A făcut multă vâlvă în urmă cu mai multe săptămâni campania declanşată pentru vaccinarea împotriva cancerului de col uterin. Au fost multe puncte de vedere, atât pro, dar mai ales contra acestei campanii. În aceste condiţii, credem că un punct de vedere competent poate veni din partea unui medic pediatru, iar în acest sens ne-am adresat medicului Minerva Stanciu.
Imediat după venirea pe lume, copilul primeşte două vaccinuri: împotriva tuberculozei şi împotriva hepatitei virale B. Ambele sunt boli grave şi potenţial fatale, cunoscute suficient pentru ca nimeni să nu se mai întrebe ce efecte secundare au vaccinurile pe care le face copilul încă din maternitate. Până la un an, urmează încă patru vaccinări cu diverse combinaţii care pot ajunge până la administrarea a cinci-şase vaccinuri simultan, cum se întâmplă la două şi la şase luni. Nimeni nu se întreabă ce efecte secundare au vaccinurile care ne apără de difterie, poliomielită, tetanos, rujeolă sau tuse convulsivă, pentru că aceste boli sunt foarte bine cunoscute. Prin urmare, faptul că avem cunoştinţe asupra acestor maladii, ştim cât sunt de grave, că sunt epidemice şi, unele, aproape fără scăpare, ne îndepărtează în totalitate temerile faţă de vaccin.Cu totul altfel stau lucrurile cu cancerul de col uterin. Din păcate, ştim puţin despre această boală şi această sărăcie de informaţie a mamelor se repercutează asupra vaccinului, care, dintr-o dată, trebuie nu doarsă-şi facă treaba, ca şi celelalte – adică să ne protejeze într-o măsură cât mai mare de o afecţiune cu impact vital – ci să ne răspundă la nedumeriri aproape fără legătură cu siguranţa reală a actului vaccinării. Toate reţinerile, însă, cred că decurg nu din teama reală faţă de vaccin, ci din nevoia noastră instinctivă de a evita să vorbim despre cancer.După revoluţia adusă în medicină de identificarea unei bacterii cauzatoare -Helicobacter pylori – în cancerul gastric, identificarea virusului Papilloma în determinarea cancerului de col uterin a pus cercetarea vaccinologică pe urmele vinovatului, responasabil de aproape toate formele de cancer de col uterin şi de unele afecţiuni conexe cu localizare tot genitală, cum ar fi condiloamele. S-a dovedit şi transmiterea sexuală a acestui microorganism, motiv pentru care, în mod logic, protecţia corectă ar trebui să se facă la ambele sexe. Cancerul de col este o boală îngrozitoare, dar nimeni nu a auzit că ea ar fi lovit vreodată un copil. Perspectiva ei este atât de îndepărtată, încât vaccinarea pare că poate fi tergiversată. Bolile pentru care se fac vaccinuri în primii ani de viaţă se şi numesc, în parte, “bolile copilăriei”. Sigur că este greu de acceptat că un copil trebuie vaccinat pentru o boală al cărui spectru apare mult mai târziu. Din păcate, organismul are capacitate maximă de a reacţiona la vaccin până pe la 16 ani, ulterior capacitatea dea forma anticorpi protectori fiind mult mai redusă. De aceea, este indicat ca primele administrări să se facă la 10-16 ani, ulterior, protecţia realizându-se cu rapeluri – dacă se va dovedi că ele sunt necesare. Până acum , nu s-a dovedit că vaccinarea făcută în acest interval de vârstă s-ar şubrezi odată cu trecerea timpului, astfel încât să fie necesară o revaccinare. Pe de altă parte, odată începută activitatea sexuală, contaminarea poate surveni de la primul contact. În România, 10% din fete încep viaţa sexuală între 12-14 ani, cu riscurile consecutive de a se coloniza cu virus. S-a dovedit că, după un an de activitate sexuală, peste 60% din femei sunt deja colonizate cu Papilloma, iar vaccinarea devine inutilă. Sigur că asta nu înseamnă că 60% din femei fac cancer de col. Există situaţii în care organismul îndepărtează singur virusul, aşa cum, uneori, te poţi vindeca natural de hepatita tip B sau C, fără măcar să şti că ai trecut prin boală. Acest tip de comportament este, însă, imprevizibil şi nimeni nu ştie şi nu există vreo analiză care să ne spună ce traiectorie va urma Papilloma, odată ajuns în colul fiecăreia dintre noi: calea inexorabilă spre leziuni canceroase, persistenţa inofensivă sau vindecarea?Vaccinarea este, prin urmare, un risc asumat. Cercetarea ştiinţifică a încercat să fragmenteze microorganismele astfel ca în vaccin să fie introdusă doar particula ce determină reacţia de apărare a organismului, iar partea responsabilă de eventualele efecte secundare să fie îndepărtată. Pentru anumite vaccinuri – antirujeolic, antipolio şi chiar antigripal, nu s-a reuşit mai mult decât atenuarea microbului, aşa încât reacţia postvaccinală să fie cât mai redusă ca intensitate. Pentru virusul hepatic B şi Papilloma, de exemplu, s-a reuşit fragmentarea în aşa măsură, încât vaccinul conţine doar ceea ce este necesar pentru declanşarea unei reacţii de apărare suficient de ample din partea organismului, efectele secundare ţinând de vehiculul fragmentelor şi, îndeosebi, de comportamentul individual al propriului nostru sistem imun la vaccinări. Acest tip de vaccin determină reacţii secundare importante la 1:100.000 persoane vaccinate, proporţia fiind respectată de Silgard – propus în judeţul Prahova ca alternativă de vaccinare. Apare, fireasc, întrebarea “Şi dacă tocmai eu sau copilul meu?” Păi, în acest caz, să ne amintim când traversăm strada, că din 100.000 de traversări, la una există posibilitatea să avem un accident serios, adică este un risc la fel de mare simplul fapt că ne aflăm pe carosabil, chiar dacă ne-am asigurat.Apariţia anticorpilor este dovada că vaccinul lucrează. S-a dovedit că vaccinul împotriva acestui virus determină producţia unui nivel mare de anticorpi. Nu este însă suficient. Trebuie ca aceşti anticorpi să aibă capacitatea de a feri femeia de cancer pe parcursul întregii ei vieţi. Se ştie deja că protecţia durează cel puţin şapte ani, pentru că acesta este intervalul de când vaccinul se utilizează în masă. Pentru ca vaccinul să ajungă în această etapă, au fost necesari ani mulţi de studii, iniţial pe animale, apoi pe voluntari şi, în cele din urmă, pe grupuri din ce în ce mai mari de femei care au înţeles că riscul asumat este mult mai mic decât riscul asumat prin a nu face nimic pentru a preveni boala. Prin urmare, problema e ca noi ştim prea puţin. Despre vaccin, dar mai ales despre cancer, iar dacă vom reuşi să ne învingem propria teamă, informându-ne, vom depăşi cu bine epoca în care mamele jeleau temeinic şi din timp copilul aflat sub drobul de sare.
Dr . Minerva Stanciu Medic primar pediatru
Știri
