De doar câteva zile a apărut o nouă carte a unui coleg de-al nostru, profesorul Christian Crăciun. Este vorba, de fapt, de o nouă ediţie, adăugită, a cărţii sale de debut: Intrări în labirint. Prima ediţie a cărţii, apărută în 2005, era şi ea legată de Câmpina, fiind publicată sub egida editurii Litera, cea care patronează anual Galele Apler, unul dintre evenimentele culturale majore al oraşului nostru.
Cartea este o lectură dificilă, atât prin temă cât şi prin stil. O culegere de fragmente, de dimensiuni şi forme de scriitură diferite, extrem de condensate, de la câteva fraze la câteva pagini, având ca temă predominantă fascinanta şi moderna problemă a limbajului. Titlul este exact: autorul ne introduce în labirintul unor meditaţii complicate care necesită destule cunoştinţe lingvistice şi filosofice (şi nu numai) şi ne lasă acolo, fără măcar o mână de ajutor pentru a mai ieşi. Găsim aici de-a valma şi literatură şi filozofie şi religie şi arte şi ştiinţă şi istorie şi mai ales etc. O întreagă bibliotecă răsturnată în pagină, dar nu cu intenţia de a epata a unora. Citatul vine în pagină doar dacă are o corespondenţă în trăirea autorului şi este comentat cu o patimă care răzbate din fiecare rând. Tocmai de aceea impresia globală este că autorul se dezinteresează complet de subiecte şi scriituri la modă, scrie pur şi simplu cum îi dictează năvala gândurilor. Şi asta sporeşte dificultatea lecturii, pentru că e greu să urmăreşti pe cineva în labirint.
Aceasta a doua ediţie a apărut într-o formă foarte elegantă la editura Dacia XXI din Cluj şi ea este îmbogăţită cu câteva texte apărute între timp în revista noastră din Câmpina Revista Nouă. Se păstrează din prima ediţie prefaţa, sub forma unui portret generos, admirabil scrisă de criticul Dan C. Mihăilescu şi postfaţa care analizează aplicat ideile principale ale textului, aparţinând profesorului clujean Mircea Muthu.
Cei doritori de un dialog de idei pornind de la această carte, sunt invitaţi joi 22 septembrie, orele 17, la Casa de cultură „Geo Bogza” unde vom putea urmări festivitatea de lansare a acestei cărţi. Vă aşteptăm…