Vă informam în ediţia trecută despre un scandal care ar putea zgudui din temelii administraţia locală, după ce instanţa a decis cercetarea fiecărui consilier local, care îndeplinea această funcţie în aprilie 1999. Reamintim că este vorba de o chemare în judecată a Consiliului Local, care a aprobat un schimb de terenuri cu o persoană fizică, deşi terenul pe care municipalitatea l-a primit la schimb făcea obiectul unui litigiu.“Săpăturile” au scos la iveală avizul de legalitate al secretarului Paul Moldoveanu, care afirmase că instanţa l-a scos din cauză “pentru că am avizat negativ acel proiect”. Numai că avizul său e… favorabil, dar, totuşi, cu două amendamente! Dar, ce s-a întâmplat de fapt?Situaţia din punct de vedere juridic a fost lămurită cu dosarele în faţă de Iulian Anton, şeful Biroului Juridic din Primăria Câmpina: “În martie 1999, Eduard Iosifescu a depus la instanţă o cerere simplă, prin care solicita un teren pe Strada 23 August (n.r. – actuala Carol I) în suprafaţă de aproximativ 1.700 mp, fără a depune nici un act justificativ. Primăria este citată în aceeaşi lună martie, pentru primul termen al acestui proces, care a fost fixat la începutul lunii aprilie. La acest prim termen, instanţa i-a solicitat lui Eduard Iosifescu să vină cu precizări şi dovezi şi să precizeze temeiul de drept invocat. S-a fixat un nou termen pentru 5 mai 1999. Între timp, a avut loc şedinţa Consiliului Local, care a aprobat acel schimb de terenuri. La momentul şedinţei era un dosar pe rol, dar nu se ştia cu exactitate care este terenul aflat în litigiu, ceea ce se şi susţine în avizul secretarului Paul Moldoveanu. La termenul din 5 mai, Iosifescu şi-a precizat acţiunea – retocedarea unui teren care fusese expropiat. El solicita întregul teren, deşi conform decretului de expropriere, familia Iosifescu avusese numai 58 mp din acel teren. Care erau cei 58 mp şi dacă aceştia se suprapuneau cu terenul care a făcut obiectul schimbului aprobat prin hotărâre a Consiliului Local, este aproape imposibil de precizat. În noile condiţii, Judecătoria Câmpina şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Prahova, unde s-a constituit dosarul nr. 5116. Acesta se află şi acum pe rolul instanţei, având în vedere că a fost suspendat în mai multe rânduri, după ce Eduard Iosifescu a mai declanşat alte două acţiuni cu acelaşi obiect, dar în baza Legii 10. Oricum, răspunderea pentru o eventuală faptă care ar putea fi stabilită de instanţă în privinţa consilierilor locali din anul 1999 s-a prescris”.Situaţia pare destul de încâlcită din punct de vedere al implicării aleşilor locali de la momentul respectiv. Chiar dacă răspunderea consilierilor s-a prescris de atunci, rămân o serie de lucruri care vor trebui lămurite şi astfel vom afla cine a minţit în acest caz…
Articole similare

Rezultatele echipelor câmpinene în fotbalul județean: Sportul Câmpina își continuă parcursul bun de la reluarea returului
25 martie 2025

Carina Ungureanu va participa alături de selecționata României de baschet 3×3 la Olimpiada Mondială a Sportului Gimnazial
24 martie 2025
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!