CÂMPINA – O ISTORIE ÎN DATE. Nicolae Grigorescu, inedit

1882, februarie, 6. Se naşte Nicolae Goage, pictor şi sculptor câmpinean amator. La vârsta de 12 ani este băiatul de şevalet al pictorului Nicolae Grigorescu. Despre începuturile sale artistice, Nicolae Goage precizează: „Când ieşeam de la şcoală, mai totdeauna mă duceam la o biserică din apropierea casei noastre (Biserica Sf. Voivevozi – n.n.). Îmi plăcea să mă uit cum o zugrăveau meşterii, conduşi de un mare pictor iconar, meşterul Toma Vintilescu. Când plecau zugravii, furam culori şi făceam câte un sfinţuleţ în legea mea, pe câte o bucată de lemn. Pictorul Vintilescu mi-a văzut isprăvile şi în loc să se supere mi-a spus: «Te pricepi, ai talent! Trebuie să înveţi pictura». Aveam 12 ani când i-am fost prezentat pictorului. M-a privit atent în ochi şi mi-a spus să rămân la dânsul”. Despre întâlnirea, felul de a fi al pictorului, locurile şi modul său de a picta, Nicolae Goage mărturiseşte: „Grigorescu lucra intens toată ziua, din zori şi până-n seară. Când lucra nu-i plăcea să fie deranjat, să i se pună întrebări, să angajeze o discuţie. Avea nevoie de linişte”. Grigorescu „picta mai ales pe Valea Doftanei, la Câmpiniţa, dar locul său preferat era o pădure de mesteceni de pe Voila. Când pleca de acasă, dimineaţa, îl însoţeam, ducându-i şevaletul şi pensulele. Mergea tăcut şi foarte repede, încât abia mă puteam ţine după el. Îl ajutam să-şi aranjeze lucrurile şi apoi mă dădeam la o parte, deoarece nu-i plăcea să-l întreb la ce lucrează sau să mă uit ce face. Şi avea dreptate. Nu poţi lucra nimic atunci când la spatele tău e cineva. Uneori, atunci când lucra şi era bine dispus, şuiera printre dinţi un cântec. Nu venea decât seara acasă. Îşi lua cu el ouă, brânză, muşchi, pe care şi le prepara singur atunci când i se făcea foame. Era un om practic, îi plăcea să se gospodărească singur”.

1895, octombrie, 23. Nicolae Grigorescu cumpără de la Petru Vasile (localnic), pentru 1400 lei noi, un teren.

1938, iulie, 2. În numărul de acum al „Universului literar”, Constantin Stelian publică articolul „Pictorul Grigorescu la Câmpina”, scris cu ocazia sărbătoririi centenarului naşterii artistului.

Prilejul îi apare autorului „nimerit” să evoce „câteva lucruri preţioase” privitoare la viaţa şi creaţia artistului (sunt precizate locuri, atitudini, apropiaţii care îl vizitează, casa construită, ca şi locaţiile de aici anterioare clădirii ei), „cu atât mai mult cu cât, între timp, s-au strecurat infomaţii eronate” legate de prezenţa sa la Câmpina. 

„Se pot identifica în pânzele maestrului foarte multe poziţii din regiunea aceasta şi chiar din comuna în care se stabilise: Spitalul, Târg la Câmpina, Sergent de stradă, Pe Valea Doftanei, Spre Telega, ca să nu mai amintim de unele Care cu boi etc. Marea majoritate a peisagiilor realizate acum se bucură de atmosfera clară a unui cer care-şi întinde safirul vaporos cu o dărnicie şi vibraţie până la spiritualizare. Câţiva ani mai târziu, pictorul îşi alege una dintre cele mai încântătoare poziţii ale oraşului, unde cumpără un petec de loc şi clădeşte minunata-i casă, tot în stil românesc, care deşi nu-i decât o casă muntenească, rivalizează cu o splendidă vilă elveţiană. De pe acest «picior de plai», Grigorescu domină cu privirea aproape întreaga regiune, necotropită pe atunci de industrialismul petolifer. Larga perspectivă o are pictorul din balconul etajului cuibului său, atunci când vremea sau sănătatea îl împiedică să meargă pe colinele însorite ale Muscelului, Voilei şi Doftanei spre care-şi făcuse ieşire directă, prin fundul propriei sale grădini. Cunoscuta-i izolare îi pare atât de scumpă, încât foarte puţini dintre câmpineni l-au putut vedea şi mai ales cunoaşte” (…).

1939. Gheorghe N. Grigorescu vinde Primăriei Câmpina o colecţie de „202 schiţe şi desene în creion, peniţă şi laviu” aparţinând pictorului Nicolae Grigorescu, pentru suma totală de 600.000 lei. „Subsemnatul Gheorghe N. Grigorescu, declar că vând Primăriei oraşului Câmpina 202 (două sute două) bucăţi schiţe şi desene (în creion, peniţă şi laviu), dintre care 29 lucrări mari, iar restul mici, rămase pe urma defunctului meu părinte, Nicolae Grigorescu. Aceste lucrări au fost corectate (sic) de o comisiune instituită de Ţinutul Bucegi şi recepţionate de către domnul G. Oprescu, profesor univesitar, director al Muzeului «Toma Stelian»”. 

O listă a lucrărilor cuprinde, între altele, următoarele titluri (primele 13 dintre acestea sunt expuse la salonul oficial din noiembrie 1939): „La botul calului”, „Femee în atelier”, „Studiu de cap” (un pictor în Academia Gigi din Roma), „Chervan”, „O bătrână” (Efect de noapte), „Un cimitir”, „Studiu de femee”, „Caricatură”, „Călăreţ turc” (1877), „Călăreţi turci”, „Studiu de atitudine”, „La fereastră” şi altele. 

1904, decembrie, 31. Administraţia locală eliberează pe numele lui Nicolae Grigorescu autorizaţia de construcţie a locuinţei de aici a pictorului. „Noi, primarul comunei urbane Câmpina, în puterea dreptului ce ne dă legea pentru organizarea comunelor urbane, având în vedere şi regulamentul comunal, autorizăm pe domnul Nicolae Grigorescu a construi pe locul său din această urbe, strada Municipală, o casă compusă din opt camere, cu etagiu, construcţie din zid, învelită cu şindrilă, conform planului ce ne-a prezentat, iar ca aliniere va păstra punctele păstrate de noi în localitate…”.

1906, iunie, 2. Administraţia locală eliberează pe numele pictorului Nicolae Grigorescu autorizaţia de construire a unui grajd compus din cinci încăperi şi pivniţă, în localitatea Câmpina, strada Municipală. Construcţa a rămas la stadiul de proiect. 

Ion T. ŞOVĂIALĂ

(Din volumul “Câmpina, pagini dintr-o posibilă istorie în date, oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă”, lăsat în manuscris de cel care a fost Ion T. Şovăială, regretat avocat şi publicist).