La începutul secolului trecut (1905) apare la Bucureşti, sub semnãtura lui Aurel Scurtu, volumul Cãlãuza staţiunilor balneare şi climaterice din România, lucrare retipărită câţiva ani mai târziu.
Farmacist, Aurel Scurtu a fost şi un cunoscut publicist şi editor al epocii. Între 1902-1911 a iniţiat, condus şi realizat în propria editurã, Almanahul Hygiea (zece numere) în care, pe lângã colaboratori de înaltã ţinutã intelectualã, personal, publicã o serie de articole de specialitate, statistici, portrete ş.a., reluând în ediţiile dintre 1906-1909 ale acestuia, textul revizuit şi completat al volumului.
Apropiat al unora dintre personalitãţile marcante ale ştiinţei epocii, a avut relaţii de prietenie cu o seamã de obişnuiţi ai Câmpinei vremii, între care menţionãm aici numele doctorului chimist Constantin Istrati ori pe cel al lui Alfred Bernard-Lendway.
A colaborat, între altele, şi la Calendarul «Minerva» (între 1902-1905) şi „Buletinul Asociaţiei Generale a Corpului Farmaceutic din România”. În 1906, a editat, apãrutã sub direcţia sa, revista „Viaţa ştiinţificã”, între colaboratorii căreia se numărau C. Alimăneşteanu, dr. Gr. Antipa, dr. V. Babeş, dr. I. Cantacuzino, dr. C.I. Istrati, N. Iorga, dr. Obregia ş.a.
Între „staţiunile climaterice” prezentate în volum se numãrã şi Câmpina, în acea vreme – cum stã menţionat aici – una dintre cele mai importante şi mai cãutate din România (v. p. 80).
Despre Câmpina, poziţiunea, aerul şi îndeosebi structura chimicã a apelor (izvoarelor) de aici, studiate, scriseserã pânã atunci de la simple buletine de analizã, articole, studii de specialitate ori apariţii editoriale dr. C. Vasiliu (în 1885), dr. N. Garoflid (în 1885/ 86; în 1876 acesta reamenajase „stabilimentul de bãi sãrate şi sulfuroase” local – v. C.I. Istrati), dr. C. I. Istrati (din 1890) ori dr. G. Vuia (în 1898).
Încã un exemplu: volumul Apele minerale şi staţiunile climaterice din România (Bucureşti, 1900), autor dr. Alexandru Saabner Tuduri. Abundând în informaţii de specialitate, cartea menţioneazã, nu o datã, Câmpina şi calitãţile chimice şi curative ale apelor de aici.
Cu o climã „dulce şi constantã”, urbea şi împrejurimile ei erau considerate a avea la începutul secolului un „excelent” caracter „climatologic”, un sejur pentru o „curã de aer” aici fiind socotit în genere, dar mai cu seamã pentru copii ori „covalescenţii tuberculoşi”, un „adevãrat paradis”.
Bine ştiut în epocã era şi stabilimentul existent la Câmpina încã de la jumãtatea secolului XIX – „stabiliment de idroterapie înfiinţat de Hatschec (medic – n.n.), elev al (dr. – n.n.) Pissnitz” – numãrând acum, la începutul secolului XX (în vizibil regres) „16 cabine şi douã bazine cu apã rece” care funcţionau constant doar în sezonul cald (vara).
Pentru localizarea sa spaţialã astãzi, sã precizãm cã acesta se gãsea situat „în parcul de la marginea de sud-est a oraşului” de atunci.
Amenajate rudimentar, dar mai ales neîngrijite cum trebuie în timp, izvoarele stabilimentului („izvoare minerale sulfuroase atermale”) -, cu un debit din aceastã cauzã destul de redus – apãreau atunci autorului aproape insuficiente pentru alimentarea completã a acestuia.
Unul din izvoarele prezentate în volum este şi cel menţionat în cãtunul (pe atunci) Mãcelaru (astãzi cartierul Câmpiniţa).
