Principalul scop al intrării Câmpinei în asocierea cu HidroPrahova a fost promisiunea atragerii unor fonduri europene consistente, pe care municipalitatea nu le-ar fi putut obţine de una singură. Cu aceste fonduri se vor realiza investiţii importante: modernizarea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare, extinderea acesteia din urmă şi reabilitarea totală a staţiei de epurare. Obiective care au determinat acceptarea asocierii. În ultima vreme, lucrurile s-au precipitat, apropiindu-se de finalizare unele termene în cadrul acestui amplu program cu finanţare europeană. Iar de aici au început să apară şi problemele…
ADI dă bătăi de cap municipalităţii
Aţi auzit de ADI? Nu? Nici o problemă, multă lume nu a auzit. ADI este Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, iar secretarul municipiului Câmpina, Paul Moldoveanu, nu s-a ferit să spună că „avem mari probleme cu ADI. Oamenii de acolo parcă sunt de pe altă planetă!”
De unde această supărare a reprezentanţilor administraţiei locale pe „nevinovata” ADI? Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, împreună cu proiectantul lucrării de reabilitare a canalizării, care se va realiza prin HidroPrahova, au făcut numeroase greşeli în actele atât de necesare pentru demararea lucrărilor.
„Există o listă de străzi care vor intra în acest proiect de reabilitare şi modernizare a canalizării din Câmpina, o lucrare grandioasă de 13 milioane euro. Din păcate, am constatat că lista de străzi este întocmită greşit, existând străzi unde s-au efectuat deja lucrări de înlocuire a reţelei de canalizare”, a precizat primarul Horia Tiseanu.
La rândul său, consilierul Elvis Arghir a revenit asupra unei probleme mai vechi pentru administraţia locală – necesitatea înlocuirii şi a reţelei de alimentare cu apă. Explicaţia i-a fost oferită de Paul Moldoveanu: „Aceasta este doar o primă etapă a unui program mai larg de modernizare a reţelelor, în care ne axăm pe partea de canalizare. În etapa a doua, începând cu anul 2013, va fi abordată şi modernizarea reţelelor de apă”.
De ce s-a greşit?
Problema erorilor din lista străzilor unde se va extinde sau reabilita canalizarea a fost redeschisă de consilierul Horaţiu Zăgan, în cadrul săptămânalei conferinţe de presă a filialei locale a PSD. „Am participat ieri (n.r. – joi), la o şedinţă a Comisiei de Buget-Finanţe a Consiliului Local, cu membri ai Executivului şi cu reprezentanţi ai HidroPrahova, dar şi ai proiectantului viitoarei lucrări de modernizare a reţelei de canalizare. Va trebui să aprobăm într-o şedinţă extraordinară, cât de curând, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici, dar sunt numeroase probleme cu această listă a străzilor. Noi nu ne vom opune, pentru că este important să facem paşii necesari pentru atragerea celor peste 8 milioane euro pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de canalizare, dar este clar că este un studiu făcut doar din birou, fără nici o consultare cu reprezentanţii administraţiei locale. Aşa se face că apar străzi care sunt deja canalizate, altele care sunt în curs de canalizare şi mai sunt şi alte inadvertenţe tehnice cum ar fi că intră în acest program de extindere a canalizării străzi care nu pot fi legate de alte reţele deja existente”, a spus Horaţiu Zăgan.
Fostul primar şi actualul consilier local Gheorghe Tudor şi-a completat mai tânărul coleg: „Este nevoie de mai multă determinare din partea Primăriei. Trebuia desemnat un om care să se ocupe de această lucrare, care să ţină legătura cu toţi cei implicaţi în proiect, pentru că nu putem lăsa la mâna altora ceva ce ne interesează cel mai mult doar pe noi.
Şi spun acest lucru, pentru că, deşi suntem un municipiu cu pretenţii, doar aproximativ 40% din totalul străzilor sunt canalizate. Atrag atenţia asupra unei stări care pare să existe în Primărie, pentru că – din păcate – am constatat că şi în cazul modernizării Căii Dacia, lucrurile au stat cam la fel, astfel încât suntem nevoiţi să reluăm licitaţia”.
Ce urmează?
