Știri

CÂMPINA – O ISTORIE ÎN DATE. Înmormântarea pictorului Nicolae Grigorescu

1907, iulie, 25 – 28. Revista arădeană „Tribuna” publică în acest interval mai multe note şi articole legate de moartea lui Nicolae Grigorescu. În nr. 164/ 25 iulie găsim următoarele informaţii: „Cel mai mare pictor al României, N. Grigorescu, a încetat din vieaţă, precum citim într-un ziar de ţară. (…) La căpătâiul lui Grigorescu a veghiat până în ultimul moment dl. dr. Istrati, fostul comisar al expoziţiei jubiliare, bun prietin cu răposatul”. (p.2)
„Înmormântarea. (…) a sosit la Câmpina dl. Haret, ministrul cultelor şi instrucţiunei publice, pentru a lua parte la înmormântarea măiestrului Grigorescu. De asemenea au sosit aici şi dnii Delavrancea, Vlahuţă şi dr. Istrati. Sosesc mereu grupuri de prieteni şi admiratori pentru a conduce pe Grigorescu la locaşul său de veci. Carul funebru a fost format dintr-un car ţărănesc, tras de patru boi şi împodobit cu flori de câmp”. (p. 3)
În pagina 7, la rubrica „Ultimele informaţiuni”, se fac câteva precizări legate de testamentul lui Grigorescu.
A doua zi, joi, 26 iulie, aceeaşi revistă publică, cu începere de pe prima pagină, un amplu articol despre viaţa şi opera celui recent trecut în nefiinţă. „(…) Retras din vâltoarea oraşelor, trăia ca un pustnic, izolat într-un colţişor de ţară, la Câmpiniţa (sic!), un sătuc de pe Valea Prahovei. Închis într-o grădină nesfârşită, unde adunase o întreagă bogăţie de pomi şi flori, petrecea zile de-a rândul păzind florescenţa unui bobocel de trandafir, de când plesnea mugurul până ce-şi scutura petalele roze”.
La pagina 5, în debutul rubricii de „Noutăţi”,  într-o notă cu titlul „Înmormântarea lui Grigorescu”, sunt prezentate informaţii  cu privire la ceremonia ce avusese loc „la 4 ore” şi sunt enumerate numele câtorva dintre cei prezenţi:
Grigorescu la vârsta de 68 de ani, surprins într-o fotografie de colecție realizată în casa în care a locuit la Câmpina
„Corpul său fusese pus în atelier, pe o laviţă acoperită cu covoare naţionale. Nici un decor străin, nici o podoabă întunecoasă; artistul a vrut să moară, după cum a trăit, în seninătate şi în lumină! (…) Suveranii, foarte atinşi de pierderea marelui artist, au trimis la Câmpina, ca graţios omagiu de admiraţie, superbe buchete de flori naturale. Casa şi curtea locuinţei ilustrului mort erau pline de un public ales, în care s-au putut distinge domnii: Spiru Haret, ministrul instrucţiunei publice, Delavrancea, Vlahuţă, dr. Obreja, dr. Istrati, Strâmbulescu, C. Petrescu, Bălăcescu, C. sculptor, Iuliu Dragomirescu, Georgescu, Victorian, Dem. Ştefănescu, dr. Ruban, dr. Niculescu şi toate autorităţile din Câmpina, cari au urmat cu toţii carul funebru până la cimitir.
Înainte de a se forma cortegiul a vorbit dl dr. Istrati, rostind o cuvântare foarte mişcătoare. (…) Discursul dlui dr. Istrati a mişcat auditoriul până la lacrimi. Se ştie că dl dr. Istrati, unul din cei mai buni prieteni şi apreciatori ai lui Grigorescu, a făcut la expoziţie, în cinstea maestrului şi ca apoteozare sfârşitului vieţei marelui pictor, acel «Salon Grigorescu», care la palatul artelor a fost obiectul admiraţiei  tuturor cunoscătorilor.
Dl Bălăcescu, profesor la şcoala de belle-arte din Iaşi, a depus o frumoasă jerbă din partea ateneului şi a rostit câteva cuvinte călduroase de condoleanţe (…). La mormânt a mai vorbit domnul N. Filipescu, institutor din Câmpina în numele prietenilor personali ai lui Grigorescu”.
În următoarea ediţie, apărută vineri, 27 iulie, gazetarul Emil D. Fagure semnează articolul „Grigorescu şi Coşbuc”, în care face o frumoasă paralelă între creaţiile celor două personalităţi ale culturii noastre: „(…) Acelaşi câmp, mirosul aceluiaşi pământ, au fermecat şi pe Coşbuc şi pe Grigorescu şi i-au făcut să smulgă, unul din liră, altul din paletă, accentele emoţionate din operele lor, cari întrunite ne dau cea mai perfectă armonie; versurile lui Coşbuc sunt textul scris la muzica lui Grigorescu (…)”.
„Tribuna” încheie această serie de articole ce fac referire la moartea marelui artist publicând în ediţia de sâmbătă, 28 iulie, cuvântarea ţinută la Câmpina, în ziua înmormântării, de dr. C.I. Istrati:
„Întristată adunare,
Suflet ales, artist în înţelesul larg al cuvântului, român neaoş şi desăvârşit, iată cine a fost Grigorescu.
Cu el se duce la nemurire încă una dintre marile figuri ale jumătăţii a doua a veacului trecut, dintre puţinele, ce se mai află în vieaţă şi cari au contribuit aşa de mult la buna vază a neamului românesc.
Grigorescu ocupă un loc deosebit între aceşti uriaşi ai neamului.
Pe când alţii luptau din răsputeri să recapete vechile drepturi ale ţărilor surori subjugate şi neunite; pe când unii desgropau din vieaţa românilor de pretutindeni, comori de frumuseţe literare, cari arătau firea aleasă a acestui popor; pe când alţii năzuiau rodnic în toate direcţiunile muncei omeneşti spre a arăta priceperea românului, atât de prigonit şi hulit de toţi, încât ajunsese a se crede singur nedestoinic la multe făptuiri, el, Grigorescu, avea o misiune nobilă de desăvârşit şi pe care a dus-o cu cinste la bun liman.
În artele frumoase şi în special în pictură, românii avuseseră pictorii lor, zugravi cu deosebire de lăcaşuri sfinte şi cari se strânseseră cu încetul în faţa străinilor veniţi de pretutindeni şi din care unii, mai ales în vremile din urmă, erau nişte mâzgălitori. (…)
Acela însă ce se ridică sus de tot, ca un şoim de munte; acel ce dovedi în mod desăvârşit firea artistică a românului; acel ce diviniză plaiurile, câmpiile, florile şi pe românca cea gingaşă; acel ce fixă, pe vecie, pe pânze nemuritoare, vieaţa româneasă, portul şi obieiurile, cari din nefericire se dau aşa de iute uitărei; acela, mai pe scurt, care a lăsat urmaşilor să vadă cum era pe timpul lui, omul, ţara şi cerul nostru frumos şi plin de farmec, este el, care până în prezent e pictorul neîntrecut şi admirat de toţi, este el, patriotul curat şi sincer ce şi-a iubit cu căldură neînchipuită ţara şi neamul, cărora le-a închinat cu drag toată puterea geniului şi muncei sale.
Am spus-o şi altă dată şi o repet din nou şi acum, cu mai adâncă convingere, că dacă bunul Dumnezeu ar întreba şi neamul românesc, cu ce a năzuit şi ce prinos a adus şi el în mersul înainte al omenirei, desigur că între puţinele nume ce s-ar putea pune în faţa Atotputernicului ar fi cu deosebire acel al lui Grigorescu.
El e o glorie a românismului şi cineva în omenire.
Iată de ce Academia română în numele căreia rostesc aceste cuvinte, a fost fericită a-l numi membru de onoare, neputând face altfel în actuala ei organizare cam vitregă artelor frumoase şi iată de ce prin vocea mea vine ea să arate partea mare pe care o ia la pierderea sa.
Grigorescu a trăit. Dar durerei pierderei sale să adăogăm cu recunoştinţă mulţumirea sufletească ce simţim, prin aceea că graţie tocmai acestei vieţi, ni s-a dat dovadă de ce poate neamul nostru şi în luminosul câmp al artelor frumoase. Să urăm acum în faţa resturilor acelui ce duse o vieaţă aleasă şi înălţătoare, ca în curând să se realizeze ceea ce dorea el aşa de mult şi anume ca alţii să-l urmeze cu aceeaş[i] putere pe calea deschisă de el. Fie-i ţărâna uşoară!”
Ion T. ŞOVĂIALĂ
Din volumul „Câmpina, pagini dintr-o istorie în date. Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă” (II), Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare