri câmpinean şi are şi o fabrică de salamuri) sau Timică şi le revindeam la speculă. Sistemul în care trăiam mă obliga, într-un fel sau altul, să păcătuiesc”.
Se întâmpla şi înainte de 1989: Sex cu profesoareledin liceu
Alexandru Petrescu a relatat fără rezervă că liceul l-a învăţat nu numai să se „descurce”, dar existau chiar şi mult blamatele – acum – relaţii sexuale între elevi şi profesoare. „Relaţiile dintre noi, elevii, şi tinerele cadre ale profesoratului existau şi atunci. Eu personal am avut vreo două aventuri distincte cu «profele» proaspăt sosite la noi în liceu. Un coleg chiar s-a şi căsătorit la vreo două săptămâni după «bac». La practica de la sonda din spatele căminelor, practicam şi sexul cu colege… La fel ca şi acum. Aşa că nu mi se pare o degradare a sistemului educaţional. Atunci, în cămin, eram batjocoriţi de către pedagogi, eram bătuţi, tunşi, ne cereau bani şi diferite produse alimentare ca să fim «iertaţi». Eram căutaţi în buzunare şi valize, tunşi silit, umiliţi… Alţii cu pile şi care aduceau produse alimentare, vin etc erau trataţi ca regii… Aceste lucruri nu se întâmplau doar în Câmpina, ci şi în Ploieşti. De exemplu, răspunsurile de la «bac», de la materiile principale, m-au costat un carton de ţigări. Şi am pus mână de la mână cei din clasa noastră din Câmpina şi le-am cumpărat de la Ploieşti de la un alt elev. Dar cum nu am crezut, nu le-am învăţat. Deci, eu consider că liceul este o piatră filozofală şi doar o treaptă în viaţa noastră. Şi dau doar un exemplu: acei tovarăşi, care nu erau liceeni şi care mă foloseau în «bussinesul» lor de revânzare a produselor shop, acum sunt nişte domni capitalişti, chiar… apreciaţi de societatea câmpineană”.
A fost revoluţionar şi a cochetat cu politica
Aşa cum era sistemul anilor 1980, după liceu, şi Alexandru Petrescu a trecut în… producţie. „Am lucrat pe platformele de foraj marin şi eram mereu în umbră pentru că nu-mi doream să fiu comunist. În iarna lui 1989 am crezut că vom deveni cu toţii mai buni. Am intrat printre primii cinci în Casa Alba ploieşteană. Am revenit în Câmpina, luptând în Revoluţia Română şi punând la cârma oraşului o echipă de tineri. Am înfiinţat un partid monarhist liberal, prin 1990, conducându-l la nivelul judeţului Prahova. Am făcut parte din coaja Alianţei Civice pe judeţ. Am înfiinţat un ziar – «Muntenia» se numea – dar am şi fost marginalizat de FSN-ul neocomunist. Am fost bătut de mineri… Atunci chiar mi-a fost frică!”
A ales Spania „umilit şi alungat de propria matcă”
Deziluzionat de ceea ce i-a oferit democraţia românească şi de numeroasele probleme întâmpinate, în anul 1991, Alexandru Petrescu a ales să plece în Regatul Spaniei. A cerut şi obţinut azil politic. „Am decis să iau viaţa de la capăt în Regatul Spaniei, simţindu-mă umilit şi alungat de propria matcă şi de muşuroiul pe care-l iubeam. În noua ţară de adopţie am studiat şi iar am studiat”.
A lucrat cu Valeriu Lazarov…
Spania i-a oferit şansa afirmării talentului său neaşteptat despre care vorbise doar în liceu, atunci când le-a spus profesorilor că ar vrea să devină jurnalist sau actor. Le-a îmbinat şi a reuşit! „Am devenit expert în producţii cine-tv-radio. Am lucrat cu Valeriu Lazarov la Tele Cinco. Şi iar am studiat scoţând titlu după titlu. Acum, la aproape 50 de ani, continui să învăţ şi sunt student la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene”, ne-a spus Alexandru Petrescu.
A filmat cu Fernando Alonso şi Elsa Pataki…
Alexandru Petrescu nu s-a remarcat în Spania doar ca ziarist, înfiinţând primul ziar al Comunităţii Românilor din Regatul Spaniei, dar s-a afirmat şi în domeniul actoricesc. „Ca actor, am jucat în peste opt filme spaniole, două seriale tv şi în zeci de filmuleţe publicitare. La această din urmă categorie, am avut bucuria să filmez alături de fostul campion din Formula 1 de automobilism Fernando Alonso, la un spot pentru o marcă de bere fără alcool, dar şi alături de actriţa Elsa Pataki. Sunt membru al Uniunii Actorilor din Spania. Iată că, în parte sau per total, mai târziu, dar nu la mine în ţară, am îndeplinit ceea ce mi-am propus şi le-am spus profesorilor mei câmpineni de la «Petrol».”
Şi a fost premiat de regele Spaniei!
Anul 2001 a însemnat unul dintre vârfurile profesionale ale câmpineanului Alexandru Petrescu: „În 2001, am primit Premiul Clubului Internaţional al Presei de la Regele Spaniei, Juan Carlos, împreună cu Mario Suarez, fostul prim ministru al Portugaliei şi alte personalităţi”. Premiul acordat de regele Juan Carlos câmpineanului Alexandru Petrescu a însemnat titlul de „Cel mai bun ziarist al anului 2001”. În 2008, la începutul lunii aprilie, a fost finalist al prestigioaselor competiţii – „Pueblo Nuevo”, la categoria „ziarişti şi filozofi”.
Acum se ocupă de comunitatea românilor din Spania
În prezent, Alexandru Petrescu are mult de lucru… „Mă ocup de Comunitatea Românilor din Spania, organizez diferite spectacole pentru românii de aici şi chiar am dus artişti străini în România – cazul lui Juaquin Cortez. La ediţia din acest an de la «Cerbul de Aur» vor veni şi «Los Vivancos». De asemenea, acordăm premii românilor”. Astfel de premii de excelenţă ale Comunităţii Românilor din Spania au fost acordate şi preşedintelui României, Traian Băsescu, Orchestrei Simfonice «Paul Constantinescu» din Ploieşti, violonistului Gabriel Croitoru, dirijorului Radu Postăvaru, dar şi balerinului de flamenco Joaquin Cortes. “De asemenea, noi comemorăm victimele terorismului, din 11 martie, în care au căzut 16 români… Organizăm Miss Diaspora… În fine, suntem un stat în stat. Am făcut o mică Românie aici, în Spania, avem şi trei biblioteci, iar prin intermediul Universităţii «Spiru Haret» am reuşit să deschidem un centru în Spania. Din punct de vedere profesional, în ceea ce mă priveşte, pregătesc un al doilea film documentar, emisiuni la radio şi reportaje în ziarele El Mundo sau revista Interviu unde continui să scriu”.
Despre fenomenul „Costel Busuioc” şi reacţia autorităţilor române
„Consider – a mai spus Alexandru Petrescu – că mediile din România sunt alături de românii din diaspora doar atunci când formăm parte din «ştirea zilei» şi atât. Am putea face o paralelă cu alt român, Marian Miriţă, tot de origine rom ca şi Costel, dar care nu a putut să înfrunte până la capăt viaţa de imigrant şi s-a automutilat în semn de protest faţă de organismele locale spaniole. Presa şi autorităţile române au uitat de diaspora şi pe 11 martie, când sunt comemorate victimele atentatului terorist din 11 martie în comunitatea din Madrid. A fi alături de diaspora înseamnă… şi la bine, şi la rău”. Şi a mai adăugat: „În Spania veţi întâlni sute de «costeibusuioci» cântând în staţiile de metrou sau sculptând aşa cum o face artistul plastic Mircea Magiaru în faţă la El Corte Ingles din Madrid şi pe care nici un ministru al Culturii nu-l ajută acum, când nimeni nu-l cunoaşte, dar care ar putea fi şi el folosit într-o campanie pentru imaginea românilor în lume. Dar Guvernul român, dacă nu are un busuioc în păr, atunci să-şi cumpere! Acum, Costel este simbolul imigranţilor români. Costel Busuioc a fugit alungat de un sistem care acum are tupeul să-l ia în braţe şi să-i mângâie rănile…”
Regretă că nu şi-a revăzut colegii de liceu
În ciuda numeroaselor sale realizări, Alexandru Petrescu are un mare regret: „Cel mai mult mă doare că noi, colegii promoţiei 1978, nu am putut sau poate nu am vrut să ne reîntâlnim, după ani, să ne strângem în braţe şi să plângem de fericire. Şi cum sunt convins că nu se va întâmpla nici în următorii 30 de ani – atât împlinim noi anul acesta – doresc să le mulţumesc profesorilor mei pentru tot ce au făcut pentru mine. Menţionez pe doamna diriginte Adriana Iliescu, domnul Tuinea, directorul Ţariuc, pe colegii Cristian Dumitrache, Carmen Stănescu, dar şi pe colegii din celelalte clase – Pupăză, Marcu…uf! – să mă ierte pentru că sunt zeci şi zeci…”
În ciuda numeroaselor sale realizări, Alexandru Petrescu are un mare regret: „Cel mai mult mă doare că noi, colegii promoţiei 1978, nu am putut sau poate nu am vrut să ne reîntâlnim, după ani, să ne strângem în braţe şi să plângem de fericire. Şi cum sunt convins că nu se va întâmpla nici în următorii 30 de ani – atât împlinim noi anul acesta – doresc să le mulţumesc profesorilor mei pentru tot ce au făcut pentru mine. Menţionez pe doamna diriginte Adriana Iliescu, domnul Tuinea, directorul Ţariuc, pe colegii Cristian Dumitrache, Carmen Stănescu, dar şi pe colegii din celelalte clase – Pupăză, Marcu…uf! – să mă ierte pentru că sunt zeci şi zeci…”
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!