I. Familia Carp – familia Sergescu
Am fost coleg de clasă, în şcoala primară şi la liceu, cu Horia Carp, cu care pot să spun că am devenit şi foarte bun prieten. Horia Carp provenea dintr-o importantă familie de intelectuali, care se înrudea pe departe şi cu descendenţii marelui boier moldav Petre P. Carp (1837 – 1918), literat, membru fondator al Societăţii „Junimea” (1863), om politic remarcabil, de mai multe ori ministru de externe, finanţe, domenii, prim ministru (1912) şi din 1907 şeful Partidului Conservator.
Tatăl lui Horia, distinsul inginer Carp, lucrase la marea societate „Steaua Română” şi după instalarea regimului comunist la Energopetrol. Mama, Isabela Carp, născută Marinescu, era din Ploieşti şi avea o nepoată de frate, Mihaela, căsătorită cu fiul celebrului chirurg ploieştean, dr. Andreoiu. Absolvise Facultatea de Litere, unde a fost colegă de an cu viitorul director al Liceului B.D. Ştirbey, Aurel Nestor. A fost profesoară de franceză la liceul de menaj (actualul Liceu Forestier). Ulterior s-a retras din învăţământ pentru a se ocupa de educaţia copiilor.
Soţii Carp au avut doi copii, pe Adriana şi pe Horia. Adriana, născută la 30 octombrie 1938, a făcut ciclul primar la Şcoala nr. 1 de fete de pe strada Goleşti, unde a avut o învăţătoare deosebită, d-na Bruda, iar din 1945 a urmat Liceul Mixt Câmpina, cum se numea pe vremea aceea. Din liceu a rămas prietenă pe viaţă cu o serie de colege – Rodica Marinescu (actualmente d-na avocat Rodica Cornea), Daniela Negoescu (fata excelentei profesoare de istorie Negoescu), Doina Ciocan (fiica inginerului artist, pictor şi sculptor din Telega, Florin Ciocan), Marioara Chiş (frumuseţea promoţiei sale, care s-a căsătorit cu colegul lor, Tomi Casabarian) şi Alice (Liky) Sergescu, de care vom vorbi mai pe larg puţin mai departe.
Buni jucători de tenis, Adriana şi Horia au luat lecţii de la redutabilul antrenor Pompei, care şi-a trăit toată viaţa la ştrand, vara pe terenurile de tenis, iarna pe terenul pe care îl transforma în patinoar, unde dădea lecţii de patinaj. A format în vremea aceea câţiva tineri care au făcut performanţă, între care Cornel Rădulescu (Papone), care îl bătea în campionatele de juniori pe Ţiriac, Radu Teodorescu (Manechinul) şi Horia Carp. Pompei a fost un personaj excentric, apreciat de toată lumea bună a oraşului pentru calităţile sale sportive. Spre bătrâneţe, când termina programul la ştrand, se oprea la o cârciumă ordinară, bufetul expres din colţul străzii Kogălniceanu, unde fără să se îmbete consuma cantităţi mari de alcool (pe vremea aceea, 100 ml de rachiu alb costa 1,5 lei, o vodkă 3 lei şi ca să avem un reper, o pâine 4 lei).
La familia Carp am găsit o bibliotecă cu multe cărţi şi reviste valoroase. De exemplu, colecţia întreagă a publicaţiei literare scoasă de B. P. Hasdeu, „Revista Nouă” sau volumul de poveşti pe care mi l-a împrumutat Horia, „Zânele din Valea Cerbului” de Nestor Ureche.
Adriana era o admiratoare a marii actriţe Liliana Ţicău, născută în Câmpina, o ascultătoare fidelă a emisiunii „Teatru la microfon” şi mare iubitoare de literatură. În 1956 reuşeşte admiterea la Facultatea de Filologie a Universităţii bucureştene, fiind colegă de an cu Nicolae Manolescu (Niki). Având aceleaşi preocupări, s-au apropiat, iar Nicolae Manolescu a început să facă vizite tot mai dese familiei Carp, devenind o prezenţă obişnuită în Câmpina pe toată perioada studenţiei.
