Clasa zero, din cadrul Colegiului „Nicolae Grigorescu”, ar putea fi considerată oricând un model, având în vedere condiţiile excelente pe care le au micuţii elevi de 6 ani. Aşa cum a reieşit dintr-o discuţie purtată cu Gabriela Tănase, directorul colegiului, s-au făcut eforturi mari atât financiare, cât şi organizatorice, pentru pregătirea acestei clase, pentru ca elevii să beneficieze de cele mai bune condiţii în spaţiul alocat desfăşurării activităţii. Aflată pe o latură a sălii de sport, la demisol, clasa cu cei 24 de copii beneficiază atât de un vestiar propriu, cât şi de grup sanitar adecvat, iar pauzele se petrec afară, într-un spaţiu îngrădit, separat de cel al elevilor mai mari.
„Într-adevăr a fost un efort în plus, aşa cum cred că au avut toate şcolile. Noi am avut avantajul unui spaţiu care exista deja. Nu a trebuit decât să-l amenajăm şi să-l adaptăm acestui scop. Am făcut amenajările cu fonduri venite prin autofinanţare, prin închirierea sălii de sport după programul de şcoală. Astfel că din banii pe care îi luăm pe chirie, ne gospodărim aşa cum putem. Pentru mobilierul stas, acele pupitre, finanţarea a venit de la Ministerul Educaţiei, adică 200 de lei de copil, pentru o masă şi un scaun. Noi am amenajat special grupurile sanitare pentru aceşti copii, desfiinţând două cabine de duş de la vestiarele fetelor, obţinând astfel cabine separate. Am pus parchet, calorifere, încercând să ne descurcăm cu ce am avut. Toate materialele care sunt pe pereţii sălii de clasă sau în clasă sunt, în cea mai mare parte, procurate de doamna învăţătoare. În vinerea de dinainte de începerea şcolii ne-am amuzat, dar ne-am şi întristat în acelaşi timp, pentru că mi-a mărturisit că salariul dumneaei pe prima lună este epuizat. Şi-a dorit să-i primească pe copii cât mai bine şi cu cât mai multe lucruri de care vor avea nevoie. Este adevărat că va fi sprijinită şi de către părinţii copiilor” – ne- a declarat Gabriela Tănase, directorul Colegiului „Nicolae Grigorescu”.
Venită anul acesta la Colegiul „Nicolae Grigorescu” ca titular, în baza unui concurs, învăţătoarea copiilor, Ileana Briciu, este un cadru didactic bine pregătit care, în ciuda tinereţii, are o experienţă de 17 ani ca profesor în învăţământul primar, participând şi la un curs de formare pentru predarea la astfel de clase, curs ce va continua online, până în luna octombrie a acestui an.
„Încă din prima zi de şcoală, majoritatea copiilor au spus că e mai frumos decât la grădiniţă. Ideea despre această organizare a clasei pregătitoare, ca şi clasă a ciclului primar, mie mi s-a părut de bun augur, în sensul că în felul acesta îi pot forma pe copii pentru clasa întâi. Când spun asta mă refer la limba română, la matematică şi la exerciţiile grafice care, de cele mai multe ori, nu erau însuşite bine la grădiniţă. Printre ei sunt doar câţiva care împlinesc lunile acestea 6 ani, dar care au venit la cererea părinţilor. Sunt copii foarte isteţi, care ar fi făcut faţă cu siguranţă chiar şi clasei întâi” – ne-a declarat învăţătoarea Ileana Briciu.

Carmen NEGREU