Știri

„Câmpina încă nu are o lucrare monografică de școală gustiană”

Special pentru cei dintre dumneavoastră care n-au
ascultat pe viu prezentarea subsemnatului susținută la Casa de Cultură, de Ziua
Câmpinei (8 ianuarie), reproduc aici – adaptat pentru ziar – mesajul meu rostit
miercuri. Cu aceste cuvinte de mai jos, însoțite de proiecția câtorva imagini
pe ecranul de pe scena din sala mare a Casei de Cultură, s-a lansat ediția
anastatică a celebrei cărți interbelice despre Câmpina a istoricului Stoica
Teodorescu. Alături de ea, și mica broșură cu un studiu al meu despre carte și
locul ei în istoriografie, dedicat cititorilor de azi ai „monografiei”. Pentru
că mai mulți spectatori au apreciat mult ceea ce au auzit și văzut, consider că
merită să rămână și scris, ajungând astfel și sub ochii cititorilor „Oglindei”.
Stimați oaspeți / dragi câmpineni,
Sunt deosebit de onorat să vă pot prezenta o apariție mult-așteptată,
care de fapt este o multiplicare facsimilată a celei mai valoroase istorii a Câmpinei
scrise vreodată (totodată și prima): „Monografia
orașului Câmpina. Istoric și documente, cu mai multe planșe și 3 hărți, de
Stoica Theodorescu, profesor la Liceul din Câmpina” – Tipografia „Gutenberg”- Câmpina,
1924
. Mai întâi mă simt dator să vă explic pe scurt de ce eu sunt cel ce vă
vorbește astăzi.
Fiind 8 ianuarie (data atestării documentare, acum 517 ani), invariabil
azi trebuie să vorbim de istorie, și mai ales de istoria locală. Autorul cărții
de față era licențiat în istorie și geografie, care sunt și pasiunile mele. Eu
am doar licența în geografie, însă, așa cum știți unii dintre dumneavoastră,
m-am dedicat în ultimii ani, din pasiune, cercetării istoriei locale, mai ales
prin arhive și biblioteci din țară și chiar din străinătate. Așa am ajuns să mă
aplec cu mare atenție asupra lucrării profesorului Stoica Teodorescu (1887-1973),
pentru că este piatra din capul unghiului pentru oricine studiază istoria locală.
Special pentru ca cititorii din ziua de azi ai cărții s-o înțeleagă, am scris
un mic studiu care o pune în context național și o analizează, așa cum se vede
la un veac de la scrierea ei; îl regăsiți împreună cu cartea, sub forma unei broșuri
separate ce ține loc de postfață, inserată la final, înainte de supracopertă.
Cartea a fost multiplicată acum prin facsimilare, din dorința unei reparații
istorice, pentru că originalul ei, apărut în anul 1924, a ajuns azi foarte rar.
Aici nu trebuie sa uităm crima culturală comisă de comuniști, care au distrus
sau risipit și la Câmpina (ca în toată țara) cărțile din biblioteci, încât azi biblioteca
ce poartă numele savantului Istrati n-are nicio legătură fizică cu el – adică nu
posedă – în afara unui exemplar original deteriorat din cartea de față – nici măcar
o singură publicație dintre cele peste 6.000 care existau în biblioteca locală
între războaie, cărți ce aveau ca nucleu donația Istrati din 1906.
Inițiativa acestei reparații istorice a aparținut jurnalistului Florin Frățilă
și comisiei de cultură din Consiliul Local Câmpina pe care a condus-o, atât
cartea cât și broșura-postfață fiind finanțate din bugetul local, prin programul
„Câmpina – patrimoniu cultural”. Așadar ele se distribuie gratuit, iar câteva
exemplare vor fi mereu disponibile spre împrumut, pentru orice câmpinean, la Biblioteca
Municipală și la alte biblioteci din oraș sau județ.
E momentul să-l evocăm puțin pe autor, care a fost o mare personalitate
a intelectualității prahovene interbelice. Chiar si azi încă ne uimește munca
sa neobosită în valorificarea documentelor istorice – și am să vă dau un singur
exemplu: după știința mea, Câmpina și Ploieștii sunt, numai datorită lui,
singurele orașe din Vechiul Regat care au transcrise în grafie latină toate
actele de stare civilă din vremea renașterii naționale (de la generalul Kiseleff
la Carol I) – câteva zeci de mii de acte cu caractere chirilice, adevărată
comoară pentru amatorii de genealogie. Practic, oricine e câmpinean de mai
multe generații își poate singur căuta strămoșii la Arhivele Naționale Prahova,
unde îl așteaptă aceste acte vechi (botezurile, cununiile și înmormântările
făcute de preoți), accesibile oricui datorită paleografului Stoica Teodorescu.
Publicăm aici [pe 8 ianuarie le-am proiectat pe ecran]
și câteva fotografii inedite, 
din tinerețe, cu Stoica Teodorescu, două dintre ele în premieră, pentru care țin
să mulțumesc public doamnei Andreea Teodorescu – nepoata istoricului de la fiul
cel mic, născut la Câmpina în 1920. În cea mai veche dintre imagini
(A), autorul apare ca tânăr
sublocotenent în preajma campaniei din Bulgaria (1913), alături de tatăl sau,
preot venerabil într-un sat de pe valea Teleajenului. Apoi, un alt moment
inedit surprins
(B) este din
perioada celor doi ani de prizonierat în Germania, în Războiul de Întregire,
unde îl vedem pe ofițer fără uniformă, lucrând la bucătăria lagărului de la
Crefeld (undeva pe Rin). Apoi avem un portret
(C) din anii când era profesor la Câmpina și lucra la istoria
orașului (chiar astă-toamnă, odată cu centenarul liceului, s-a împlinitși un
veac de când Stoica Teodorescu a venit la noi în oraș). În fine, în ultima
ipostază
(D) îl vedem după apariția cărții,
dar înainte de transferul la Ploiești (unde avea să ajungă cel mai vrednic
director al celui mai prestigios liceu al județului), cu soția și cei doi copii,
alături de familia lui Ștefan Popescu, directorul liceului de băieți din
Câmpina, în curtea căruia au locuit amândoi acești mari profesori.


