CÂMPINA CENTENARĂ. Construcții de azi, existente și acum un veac. Ep.13: „Locuinţa” de la cimitir

La finele lunii trecute, am organizat o premieră locală prin Centrul de Informare Turistică: un tur ghidat al Cimitirului Comunal (cum era numit inițial) sau Central (cum se numește azi). O plimbare printr-un astfel de spațiu care adună la un loc epoca modernă și contemporană a societății câmpinene poate deveni foarte interesantă, mai ales dacă e condusă de un cunoscător (și există destui mai avizați decât mine printre vechii și venerabilii câmpineni). Dacă ne gândim că acum mai bine de un veac, orășelul nostru era cea mai dinamică așezare a Vechiului Regat, un centru internațional al lumii petrolului, care atrăgea specialiști de peste tot, dar și lumea bună a țării (în special pe cea din Capitală), vom înțelege de ce locul de înhumare al acelei Câmpine ascunde un mare potențial. E adevărat, azi cimitirul nu mai are aceeași valoare pe care a avut-o acum jumătate de secol – pentru că, din nefericire, epoca „de aur” a tăiat aripile inițiativelor de cercetare și valorificare a mărturiilor extraordinare pe care le ascundea cimitirul (de exemplu cea a studentului Toni Grigorescu, fiul preotului de la „Lac”, ce vizase prin anii ’60 acest fascinant subiect, pentru lucrarea sa de licență).

Cu toate acestea, încă mai putem vedea și azi (în toată debandada și paragina instalate în ultimele decenii) multe morminte de personalități ce ne amintesc de lumea efervescentă a Câmpinei din Belle Epoque, sau de cea mai așezată, interbelică. Am demarat recent cercetarea sistematică a însemnelor funerare, în dorința de a salva pentru posteritate bogăția de informație memorială ce zace încă aici – și cer astfel ajutorul celor ce cunosc inițiative similare mai vechi, care să fi lăsat și ceva concret în urmă (date care să fie valorificate azi).

Cimitirul comunei urbane Câmpina a fost înființat abia în anul 1890, în mandatul primarului Nicu Stănescu, la marginea orașului de atunci, prin exproprierea unei grădini a localnicei Maria Comșa; strada care ducea acolo se numea pe atunci Industriei și ieșea efectiv în câmpul liber dintre orașul propriu-zis și cătunul dependent Broaștele. Modernizarea societății impusese treptat ca în orașe cimitirele tradiționale din jurul bisericilor să fie desființate din motive de igienă, dar la Câmpina nu s-au luat astfel de măsuri decât atunci când orașul patriarhal s-a trezit din amorțire, odată cu industrializarea. Până atunci, timp de secole, morții fuseseră îngropați în cele trei cimitire din jurul vechilor biserici (la cele de „la lac” și de „la han” se mai păstrează și azi câteva morminte, în timp ce unele morminte vechi de la biserici, transferate la cimitirul comunal după 1890, încă pot fi reperate și acum). Interesant e că regulamentul de înmormântări (adoptat sub același primar, dar la 1895) stipula că numele cimitirului va fi „Eternitatea”, luând exemplul celui de la Iași. Foarte riguros, regulamentul rămâne până azi un exemplu de ordine și bun-gust, cimitirul din vremea cosmopolită a Câmpinei contrastând puternic cu cel prezent – haotic, înghesuit și neglijat.

Inițial, cimitirul se întindea pe 1,25 hectare, mai ales în zonele din dreapta și stânga aleii principale cu arbori. Era împrejmuit cu un gard de uluci, la intrarea din stradă fiind o poartă din stejar cu acoperiș, în stil tradițional. La început, când erau puține morminte, spațiul nefolosit era arendat pentru a fi cultivate plante furajere. Prima construcție solidă făcută la cimitir a fost o capelă monumentală, ridicată în anul 1898, probabil în stilul neoclasic răspândit în epocă, aflată la capătul aleii principale (după modelul cimitirului Bellu). Din păcate, lăcașul de cult nu mai există de multe decenii (fiind ruinat la bombardamente) și a fost practic uitat de toată lumea – nu am văzut nicio poză nicăieri și n-am întâlnit pe nimeni să-l țină minte. La construirea acelei capele, ajunsă apoi în mijlocul cimitirului prin extinderea acestuia spre est, s-a refolosit cărămida și piatra rezultată din demolarea zidurilor de nord și vest ale incintei patrulatere a bisericii Adormirea (fostă mânăstire) – ziduri ruinate dar vechi și masive, din vremea ctitorilor Câmpineni și Lupoieni.

Clădirea pe care o prezint azi este cea cu boltă de acces și camere laterale, în care după război s-a improvizat o cameră mortuară, impropriu numită până azi „capelă” (poate acum, odată cu proiectata ei renovare, părăsim exagerările). Aflată la începutul aleii principale, de unde se vedea în ax odinioară adevărata capelă, construcția a fost ridicată în anul 1909 de către primărie (sub mandatul unuia dintre cei mai vrednici edili ai Câmpinei, Dem. I. Ștefănescu), având destinația de locuință pentru îngrijitorul cimitirului, cancelarie și spațiu de păstrare a coroanelor. Constructorul ei a fost antreprenorul local Domenico Zanvettor, care se pare că ridicase, printre altele, chiar turnul bisericii catolice, precum și teatrul „Domenico” – cea mai cunoscută proprietate a sa (devenită „sala Monovici” și apoi „Cinema Flacăra”), unde în anul următor (1910) avea să conferențieze însuși Nicolae Iorga.

Așadar, în casa de la cimitir au locuit la început, timp de câteva decenii, îngrijitorii plătiți de primărie să asigure respectarea regulamentului și buna funcționare a cimitirului. La data construirii ei deja fuseseră înhumate mari personalități precum pictorul Grigorescu, frații farmaciști Kessler sau petrolistul Gustav Pecici (am dat exemple doar dintre cei cu morminte ușor vizibile azi – din păcate părăsite și degradate sau nepuse în valoare). A mai existat o astfel de clădire de poartă (mai mică) și la capătul aleii de acces cu vehicule – la intrarea cimitirului evreiesc, inaugurat și el pe la 1898.

Clădirea a rezistat timpului, cutremurelor și bombardamentelor, în ea funcționând de câteva decenii și administrația cimitirului (cu birou și arhivă – din nefericire în mare parte pierdută). Deși destul de banală, ea ne prilejuiește – iată – o incursiune în timp cu unele informații publicate în premieră, și a fost ocazia de a mai aminti câmpinenilor despre strămoșii lor iluștri care își dorm alături somnul de veci și cărora le suntem datori cu mai multă atenție, fie și doar pentru criterii turistice. Căci fiind un adevărat panteon al celui mai cosmopolit oraș românesc de la 1910, cimitirul poate deveni, cu ceva investiții, un prețios punct de atracție memorial.

Mădălin-Cristian Focșa

Tel. 0722560566