Carmen Gheorghe, şefa Poliţiei Locale, la final de mandat: “Nu există problemă fără rezolvare. Asta este arta unui director, să găsească întotdeauna soluţii”

Carmen Gheorghe este o femeie puternică, cu un caracter demn de invidiat. Fiecare pas e care îl face este  foarte bine gândit, analizat ca într-un joc de şah. A fost prima femeie din ţară care a deţinut funcţia de director al Poliţiei Comunitare, cum se numea în 2005. În 2010, „Doamna de Fier”, cum a fost numită de către cei din breaslă, a venit la conducerea Poliţiei Locale din oraşul nostru. Prin felul său de a fi, sociabilă şi cu o sensibilitate ascunsă, o femeie cu calităţi de lider, a reuşit să fie şi şefă şi prietenă în acelaşi timp şi să-şi facă treaba, deloc uşoară, cu pasiune şi interes. Acum se întoarce la Ploieşti, acolo unde a început parcursul său şi n-am vrut să ratăm ocazia de a afla câteva ceva din activitatea pe care a avut-o în cei cinci ani petrecuţi la Poliţia Locală din Câmpina.

– Timp de cinci ani aţi fost la cârma Poliţiei Locale Câmpina. Cum v-aţi simţit în postura de director?

– O postură demnă. Mă caracterizează şi faptul că sunt o persoană căreia îi plac provocările, îi place noul şi întotdeauna am vrut să rămână ceva în urma mea. Mi-a plăcut mereu lucrul în echipă. De multe ori, de unul singur nu poţi răzbi, dar când eşti în echipă, toată lumea trage, merge în aceeaşi direcţie şi atunci, şi rezultatele devin satisfăcătoare.

– Ce implică o asemenea funcţie şi care sunt avantajele şi dezavantajele acesteia?

– Implică foarte multe ore de muncă. Avantajele sunt rezultatele pe care le ai, faptul că făureşti ceva. Nu pot spune că ai dezavantaje, pentru că mie mi-a plăcut să fiu întotdeauna aproape de lume, să socializez. Le spuneam şi subalternilor mei: comunicarea trebuie să fie pe primul plan. 

– Ce deţine în plus, o femeie faţă de un bărbat într-un asemenea post de conducere?

– Poate mai multă diplomaţie, mai multă comunicare. Probabil că o femeie poate conduce mult mai bine o echipă în care predomină mai mulţi bărbaţi şi viceversa. 

– Ce v-a determinat să fiţi poliţist?

– Firea mea mai băieţoasă, mai rebelă şi faptul că în familia mea se poartă uniformă. Şi fratele meu este ofiţer… Pentru felul meu de a fi, această meserie pică mănuşă. 

– Cum aţi perceput oraşul, locuitorii? Cum aţi relaţionat cu aceştia?

– Aşa cum ştiam, percepţia mea despre Câmpina era oraşul cu cele mai multe zile însorite pe an şi cei mai mulţi intelectuali. Faptul că făceam naveta, când intram în oraş, simţeam aerul curat, de munte, fără poluare. Un oraş care, cunoscându-l în timp, mi-a confirmat că tot ceea ce auzisem era adevărat. Este un oraş curat şi cu locuitori cu suflet mare. Şi toate astea le spun pentru că am intrat în contact cu foarte multă lume şi am realizat că pe toţi îi interesează ca oraşul să fie îngrijit, iar oamenilor le pasă de ce se întâmplă în jurul lor şi nu rămân indiferenţi.

– Care au fost cele mai importante realizări în cei cinci ani?

– Am reuşit să schimb anumite mentalităţi, am reuşit să leg o bună comunicare între poliţiştii locali şi colegii din Primărie, de la Poliţia Naţională, de la Jandarmerie şi societatea civilă. Pe măsură ce ne-am extins paleta de atribuţii, am reuşit să le gestionăm fără a avea probleme. Drepturile pe care urmează să le primim, şi aici mă refer strict la norma de hrană, vor da un plus de motivaţie poliţistului local de a acţiona în teren. 

– Au fost situaţii în care să nu puteţi gestiona anumite lucruri, anumite evenimente cu impact?

– Îmi dădeam demisia dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva vreodată! Nu există problemă fără rezolvare. Asta este arta unui director, să găsească întotdeauna soluţii.

– Cum a fost relaţia cu administraţia locală? Aţi avut neînţelegeri? Au existat aspecte negative?

– Au fost şi zile mai bune şi zile mai puţin bune. Este normal ca un şef să-şi mai şi certe subalternii! Important este că nu sunt orgolii şi faptul că am construit ceva împreună demonstrează că a existat o relaţie bună. De câte ori s-a ivit o problemă şi am adus-o la cunoştinţa şefilor administraţiei publice, întotdeauna s-a găsit o soluţie.