Despre locul lui Stoica Teodorescu în istoriografia locală și națională puteți
citi detaliat în broșură, eu punctez aici câteva idei care merită reținute. Mai
întâi, trebuie să vă împărtășesc una dintre concluziile acestor ani de
cercetare, și anume faptul că istoriografia
locală a avut o mare neșansă
prin lipsa unui om cu preocupările
profesorului Teodorescu în vremea dinaintea venirii lui, adică în acel „Belle
Epoque” atât de efervescent și cosmopolit pentru Câmpina. Totuși, un cărturar
de calibru național i-a fost precursor aici: marele apostol al învățământuluicâmpinean,
institutorul Anastasie Scripcă, multiplu medaliat si decorat de rege, primul
care scrisese un istoric legat de Câmpina (pentru Școala de Băieți – lucrare
premiată la Expoziția Națională din 1906, dar din nefericire pierdută de mult).
Așa se face că orașul nostru a cam rămas în urmă cu cercetarea istoriei
locale încă din perioada antebelică, pentru că în acea epocă – ce oferea
condițiile unei lucrări de pionierat asupra istoriei locale chiar mai ample și
mai amănunțite decât cea de față – s-a ratat o mare șansă. Această carte a
venit abia în perioada interbelică, după ce între timp se pierduseră surse
istorice și documentare esențiale. Mai mult, defazarea este și mai vizibilă
când ne gândim că în acei ani deja apărea celebra școală a lui Dimitrie Gusti,
realizatoarea adevăratelor monografii – cele care tratau întregul palier
socio-economic al unei comunități, nu doar istoria și geografia ei, fiind
scrise, unele, chiar de colective întregi de autori. Unde mai punem că nici după
Stoica Teodorescu handicapul urbei n-a mai fost recuperat, din moment ce nici azi,
după încă un secol, Câmpina încă nu are o lucrare monografică de școală
gustiană. E adevărat, de atunci încoace cam la fiecare trei decenii apare câte
o nouă strădanie intelectuală de cercetare a istoriei locale: în anii ’50 au
fost câteva învățătoare (mai ales surorile Pârvulescu/ Alanchi, cu o
actualizare a istoriei Câmpinei distrusă de cenzură din păcate), apoi în anii
’80 am avut eforturile inginerului Cratochvil (ce au avut mai mult succes
concret, găsind o repetată concretizare după „
revoluție”). După alte trei decenii s-au făcut noi cercetări de
istorie locală mai recent, însă rezultatele concrete vin acum mai greu și nu dintr-odată,
ci treptat; mai ales că și neșanse biografice au zădărnicit colaborări promițătoare
(și aici am în minte dispariția prematură dintre noi a avocatului Ion T.
Șovăială, cel mai serios cercetător al bibliotecilor). În schimb, Câmpina a
excelat în ultimele 3 decenii în domeniul istoriei orale – și aici avem multe
exemple care salvează pentru posteritate memoria locală (cel mai amplu fiind dat
de perseverența tenace a profesorului muzeograf Daniel Alin Ciupală). Merită
menționate și cercetările de istorie locală (mai ales a petrolului, sau despre
evoluția orașului) ale profesorului Nicolae Geantă, care a lăsat lumii
științifice studii utile.


