Știri

Călin Tiu: “Dacă sistemul naţional rezistă, Spitalul Municipal are şanse mari de menţinere!”

De câteva săptămâni bune, Spitalul Municipal Câmpina are o nouă conducere, asigurată de dr. Călin Tiu. “Sunt foarte multe lucruri de pus la punct, sunt incredibil de multe hârtii numai de semnat”, şi-a început dr. Călin Tiu “descrierea” primelor săptămâni în fruntea celei mai importante instituţii sanitare din zonă.Două dintre cele mai importante – dar şi delicate – probleme cu care se confruntă noua conducere a Spitalului Municipal sunt cele legate de contractele cu Esco Energy Iaşi şi Romgermed Bucureşti. Dacă în privinţa primului dintre aceste contracte, lucrurile sunt ceva mai clare şi aproape rezolvate, mult mai multe probleme ridică noii conduceri contractul cu Romgermed. “Este un contract – ne-a spus Călin Tiu – total dezavantajos pentru Spitalul Municipal Câmpina. Practic, ei nu vin cu mai nimic, în vreme ce noi le asigurăm personalul necesar, spaţiul necesar, chiar o parte din reactivii necesari acestor analize de laborator, dar – poate cel mai important – le asigurăm… piaţa. Pentru că aici îşi fac analizele toţi cei internaţi în spital! În condiţiile în care Romgermed are o armată de avocaţi şi numeroase procese în curs cu alte instituţii spitaliceşti, ne va fi greu să ne luptăm cu ei în instanţă. Pentru a rezilia noi contractul trebuie să le plătim suplimentar contravaloarea facturilor pe ultimele şase luni, ceea ce, la acest moment, înseamnă circa zece miliarde lei vechi. Dar nu avem exclusivitate cu ei… Aşa că – şi le-am şi spus acest lucru – vom încheia contracte cu alte laboratoare, asigurând un prag minimal în derularea acestui contract, iar peste şase luni le plătim suma impusă prin contract şi am terminat cu ei! Mi-ar plăcea, totuşi, să aibă înţelepciunea de a ajunge la o reziliere amiabilă a acestui contract”.În privinţa şanselor de supravieţuire pentru Spitalul Municipal, dr. Călin Tiu ne-a declarat: “Dacă sistemul naţional de sănătate rezistă, Spitalul Municipal are şanse mari de menţinere. Practic, în acest moment, noi nu mai avem contract cu Casa de Asigurări pentru ultimele trei luni ale acestui an. În condiţiile în care circa 90-92% din veniturile noastre vin din contractul cu Casa de Asigurări, este o mare problemă. Degeaba încercăm noi să ne diversificăm activitatea, să asigurăm standarde calitative cât mai înalte, dacă depindem de banii unui sistem bolnav. Vă mai dau un exemplu – în luna august am avut peste 700 de internări suplimentare faţă de cele contractate cu Casa de Asigurări, ceea ce înseamnă peste 14 miliarde lei vechi. Ori aceşti bani nu ni-i garantează nimeni, dar noi nu putem să nu acordăm îngrijirea necesară bolnavilor. În orice caz, nu se pune problema ca Spitalul Municipal să se închidă. În cel mai rău caz, unele dintre servicii vor fi externalizate, cum este cazul secţiei de stomatologie, care – oricum – practic nu funcţionează la noi, dar se cheltuiesc bani pentru ea”. Călin Tiu şi noua echipă managerială se bucură de spriijinul administraţiei locale, “ceea ce este foarte important pentru noi”, după cum ne-a spus Tiu, dar este necesară supravieţuirea sistemului naţional, singurul care poate garanta menţinerea spitalului câmpinean pe linia de plutire.
Contractul cu Esco Energy e ca şi reziliat. Problema furnizării agentului termic este ca şi rezolvată, în opinia directorului Spitalului Municipal, dr. Călin Tiu: “Au existat mai multe variante, însă cea mai bună dintre ele – şi pentru că asigură continuitatea furnizării agentului termic – este cea la care s-a ajuns, de cumpărare, practic, a actualei centrale de la firma Esco Energy. Pentru aceasta, Consiliul Local a aprobat deja o sumă de 150.000 lei, singura problemă care mai rămâne de rezolvat fiind cea a curăţării coşului de aerisire”.
Dificultăţi în rezilierea contractului cu Romgermed. Dacă situaţia contractului cu Esco Energy este ca şi rezolvată, lucrurile sunt mult mai delicate în privinţa contractului încheiat cu Romgermed Bucureşti pentru asigurarea reactivilor necesari laboratorului de analize. “Lucrurile sunt ceva mai complicate în privinţa acestui contract. Dacă nu găsim o soluţie amiabilă, va fi greu să ne luptăm cu ei prin tribunale, pentru că ei au mulţi avocaţi. Din fericire, contractul nu presupune o exclusivitate, astfel încât noi putem să încheiem contracte şi cu alte firme, să ajungem cu nivelul contractului cu Romgermed la o valoarea minimală, iar după şase luni să putem rezilia contractul”, a spus Călin Tiu.
“Săgeţi” spre vechea conducere. Călin Tiu a refuzat să-i atace pe cei care au asigurat conducerea Spitalului Municipal Câmpina înaintea sa. “Nu se poate spune că dr. Matei sau Constanţa Ţiţei ar fi vinovaţi de actuala situaţie, dar ei au semnat contracte dezavantajoase pentru spital, mai ales cel cu Romgermed”, a spus Tiu.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare