Mihaela Cărpuş
Mihaela Cărpuş are 30 de ani şi acum locuieşte în oraşul Geelong, din statul Victoria – Australia, localitatea fiind situată la 75 km de frumoasa capitală a statului Victoria, Melbourne. Cât a stat în Câmpina a fost profesoară de fizică în comuna Iordăcheanu (în apropiere de Urlaţi). „A fost frumos un an, pentru că profesam în meseria visată, dar pe plan financiar aveam nevoie să-mi dea soţul meu bani să mă duc la serviciu. În aceste condiţii, am schimbat domeniul şi am lucrat în contabilitate. Am câştigat destul de frumos, dar lucram de la şase dimineaţa până la unsprezece noaptea, iar asta nu era viaţă”, ne-a descris Mihaela motivele pentru care au decis să plece în Australia.
Mihaela Cărpuş are 30 de ani şi acum locuieşte în oraşul Geelong, din statul Victoria – Australia, localitatea fiind situată la 75 km de frumoasa capitală a statului Victoria, Melbourne. Cât a stat în Câmpina a fost profesoară de fizică în comuna Iordăcheanu (în apropiere de Urlaţi). „A fost frumos un an, pentru că profesam în meseria visată, dar pe plan financiar aveam nevoie să-mi dea soţul meu bani să mă duc la serviciu. În aceste condiţii, am schimbat domeniul şi am lucrat în contabilitate. Am câştigat destul de frumos, dar lucram de la şase dimineaţa până la unsprezece noaptea, iar asta nu era viaţă”, ne-a descris Mihaela motivele pentru care au decis să plece în Australia.
„Am plecat din România fericiţi că am scăpat de sărăcie”
Mihaela şi soţul ei au emigrat în Australia luând legătura direct cu biroul de emigrări de la Antipozi. „Soţul meu – ne-a relatat Mihaela – a lucrat doi ani pentru o firmă de proiectare din Canada, care avea o reprezentanţă la Braşov, astfel că experienţa sa era recunoscută de australieni. Am plecat din România pe 24 februarie 2005, împreună cu soţul meu, fericiţi că am scăpat de sărăcie, chiar dacă eram cu frica în sân de ceea ce avea să se întâmple… Am plecat cu capul sus pentru că oricum nu aveam nimic de pierdut. Nu am cunoscut pe nimeni înainte de a veni în Australia. În plus, viza obţinută de noi ne interzicea să locuim doi ani în Melbourne, acolo unde se află majoritatea românilor. La început, am locuit cu chirie, pentru că nu aveam nici măcar un cont în bancă, ce să mai vorbim
de bani!”
Început îngrozitor
În general, sunt puţine cazurile românilor care au avut un început strălucit pe alte meleaguri, astfel că nici Mihaela şi soţul ei nu au avut parte de o primire de basm. „Începutul a fost îngrozitor! Încă din prima zi ne-am confruntat cu faptul că engleza învăţată acasă nu se potriveşte deloc cu ceea ce se vorbeşte în Australia. De asemenea, să găseşti o locuinţă cu chirie, fără referinţe, este aproape imposibil, dacă nu găseşti un italian ale cărui rude din ţara sa natală să aibă prieteni români. Nici să-ţi găseşti de lucru nu este prea uşor, dacă nu ai referinţe şi experienţă nu neapărat australiană, dar măcar într-o ţară apreciată de Australia. După patru de lucrat la o fermă şi în construcţii, soţul meu şi-a găsit un loc de muncă în meseria lui, aceea de inginer proiectant. Apoi, ne-am deschis, în colaborare cu altcineva, o firmă de construcţii, ceea ce ne-a permis ulterior să ne cumpărăm o casă, printr-un credit bancar, dar pe care-l putem plăti fără nici un fel de probleme. Eu sunt acum studentă în anul III la arhitectură şi abia aştept să ies pe piaţa de construcţii cu ideile mele năstruşnice!”
Mihaela şi soţul ei au emigrat în Australia luând legătura direct cu biroul de emigrări de la Antipozi. „Soţul meu – ne-a relatat Mihaela – a lucrat doi ani pentru o firmă de proiectare din Canada, care avea o reprezentanţă la Braşov, astfel că experienţa sa era recunoscută de australieni. Am plecat din România pe 24 februarie 2005, împreună cu soţul meu, fericiţi că am scăpat de sărăcie, chiar dacă eram cu frica în sân de ceea ce avea să se întâmple… Am plecat cu capul sus pentru că oricum nu aveam nimic de pierdut. Nu am cunoscut pe nimeni înainte de a veni în Australia. În plus, viza obţinută de noi ne interzicea să locuim doi ani în Melbourne, acolo unde se află majoritatea românilor. La început, am locuit cu chirie, pentru că nu aveam nici măcar un cont în bancă, ce să mai vorbim
de bani!”Început îngrozitor
În general, sunt puţine cazurile românilor care au avut un început strălucit pe alte meleaguri, astfel că nici Mihaela şi soţul ei nu au avut parte de o primire de basm. „Începutul a fost îngrozitor! Încă din prima zi ne-am confruntat cu faptul că engleza învăţată acasă nu se potriveşte deloc cu ceea ce se vorbeşte în Australia. De asemenea, să găseşti o locuinţă cu chirie, fără referinţe, este aproape imposibil, dacă nu găseşti un italian ale cărui rude din ţara sa natală să aibă prieteni români. Nici să-ţi găseşti de lucru nu este prea uşor, dacă nu ai referinţe şi experienţă nu neapărat australiană, dar măcar într-o ţară apreciată de Australia. După patru de lucrat la o fermă şi în construcţii, soţul meu şi-a găsit un loc de muncă în meseria lui, aceea de inginer proiectant. Apoi, ne-am deschis, în colaborare cu altcineva, o firmă de construcţii, ceea ce ne-a permis ulterior să ne cumpărăm o casă, printr-un credit bancar, dar pe care-l putem plăti fără nici un fel de probleme. Eu sunt acum studentă în anul III la arhitectură şi abia aştept să ies pe piaţa de construcţii cu ideile mele năstruşnice!”
„Ne mărim familia”
Intrarea vieţii celor doi soţi pe un făgaş normal le-a permis să demareze şi alte proiecte, printre care şi unul foarte important: „Acum, ne-am hotărât că este timpul să ne mărim familia şi… aşteptăm un rezultat bun”. Mihaela şi soţul ei spun că nu-şi doresc ceva anume – fată sau băiat – important este doar „să fie sănătos”.
Intrarea vieţii celor doi soţi pe un făgaş normal le-a permis să demareze şi alte proiecte, printre care şi unul foarte important: „Acum, ne-am hotărât că este timpul să ne mărim familia şi… aşteptăm un rezultat bun”. Mihaela şi soţul ei spun că nu-şi doresc ceva anume – fată sau băiat – important este doar „să fie sănătos”.
Sunt destui români în Australia
Probabil că, cea mai numeroasă comunitate de români din Australia este la Melbourne. Cu toate acestea, şi în oraşul Geelong sunt câţiva români, după cum ne-a spus Mihaela Cărpuş: „Aici, în oraşul în care locuim noi, românii îi numeri pe degete… Sunt trei familii, un băiat singur abia venit şi o femeie care este aici de vreo 25 de ani şi cu care pot spune că mă înţeleg cel mai bine şi-mi este şi medic de familie. Din câte am înţeles, mai sunt câţiva români mai în vârstă, dar cu care noi nu am luat legătura. Cei mai mulţi români sunt la Melbourne, unde cunoaştem şi noi opt familii cu care ne mai vedem la biserică. În afara românilor din Australia, mai avem prieteni şi de alte naţionalităţi – australieni, italieni, croaţi, portughezi şi mulţi alţii”.
O Românie contrastantă
Mihaela şi soţul ei au revenit prima oară în ţară în acest an şi au stat între 15 şi 31 mai. Care este impresia creată acum de Câmpina, după experienţa australiană? – a fost întrebarea adresată Mihaelei. Răspunsul a fost franc, ea punând degetul pe rană: „Aaa, acasă… Păcat că am nimerit tocmai în campania electorală pentru alegerile locale. Aşa o gălăgie şi atâta zarvă nu am mai auzit de multă vreme, chiar mă dezvăţasem… Părerea mea generală, şi aici nu este vorba numai de Câmpina, ci de România, totul merge din rău în mai rău. Şpaga este în floare şi nu se face nimic fără ea. În Australia nu există aşa ceva. În plus, preţurile din România sunt gigantice, unele mult mai mari decât în Australia, ca de exemplu, la benzină, ulei, carne. E ceva de nedescris. Am rămas fără grai când am văzut preţurile din România! Şi cele la case, apartamente sau închirieri au urcat foarte mult… Dacă aş mai fi fost acum în România, cred că aş fi murit de foame… Uimitor, însă, am văzut numai maşini de marcă, oamenii sunt îmbrăcaţi cum nu se poate mai bine şi mai la modă. Nu ştiu cum se pot descurca onest oamenii din ţară cu salariile mici şi preţurile extraordinar de mari?!”
„Nu am să mai fac greşeala să vin în România”
A fost de curând în ţară, unde şi-a revăzut familia şi prietenii. Totuşi, am întrebat-o pe Mihaela dacă atunci când se află în Australia îi este dor de România şi dacă va reveni la Câmpina sau se va stabili acolo, departe, la Geelong. „Dor de ţară? Ce să zic? Sincer, nu îmi mai este. Acum pot spune că Australia este ţara mea. În schimb, mi-e dor de tata, de fratele meu şi de prietenii pe care i-am lăsat în România. Nu am să mai fac greşeala să vin în România, ci de acum înainte am să aduc în fiecare an câte doi dintre ei aici, la Geelong. Eu nu am ce vedea bun în România, dar m-aş bucura pentru ei ca măcar trei luni – atât cât durează viza – să trăiască şi ei în condiţii mai bune şi să se bucure de condiţiile din Australia. În ceea ce ne priveşte, noi avem acum viză permanentă, iubim mult Geelong şi nu ne-am mai muta de aici, mai ales că în luna februarie 2009 vom deveni cetăţeni australieni”.
Probabil că, cea mai numeroasă comunitate de români din Australia este la Melbourne. Cu toate acestea, şi în oraşul Geelong sunt câţiva români, după cum ne-a spus Mihaela Cărpuş: „Aici, în oraşul în care locuim noi, românii îi numeri pe degete… Sunt trei familii, un băiat singur abia venit şi o femeie care este aici de vreo 25 de ani şi cu care pot spune că mă înţeleg cel mai bine şi-mi este şi medic de familie. Din câte am înţeles, mai sunt câţiva români mai în vârstă, dar cu care noi nu am luat legătura. Cei mai mulţi români sunt la Melbourne, unde cunoaştem şi noi opt familii cu care ne mai vedem la biserică. În afara românilor din Australia, mai avem prieteni şi de alte naţionalităţi – australieni, italieni, croaţi, portughezi şi mulţi alţii”.
O Românie contrastantă
Mihaela şi soţul ei au revenit prima oară în ţară în acest an şi au stat între 15 şi 31 mai. Care este impresia creată acum de Câmpina, după experienţa australiană? – a fost întrebarea adresată Mihaelei. Răspunsul a fost franc, ea punând degetul pe rană: „Aaa, acasă… Păcat că am nimerit tocmai în campania electorală pentru alegerile locale. Aşa o gălăgie şi atâta zarvă nu am mai auzit de multă vreme, chiar mă dezvăţasem… Părerea mea generală, şi aici nu este vorba numai de Câmpina, ci de România, totul merge din rău în mai rău. Şpaga este în floare şi nu se face nimic fără ea. În Australia nu există aşa ceva. În plus, preţurile din România sunt gigantice, unele mult mai mari decât în Australia, ca de exemplu, la benzină, ulei, carne. E ceva de nedescris. Am rămas fără grai când am văzut preţurile din România! Şi cele la case, apartamente sau închirieri au urcat foarte mult… Dacă aş mai fi fost acum în România, cred că aş fi murit de foame… Uimitor, însă, am văzut numai maşini de marcă, oamenii sunt îmbrăcaţi cum nu se poate mai bine şi mai la modă. Nu ştiu cum se pot descurca onest oamenii din ţară cu salariile mici şi preţurile extraordinar de mari?!”
„Nu am să mai fac greşeala să vin în România”
A fost de curând în ţară, unde şi-a revăzut familia şi prietenii. Totuşi, am întrebat-o pe Mihaela dacă atunci când se află în Australia îi este dor de România şi dacă va reveni la Câmpina sau se va stabili acolo, departe, la Geelong. „Dor de ţară? Ce să zic? Sincer, nu îmi mai este. Acum pot spune că Australia este ţara mea. În schimb, mi-e dor de tata, de fratele meu şi de prietenii pe care i-am lăsat în România. Nu am să mai fac greşeala să vin în România, ci de acum înainte am să aduc în fiecare an câte doi dintre ei aici, la Geelong. Eu nu am ce vedea bun în România, dar m-aş bucura pentru ei ca măcar trei luni – atât cât durează viza – să trăiască şi ei în condiţii mai bune şi să se bucure de condiţiile din Australia. În ceea ce ne priveşte, noi avem acum viză permanentă, iubim mult Geelong şi nu ne-am mai muta de aici, mai ales că în luna februarie 2009 vom deveni cetăţeni australieni”.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!