În opinia mea, principalul merit al cărții profesorului Teodorescu este
faptul ca argumentează pertinent ce anume dă identitate Câmpinei, identificând
două elemente care au individualizat-o: VAMA și PETROLUL. El a arătat că vama și
comerțul ei au adus Câmpina la nivel urban, pentru ca „aurul negru” s-o
dezvolte în ceea ce este azi (ridicând-o inițial chiar la prestigiu mondial).
Din păcate, concluzia lui n-a fost transpusă decât pe jumătate în stema
interbelică a orașului, ce avea doar o sondă în erupție (ca și cum Câmpina
petrolului ar fi apărut brusc, din neant). Iar când s-a pus problema întregirii
stemei după ’89, vama a fost iarăși ignorată, deși ea era cealaltă față a identității
formatoare a localității.
A doua mare realizare, pentru care această carte va rămâne veșnic o bornă
de hotar, este publicarea corpusului de documente (inedite pe atunci, și
majoritatea ulterior dispărute, după risipirea obiectelor de la conacul Voila al
familiei Blome – ceea ce dă cărții un rol de document, de patrimoniu național).
Cât privește interpretarea acestor documente, autorul a fost magistral în multe
dintre demonstrațiile sale, care stau în picioare până azi. Totuși, încă mai
este loc de noi interpretări și analizări – căci limbajul și topica din actele
vechi, deseori greoaie pentru mintea noastră, își dezvăluie cu zgârcenie
secretele numai după îndelungă zăbovire, după mult exercițiu și documentare. Mi
s-a întâmplat de câteva ori în ultimii ani să tot descopăr noi indicii, la a
nu-știu-câta lectură.
Așadar, vă invit la o parcurgere atentă a anexelor documentare, dar și a
interpretărilor construite cu coerență de un mare pedagog de școală haretiană,
vrednic discipol al lui Iorga sau Simion Mehedinți. Lectura acestei cărți poate
ajunge ea însăși o invitație pentru
fiecare dintre dumneavoastră
, mai mult sau mai puțin pasionat de Câmpina
sau de istorie, la continuarea explorărilor
în diverse direcții
, căci există încă în istoriografia locală un vast teren
virgin. Și aceasta vă spune cu mâna pe inimă cineva care s-a convins, pe măsură
ce făcea descoperiri, de imensitatea de informație necunoscută despre istoria Câmpinei,
ce vă așteaptă cuminte (îndeosebi prin arhive, dar și mai la îndemână, prin
casele multora, pe la diverse instituții și mai ales în memoria vechilor
câmpineni, ce merită salvată pentru posteritate).
Dacă fiece pensionar născut aici și-ar învinge temerile
și ar scrie pe hârtie câteva amintiri despre locurile și persoanele cunoscute,
am deveni dintr-odată atât de bogați !
În încheiere, vă doresc un an nou cât mai rodnic tuturor, an în care Câmpina
să se schimbe mult în bine, iar noi locuitorii ei să conștientizăm
mai serios valorile transmise de memoria acestui loc, de oamenii săi din trecut
și de patrimoniul rămas de pe urma lor. La mulți ani, Câmpina!

Mădălin FOCŞA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare