Cetăţenii nimănui

Iată că, deşi ne dorim foarte mult să nu mai fim nevoiţi să scriem despre dramele semenilor noştri, ci despre bucuriile lor, realitatea crudă ne sileşte să vedem, la orice colţ, zi de zi, problemele cu care se confruntă aceştia. Este de neînchipuit cum, în secolul XXI, se mai poate trăi la limita existenţei, în condiţii mizere şi fără o rază de speranţă. Sunt de neimaginat proporţiile prăpastiei tot mai mari care îi desparte pe cei foarte bogaţi de cei foarte săraci. 

Astăzi ne aflăm în strada Cărămidari, la numărul 29. Aici îşi duce traiul familia Gheorghe,  formată din doi adulţi şi şase copii cu vârste cuprinse între 2 ani şi 14 ani. Aici, opt suflete respiră laolaltă în numai două cămăruţe, plus un hol la intrare, construit din bucăţi de lemn şi cu pământ pe jos. Într-una din camere, cimentul care ţine loc de pardoseală este plin de găuri. Într-un colţ, o sobă stă să cadă, iar şobolanii mişună de colo-colo, ca la ei acasă. Problema ar fi simplu de rezolvat dacă nu ar fi cei mici, de teama cărora nu au pus până acum otravă. În cealaltă cameră sunt preşuri întinse peste tot şi pentru a nu le murdări, se descalţă toţi de fiecare dată când intră. Cu toată sărăcia şi neajutorarea, familia Gheorghe păstrează locuinţa cât se poate de îngrijită. Cei doi soţi îşi iubesc mult copiii şi îi îndeamnă mereu să înveţe, pentru a avea parte de o viaţă mai bună. 

Eugen lucrează la o firmă de construcţii, muncitor necalificat, pentru că „nu pot să stau fără muncă”, după cum ne spune chiar el. Momentan se află în concediu prenatal, pentru că soţia sa, Daniela, nu l-a putut obţine din cauza bolii de care suferă. În casă le intră lunar  1000 de lei, bani care nu înseamnă mai nimic dacă-i împărţim la câte persoane sunt. De la cantina socială primesc trei porţii de mâncare, de luni până vineri, ceea ce îi ajută foarte mult. „Ştiu sigur că am ce să le dau copiilor să mănânce în fiecare zi” – mărturiseşte Daniela. 

Despre situaţia lor am aflat de la dl. Ion Sturzoiu, un om cu suflet mare, care este îngerul lor păzitor şi care i-a ajutat şi îi ajută cu tot ceea ce poate. „În urmă cu şapte ani am cunoscut această familie. I-am văzut pe stradă, amărâţi, iar soţia mi-a spus: ~Hai să vedem unde stau, ca să-i ajutăm cu nişte lucruri!~. Am trimis-o pe ea să le ducă şi m-a sunat apoi să merg şi eu, să văd condiţiile în care locuiesc. În mijlocul camerei era o groapă mare în pământ în care se jucau patru copii, pardoseala fiind inexistentă. Afară, pe o frânghie, erau puse la uscate rufe, foarte curate, iar pe patul din cameră un teanc de haine foarte bine organizate, ca într-o casă civilizată. Din acel moment m-am hotărât să le fac pardoseala, să le mobilez camera şi să le refac acoperişul. În paralel, am demarat formalităţile pentru a putea să aibă şi ei curent electric şi apă. După ce am rezolvat şi aceste necesităţi am continuat să-i ajut lună de lună, atât cu alimente, cât şi cu îmbrăcăminte şi bani pentru nevoile şcolare ale copiilor. La fiecare început de an şcolar le-am dat ghiozdane şi rechizite” – ne povesteşte domnul Sturzoiu. 

Însă nu numai sărăcia le dă de furcă acestor oameni. Problema cu care se confruntă, atât ei cât şi alte trei familii care locuiesc alături, este tipică sistemului românesc. Ea pleacă de la erorile, birocraţia şi delăsarea autorităţilor. 

Până acum câţiva ani, familia Gheorghe a stat într-un canton de pe Calea Doftanei nr. 232. Din anumite motive au fost nevoiţi să se mute, iar Primăria Câmpina le-a oferit un teren aflat în domeniul public privat din cartierul Voila. Astfel, la data de 11 octombrie 2006, Eugen Gheorghe, în calitate de chiriaş şi administraţia locală, prin reprezentanţii săi legali, în calitate de proprietar al terenului,  semnează un contract, obiectul acestuia constituindu-l închirierea lotului nr. 6, în suprafaţă de 163 mp, din strada Cărămidari, care va fi folosit  cu scopul de curte. Acelaşi fel de contract a fost semnat şi de celelalte trei familii vecine. Pe terenul cu pricina nu era însă construit nimic. Cum este posibil să închiriezi unor oameni care au nevoie de un acoperiş deasupra capului un teren gol, fără apă, fără energie electrică? Ce fel de ajutor este acesta? Sunt întrebări la care n-am primit încă un răspuns.

Aflate într-o situaţie care nu le permitea alternative, cele patru familii s-au adaptat condiţiilor primitive. Eugen şi Daniela Gheorghe, împreună cu copiii lor, au improvizat o locuinţă din celofan, timp de câteva luni, după care au început să-şi construiască, încetul cu încetul, o cameră cu pereţii din pământ. La fel au procedat şi vecinii lor. Însă, din momentul în care au început să apară construcţiile, autorităţile locale s-au sesizat, amendându-i în fiecare an, lucru care se întâmplă şi în prezent. De ce sunt amendaţi? Pentru că nu au avut şi nu au autorizaţie de construire. Conform legislaţiei, aceasta este eliberată de către primăria localitaţii pe raza căreia se află terenul pe care urmează a se construi. Dreptul de construire se deţine odata cu transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului. Cum însă aceşti oameni nu sunt proprietari, ci sunt doar chiriaşi, intrarea lor în legalitatea stă tocmai în puterea administraţiei locale. 

„În urmă cu un an, văzând că sunt mereu amendaţi, am mers la autorităţile locale şi am solicitat să-i ajute să intre în legalitate. Am găsit înţelegere la primar, care a promis că va face un cadastru la faţa locului, urmând ca aceste loturi de teren să fie scoase la licitaţie pentru ca aceşti oameni să poată intra în legalitate, să poată primi drept de mutaţie, să li se poată elibera acte de identitate cu adresa respectivă, să poată primi corespondenţa, să fie în rând cu toţi oamenii şi să aibă un trai liniştit, fără grija amenzilor”- ne- a mai declarat dl. Sturzoiu. 

Acum nici măcar terenul pe care locuiesc nu mai este sigur, pentru că înainte, pe acest loc a existat un lac. Toate căminele care au fost săpate în momentul în care s-a făcut branşarea la apă şi în care se află apometrele sunt inundate.  

Pentru a afla în ce stadiu s-a ajuns cu rezolvarea acestei situaţii, am contactat autorităţile locale, care ne-au informat că urmează să se facă cadastrul de către o firmă de specialitate, să se facă apoi o lucrare de dezmembrare, după care toate documentele vor fi prezentate în şedinţa Consiliului Local. 

Însă toate aceste proceduri necesită timp, nu se pot realiza de pe azi pe mâine. Până atunci, aceste familii vor continua să trăiască aşa cum au făcut-o şi până acum, înglodate în datorii pe care nu au cum să le achite, cu actele de identitate în care figurează vechea lor adresă, cu imposibilitatea de a le face buletine copiilor care au împlinit 14 ani, cu nesiguranţa zilei de mâine şi teama că o nouă amendă e pe cale să le fie aplicată, fără ca ei să poată face ceva. 

Andreea Ştefan