Iniţiat de primarul Horia Tiseanu, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei cadastrale în vederea modificării limitei de proprietate pentru terenul concesionat măicuţelor augustiniene nu a fost aprobat de către Consiliul Local, unde a întâmpinat opoziţia unor consilieri. Situat pe strada Drumul Taberei, în vecinătatea platoului Muscel, terenul în cauză are o suprafaţă de circa 18.000 mp şi a fost concesionat prin H.C.L. nr.6/31 ianuarie 2002 Asociaţiei ”Augustinienele Sf. Rita” în vederea construirii unei mănăstiri şi a anexelor necesare. Asociaţia face parte din Congregaţia „Augustinienele Contemplative ale Sfintei Rita” (Ordinul Sfântului Augustin), iar călugăriţele sosite din Italia în Câmpina duc o viaţa retrasă marcată de tăria singurătăţii interioare şi de forţa rugăciunilor închinate lui Dumnezeu, rugăciuni care produc, prin harul Domnului, roade de sfinţenie, invizibile, dar reale.
Încă de la începutul construirii lăcaşului de cult s-a observat că în zona de nord a terenului concesionat s-au produs alunecări de teren care, în ultima perioadă, s-au accentuat, apropiindu-se ameninţător de mica mănăstire. În baza acordului vecinilor, exprimat prin semnarea procesului – verbal de vecinătate din 14 februarie 2014, s-a întocmit documentaţia cadastrală necesară modificării limitei de proprietate pentru terenul concesionat, fără a se modifica suprafaţa iniţială. „În zonă se produc frecvent alunecări de teren. Sunt alunecări care se produc lent, dar continuu. De aceea clădirile din acea zonă ar trebui apărate cumva. În baza acordului vecinilor, s-a întocmit o documentaţie cadastrală pentru modificarea limitei de proprietate a terenului pe traseul actualului gard, care nu corespunde cu traseul aprobat de Consiliul Local. Vă propun să aprobaţi noua configuraţie a terenului, teren care va avea aceeaşi suprafaţă ca şi cea concesionată iniţial”, le-a spus consilierilor municipali edilul-şef. Consilierul Gheorghe Tudor, cel mai vehement opozant al proiectului de hotărâre, a propus „să nu mai dăm nimic şi să luăm noi înapoi cei 3000 mp care s-au surpat, că poate nu mai este nevoie chiar de 18.000 mp, cât au fost concesionaţi. Dacă le dăm alţi 3000 mp, poate la anul se vor surpa şi aceia. Dacă venea cineva cu explicaţia: uite, domnule, noi am plantat pomi antieroziune, dar terenul tot a luat-o la vale, era altceva. Aşa, noi primim un teren rampă de gunoi şi dăm la schimb un teren bun. Eu nu voi vota proiectul.” Supus la vot, proiectul a picat, înregistrându-se 11 abţineri şi doar şapte voturi „pentru”. A.N.