Nicolae Manolescu mai avea la Câmpina şi un coleg de la liceul din Râmnicu Vâlcea, profesorul Ion Beu, mai târziu director la Liceul Forestier. Alţi buni prieteni erau Ion şi Mariana Bălu. Îl vizita, de asemenea, aici pe eruditul Aurel Nestor, posesorul unei biblioteci imense, cu care purta lungi convorbiri. Nicolae Manolescu s-a născut la 12 noiembrie 1939 la Sibiu în familia Apolzan. Pentru a-l feri de persecuţiile noului regim, bunicii materni din Râmnicu Vâlcea l-au înfiat şi i-au dat numele lor, tatăl său fiind implicat în mişcările politice din perioada interbelică. Nu a scăpat însă de represiunea care a lovit mediul studenţesc după revoluţia din Ungaria. Mulţi studenţi au fost exmatriculaţi atunci, unii fiind chiar arestaţi. Nicolae Manolescu a fost exmatriculat când era în anul III. Începuse să colaboreze din 1958 la revista „Contemporanul” condusă de George Ivaşcu. Fiind un student strălucit, după un an a fost reprimit în facultate, la acest lucru contribuind probabil şi academicianul Andrei Oţetea, profesor la universitate, cu care avea legături de familie.
După căsătoria din 1961 cu Adriana, este repartizat într-un sat din Transilvania ca profesor, însă este sfătuit de familia Carp să refuze să plece la ţară. Timp de un an petrecut la Câmpina, Manolescu aşteaptă să se ivească un post la revista „Contemporanul”, unde este chemat de George Ivaşcu în 1962 şi unde capătă o rubrică permanentă de critică literară.
La 6 iunie 1965 se naşte fiul lor, Andrei Manolescu, ajuns şi el astăzi un scriitor apreciat. Legat de Câmpina, pe care o îndrăgeşte în copilărie, acesta a publicat anul trecut în „Dilema” o elogioasă recenzie a cărţii „Istorisiri de pe plaiuri câmpinene”. Şi Horia are tot un fiu, Radu Carp, doctor în drept şi cunoscut politician liberal.
Adriana a fost o vreme profesoară de franceză la liceul din Băicoi şi apoi la Facultatea de Geologie din Bucureşti, unde preda româna pentru studenţii străini. În această perioadă, soţul făcea naveta de la Bucureşti la Câmpina. Din 1968 s-au stabilit în Bucureşti. Fraţii Adriana şi Horia Carp au recuperat, după 1990, o vilă a familiei din cartierul Cotroceni.
În perioada în care Manolescu conducea Partidul Alianţei Civice, o colegă din Câmpina a Adrianei Carp, energica Mariana Dârmon, a primit mandat să se ocupe de organizaţia din Prahova a acestui partid, înregistrând remarcabile succese ca preşedinţă de organizaţie şi câştigând în alegerile locale patru primării importante la Ploieşti, Câmpina, Comarnic şi Sinaia. Prin intermediul inimoasei Mariana Dârmon am putut obţine cu dedicaţie monumentala lucrare „Istoria literaturii române”, lucrarea de căpătâi a academicianului de azi Nicolae Manolescu.
Între colegele Adrianei am remarcat în vremea aceea o fată zveltă, graţioasă, plină de vitalitate: Alice (Liky) Sergescu, care provenea la rândul ei dintr-o familie deosebită. Tatăl ei, Barbu Sergescu şi fratele acestuia, Petre Sergescu, proveneau dintr-o familie de boieri din Turnu Severin care i-a trimis pe amândoi să studieze la Paris. Barbu, ajuns inginer, a fost director tehnic la Societatea „Steaua Română” din Câmpina, în timp ce fratele său, Petre (1893 – 1954) a făcut o carieră excepţională, fiind un important matematician şi cunoscut istoric al ştiinţelor. Lista articolelor şi cărţilor publicate de-a lungul întregii sale vieţi ar ocupa pagini întregi. În primul război mondial cade prizonier şi ajunge într-un lagăr din Bulgaria. După război, face şi politică, fiind ales deputat în 1931. Adevărata sa vocaţie a fost însă pentru ştiinţă. Profesor la universitatea din Cluj, a organizat primul congres al matematicienilor români. În 1937, devine membru corespondent al Academiei Române. În 1945 este ales rector al Şcolii Politehnice din Bucureşti. În 1946 pleacă în exil la Paris, unde este numit secretar al Academiei Internaţionale de Istorie a Ştiinţelor. În Franţa era cunoscut şi preţuit. În 1939 i se acordase înalta distincţie de cavaler al Legiunii de Onoare. Regele Mihai, cu care s-a întâlnit la Amsterdam, l-a numit la conducerea Fundaţiei Regale Universitare „Carol I”. A avut o întinsă corespondenţă cu multe personalităţi culturale ale timpului, între care şi cu Mircea Eliade, care îi scria la un moment dat: „Vă mărturisesc stimate domnule Sergescu marea mea tristeţe şi deznădejdea mea de a asista neputincios la fărâmiţarea energiilor noastre”. Exilul românesc a fost mereu divizat în diferite grupări. În 1967, Academia Franceză l-a distins cu un important premiu pentru ansamblul operei sale.