Reprezentantului firmei care a proiectat această lucrare, ILF Consulting Engineers, i s-a pus în vedere ca până la şedinţa Consiliului Local să soluţioneze această problemă legată de greşelile din listă. Cel mai probabil, însă, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici vor fi votaţi în actualele configuraţii, pentru că întregul proiect se află deja pe masa Ministerului Finanţelor, în forma actuală, aşteptându-se doar hotărârea Consiliului Local Câmpina. Pentru a nu se mai pierde timp inutil şi pentru a nu fi periclitată finanţarea acestei importante lucrări, totul va trece aşa cum este acum, urmând ca înaintea realizării proiectului tehnic propriu-zis să se facă modificările corespunzătoare, împreună cu reprezentanţii administraţiei locale şi conform cu situaţia reală din teren. Totuşi, parcă era mai corect şi mai bine dacă se făceau lucrurile aşa cum trebuie de la bun început.
Modernizarea canalizării, în cifre
Extindere reţea de canalizare – 25,5 km – valoare eligibilă 7.273.425 euro
Reabilitare reţea de canalizare – 1,72 km – valoare eligibilă 796.806 euro
Total valoare eligibilă – 8.070.231 euro
Contribuţia de la bugetul local pentru acest proiect, eşalonată:
2010 – 3.848 euro
2011 – 39.715 euro
2012 – 42.188 euro
2013 – 65.969 euro
Total – 151.720 euro
Lista străzilor pe care se va extinde reţeaua de canalizare (aşa cum apar ele în proiect)
Str. Voila – 2.982m
Str. Buciumului – 135m
Al. Fluturaşi – 97m
Al. Arcaşului – 97m
Str. Vacanţei – 72m
Str. Cărămidari – 287m
Str. Pădurii – 162m
Str. Florilor – 373m
Str. Prundului – 208m
Str. Văii – 83m
Str. Teilor – 403m
Str. Arinului – 88m
Str. Trandafirilor – 825m
Str. Dealului – 964m
Str. Plaiului – 460m
Str. Rândunicii – 222m
Intrarea Rândunicii – 61m
Calea Doftanei – 1.976m
Str. Târnava Mică – 150m
Str. Târnava Mare – 276m
Str. Tg. Mureş – 269m
Str. Fabricii – 527m
Str. Rezervoarelor – 286m
Str. Crişuri – 699m
B-dul Carol I – 1.598m
Str. Grădinii – 245m
Str. Carpaţi – 209m
Str. Viitorului – 199m
Str. Rozmarin – 216m
Str. Erou Oncioiu Petre – 195m
Al. Înfrăţirii – 163m
Str. Islaz – 334m
Str. Zimbrului – 202m
Str. Luminii – 348m
Str. Panduri – 225m
Str. Liliacului – 362m
Al. Vânători – 113m
Str. Erou Bogdan Vasile – 238m
Al. Zefirului – 96m
Al. Câmpiniţa – 40m
Str. Bogdan Vasile – 135m
Str. Muscelului – 182m
Str. Gh. Doja – 238m
Str. Libertăţii – 246m
Str. Toamnei – 293m
Str. Aurel Vlaicu – 337m
Str. Pomilor – 397m
Str. Fântânii – 149m
Str. Livezi – 61m
Str. Ghiocei – 64m
Str. Pictor Grigorescu – 509m
Str. Redutei – 99m
Str. Parcului – 180m
Str. Erupţiei – 368m
Str. Erupţiei – 42m
Str. Erupţiei – 47m
Al. 1 Iunie – 93m
Al. Toporaşi – 120m
Str. Pescăruşi – 116m
Str. Iasomiei – 63m
Str. Ana Ipătescu – 400m
Str. Sondei – 300m
Al. Şoimului – 119m
Str. Ion Creangă – 196m
Str. Tineretului – 374m
Str. Solidarităţii – 111m
Al. Bujorului – 63m
Str. Conductelor – 134m
Str. Petre Liciu – 223m
Str. Făgăraş – 205m
Str. Oradea – 204m
Str. Ciceu – 205m
Str. Beiuş – 117m
Str. Nouă – 82m
Str. 24 Ianuarie – 192m
Str. Parcuri + Veterinarilor – 990m
Str. Pompelor – 161m
Str. Granicului – 188m
Str. Agriculturii – 150m
Str. Muncii – 539m
Str. General Ion Stoica – 61m
Str. Col. Haralambie Săvulescu – 111m
Lista străzilor la care se va reabilita reţeaua de canalizare deja existentă:
Calea Doftanei – 524m
Calea Doftanei – 143m
Str. Republicii – 309m
Str. Mihai Eminescu – 220m
Str. Mihail Kogălniceanu – 520m




Daca asa este ca studiul a fost facut din birou fara consultare cu reprezentantii locali, de ce nu se respinge.
Sa se verifice si sa se faca public a cui este vina la fel si sanctiunile date.