– Cum aţi colaborat cu Poliţia Naţională, cu Jandarmeria, Şcoala de Poliţie „Vasile Lascăr”? V-au sprijinit în activitatea dumneavostră?

– Foarte bine! Eu le-am spus întotdeauna „Big Brother” – „Fratele mai mare”! A fost o relaţie de colaborare, de prietenie, iar mentalitatea mea, de la început, a fost ca să ne ia şi să ne privească ca pe un sprijin, nu ca pe un rival, pentru că toţi avem acelaşi ţel: să fie linişte în oraş.

– A compensat efortul suplimentar pe care l-aţi făcut, lipsa resurselor materiale, umane şi logistice?

– Au mai fost şi astfel de probleme, dar am reuşit să le îmbinăm şi să ne descurcăm în orice situaţie. Primarul ne-a aprobat tot ceea ce am cerut şi a fost de acord cu tehnica nouă. Chiar ne-a sprijinit şi de câte ori am fost la dânsul, niciodată nu a spus nu. Mereu şi-a dorit ca Direcţia aceasta să fie puternică. Având şi dispeceratul în structura noastră şi, ca program, toate cele trei schimburi, automat preluam toate sesizările din oraş, astfel ca dânsul să poată interveni în orice problemă, fiind anunţat din timp.

– De ce anume mai are nevoie Poliţia Locală din Câmpina pentru a funcţiona 100% eficient în slujba câmpinenilor?

– De un număr mai mare de poliţişti locali şi de salarii mai mari pentru aceştia, astfel încât motivaţia să fie una pe măsura atribuţiilor. Atâta timp cât eşti în stradă si pe frig şi pe căldură, şi zi şi noapte, şi sâmbăta şi duminica şi toate sărbătorile, mi se pare normal să fim altfel retribuiţi faţă de cei care muncesc doar 8 ore pe zi, doar schimbul unu. Trebuie să se facă o diferenţă, pentru că riscurile şi sacrificiile sunt mult mai mari!

– V-aţi putea reproşa ceva referitor la activitatea dumneavoastră desfăşurată la Câmpina?

– Nu poate fi totul perfect! Cel puţin ştiu că am încercat să fac lucruri bune şi dacă am greşit, nu am greşit cu intenţie. Cine nu munceşte, nu greşeşte!

– Ce v-a plăcut cel mai mult la Câmpina?

– Multe. Prea multe. Nu pot să enumăr ceva. „Când înfloreşte magnolia?” Asta a fost prima întrebare pe care am adresat-o când am venit în oraş. Mi-am dorit să revăd acea magnolie vestită de lângă Pompieri! Şi oamenii, pentru că le pasă de semenii lor. E ceva ce duce spre occident! Bine, mai avem mult până acolo, dar aici, la Câmpina, se simte puţin!

– V-aţi simţit ca într-o familie?

– Maaare… deci, chiar da! Pentru că fiind mai tot timpul aici, mi-am regăsit a doua familie, pe care nu o s-o reneg, chiar dacă voi pleca.

– Ce v-a determinat să vă întoarceţi la Ploieşti?

– Faptul că este o provocare, este instituţia pe care am creat-o de la zero şi nu am plecat de acolo pentru că am greşit cu ceva, consider că a fost o nedreptate. Punctele forte care m-au determinat să accept transferul la Ploieşti sunt naveta şi diferenţa de salariu. Şi pot spune că plec cu o tristeţe, pentru că m-am ataşat mult de colegi, de oamenii din Primărie, de locuitori, de oraş. Dar prin plecarea mea nu înseamnă că aici se termină totul. Îi iubesc pe toţi poliţiştii locali câmpineni, ei au fost familia mea timp de cinci ani şi am fost alături şi la bine şi la rău.

– Ce l-aţi sfătui pe înlocuitorul dumneavoastră?

– Să se poarte frumos cu oamenii, cu poliţiştii locali, să păstreze relaţiile de colaborare cu celelalte instituţii, să fie un om bun şi să continue tot ceea ce şi eu am continuat la venirea mea.

– Aveţi un mesaj pentru poliţiştii locali de la Câmpina?

– Nu-i abandonez, le doresc tot ceea ce este mai bine, atât personal, cât şi profesional şi sper că nu mă vor uita! Le spuneam mereu deviza mea: „Să fii om e lucru mare, să fii şef e o-ntâmplare!” Să nu uite niciodată lucrul acesta!

Andreea Ştefan