 |
| Petre Sergescu şi Marya Kasterska, tineri |
La 2 februarie 1978, la iniţiativa discipolului său, Petre Mircea Cârjeu, a fost pusă pe zidul casei din Paris în care o locuit, o placă de marmură cu inscripţia: „Pierre Sergesco/ mathematicien, historien des sciences/ 1893-1954/ Marya Kasterska Sergesco/ femme des lettres/ 1894 – 1969/ ont habite cette maison”.
Soţia lui Petre Sergescu, Maria Kasterska, poloneză la origine, a fost o apreciată literată în Franţa. Între altele, împreună cu Petre Mircea Cârjeu, a publicat şi un studiu asupra familiei Hasdeu. Ea a înfiinţat Biblioteca Română din Paris, care a funcţionat un timp în apartamentul său. În fondurile bibliotecii erau lucrări de Nicolae Iorga, Cezar Petrescu, Elena Văcărescu, Nicolae Herescu. Tot aici s-au păstrat şi 492 de scrisori, corespondenţa între soţii Sergescu şi diferite personalităţi ale epocii. Sunt înmormântaţi în cimitirul polonez din Montmorency, pe placa mormântului stând scrise următoarele cuvinte: „J’ai ce que j’ai donné” („Am ceea ce am dăruit”).
Barbu, rămas în ţară, a avut mult de suferit din cauza activităţii fratelui său exilat la Paris. A fost urmărit de securitate şi închis. Răpus de suferinţele îndurate în timpul detenţiei, a murit de tânăr, iar soţia sa a fost deportată în Bărăgan. Fiicele lor, Liky şi sora ei mare (Bonţi, cum o alintau prietenii) au fost crescute de prietenii familiei: Liky de familia inginerului Vartic, iar cea mare de o familie bucureşteană. Înzestrată cu multă sensibilitate şi bunătate sufletească, Liky a îngrijit-o cu devotament, în ultimii ani de viaţă, pe profesoara ei de franceză din liceu, d-ra Chirţoiu. A avut un mariaj tensionat; se căsătorise din dragoste cu un sportiv de mare performanţă, campion naţional şi câştigător de raliuri internaţionale, Petre Vezeanu. Era îngrozită de pericolul la care era expus în cursele de viteză acest temerar automobilist. Destinul a fost ingrat cu acest mare sportiv. În drum spre o cursă pe un circuit spaniol, împreună cu coechipierul său, Ilie Cristea, pe când traversau Franţa, s-au oprit într-o parcare pentru a se odihni. Un uriaş camion de mărfuri i-a lovit şi i-a ucis pe loc. Acest tragic accident a fost menţionat şi de scriitorul D.R. Popescu într-unul din romanele sale. Liky a murit şi ea relativ tânără, însă Bonţi mai trăieşte şi azi, lucrând până la pensionare la studiourile de film „Alexandru Sahia”.
Datele despre familia Petre Sergescu au fost extrase din articolul marelui savant fizician Basarab Nicolescu, stabilit la Paris, membru de onoare al Academiei Române: „Petre Sergescu – Marya Kasterska”.
Vreau să mai amintesc că Basarab Nicolescu ne-a făcut onoarea nouă, câmpinenilor, să ţină o prelegere despre misterele universului în sala parohiei Sf. Nicolae, invitat fiind de părintele Petru Moga.
Alin CIUPALĂ