Apele lui, „atermale” şi ele, conţineau „sãruri de calciu, sodiu, magneziu şi potasiu, anhidridã carbonicã şi sulfuricã”, ca şi „o remarcabilã cantitate de idrogen sulfurat”, fiind asemãnãtoare, din punct de vedere al conţinutului chimic, celor din staţiunea Pucioasa. Analiza lor la acea vreme era fãcutã, între alţii, de dr. chimist Alfred Bernard-Lendway, un obişnuit al aşezãrii şi din postura, binecunoscutã în epocã, de apropiat al pictorului Nicolae Grigorescu.
Cunoscut în tradiţia popularã localã drept o „fântânã de leac” – (izvorul a fost numit frecvent „fântâna miraculoasã” ori „izvorul tãmãduirii”) – apa sa era folositã în epocã de localnici pentru tratarea afecţiunilor oculare.
În plinã dezvoltare, dupã aproximãrile din volum ale autorului, la sfârşitul secolului XIX începutul secolului XX îşi petreceau sejurul estival la Câmpina în jur de 400-500 de oameni, sosiţi aici fie pe şosea, fie cu trenul, în special din Ploieşti ori Bucureşti. În acest scop se construieşte deservind (în principal, dar nu exclusiv) stabilimentul, un „hotel” cu „30 de camere” ca şi numeroase vile ori locuinţe particulare, toate beneficiind de „apartamente mici şi odãi mobilate cu tot confortul”.
În „aprilie 1907”, dr. Alexandru Saabner Tuduri întocmeşte la Bucureşti, buletinul de analizã al unui izvor cu apã sulfuroasã (pãrãsit astãzi) situat în satul Fricoasa (de unde, probabil, şi denumirea sa de astãzi: Izvorul) – Proviţa de Sus.
Ion T. ŞOVĂIALĂ
(Sursa: ziarul „Oglinda Câmpinei”, august 2006, rubrica „Câmpina – fişe istorice”).
„Idroterapia a fost introdusă în România pe la anul 1855, când a fost deschis de medicul Hatchek stabilimentul idroterapeutic de la Câmpina, susţinut de doctoril I. Meier şi A. Drasch. (…)
Comuna urbană Câmpina în judeţul Prahova, situată la înălţimea de 430 metri pe un platou care domină Valea Prahovei, servesce de mult ca staţiune balneară şi climatică. Se pare că Câmpina a funcţionat deja în secolul XVIII ca staţiune climatică, F. I. Sulzer arată în „Geschichte des transalpinischen Daciens”, Wien 1781, că doctorul Teodoraki, medic forte înveţat din Iaşi, îmbolnăvindu-se de ftisie pulmonară, după ce în zadar visitase diferite isvore de apă minerală din Germania, a mers la Câmpina pentru cură de aer. Despre acest doctor Teodoraki vorbesce şi Carra în „Hist. de la Moldavie et de la Valachie”, Jassy 1778. Apa sulfurosă alcalină de la Câmpina resare la marginea oraşului dintr-un teren petrolifer şi este întrebuinţată pentru băi într-un stabiliment balnear modest, pe lângă care se află hotelul băilor. Isvorele nu sunt captate, debitul este mic, s-ar putea însă mări în proporţiune considerabilă prin captare. Apele sulfuroase de la Câmpina au fost analisate de A. Bernad-Lendway în anii 1872-1873 şi descrise de N. Garoflid în anul 1886. În anul 1855, medicul militar Hatchek a înfiinţat la Câmpina un stabiliment de Idroterapie, care a fost frecventat aprope 20 de ani, mai încolo el n-a putut suporta concurenţa altor stabilimente idroterapeutice, cari dispun de instalaţiuni perfecţionate. Astăzi atât stabilimentul de băi sulfurase, precum şi acela de Idroterapie, este negligiat, şi Câmpina, ca oraş de munte bine situat, servesce mai mult ca staţiune climatică”.
(Dr. I. Felix, „Istoria igienei în România”, 1902, partea a II-a, p. 105; p. 115)
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!