Știri

Călător prin lume. Cuba, un ţărm îndepărtat (2)

Havana, Varadero, Cienfuegos, Trinidad
Malecon
În drum spre parcul central şi Piaţa Revoluţiei, străbatem o faleză lungă de 7 km de-a lungul oceanului, un loc iubit de localnici care, spun ei, reprezintă cel mai bine Havana: Malecon. Şoseaua a fost amenajată în 1901 de guvernatorul american Leonard Woods, devenind în timp un “centru social”.
Este locul de întâlnire al locuitorilor Havanei dornici să socializeze, al îndrăgostiţilor în căutarea unui loc romantic sau al turiştilor ce doresc să vadă adevărata viaţă a oraşului. Malecon este străjuit de clădiri vechi ce poartă patina timpului şi deşi, culorile pastelate s-au mai estompat, în lumina apusului de soare ele par magice.
Piaţa Revoluţiei
Piaţa este înconjurată de impunătoare clădiri guvernamentale şi este locul unde Fidel Castro şi ceilalţi conducători cubanezi îşi ţineau şi îşi ţin cuvântările lor înflăcărate. Piaţa este, de asemenea, locul paradelor militare cu ocazia Zilei Naţionale a Cubei (1 ianuarie 1959). În mijlocul pieţei se află Monumentul Eroului Naţional al Independenţei, Jose Marti. Statuia, înaltă de 17 m, din granit şi marmură albă, are în spatele ei un obelisc de 90 m înălţime, la baza căruia se află un mic muzeu dedicat acestui erou.
Pentru cei ce doresc să vadă o panoramă mai largă a zonei, există un lift care îi duce până în vârful obeliscului. Tot aici, Papa Ioan Paul al II-lea a ţinut o slujbă în faţa unei mulţimi ce a umplut piaţa până la refuz. În partea stângă, aşa cum privim noi, se află clădirea cenuşie a Ministerului de Interne, care  impresionează printr-un tablou al marelui revoluţionar Che Guevara, ce se întinde pe toată faţada de cinci etaje a clădirii, fiind un omagiu pe care Havana şi cubanezii îl aduc acestui mare erou.
Nu departe de aici se află “Muzeul Revoluţiei”, adăpostit în splendidul fost palat prezidenţial. Palatul a aparţinut fostului dictator Fulgencio Batista, ajuns din sergent în armata cubaneză, preşedinte al ţării, printr-o lovitură de stat în 1952, ca să fie înlăturat de la putere în 1959, printr-o lovitură armată ce l-a avut în frunte pe avocatul Fidel Castro Ruz, viitor  preşedinte al ţării. Clădirea, construită într-un stil neoclasic, a fost terminată în 1920 şi a adăpostit Palatul Prezidenţial până în 1965. Muzeul este o istorie a poporului cubanez din cele mai vechi timpuri, dar cu cea mai mare parte dedicată revoluţiei cubane. În somptuosul palat poţi admira documente originale, dovezi ale luptei pentru independenţă. În curtea palatului poţi vedea ambarcaţiunea “Granma”, cea care în 1956 i-a adus pe Fidel Castro, Che Guevara şi 80 de revoluţionari din Mexic în Cuba, pe 2 decembrie, marcând astfel începutul Războiului de Eliberare terminat pe 1 ianuarie 1959. În interior te impresionează cele două statui din ceară în mărime naturală ale celor doi revoluţionari ce au intrat primii în Havana, Che Guevara şi Camilo Cienfuegos sau armele şi cămăşile însângerate ale luptătorilor de gherilă, alături de fotografii cu taberele din munţi ale luptătorilor de gherilă. O parte a muzeului este dedicată bătăliei de la Santa Clara, cea care a marcat triumful revoluţiei cubaneze. Prin cucerirea acestui oraş, Batista a fost obligat să fugă pe 31 decembrie 1958 în Santo Domingo şi o zi mai târziu, pe 1 ianaurie 1959, avea să fie declarată victoria revoluţiei.
Anul Nou la Varadero
Este duminică, 30 decembrie şi plecăm spre Varadero, cea mai renumită staţiune maritimă a Cubei, un fel de Mamaia a noastră. Pe drum admirăm din nou acele maşini mari şi vechi pe care le mai vedem doar în filme, dar care sunt de mare ajutor cubanezilor, în ciuda consumului mare de combustibil, care este o problemă deosebit de mare pentru o ţară care suferă din cauza lipsei acestuia. De-a lungul drumului vedem numeroase instalaţii de extracţie şi foraj, vopsite în galben, făcute în China, prin care Cuba încearcă să găsească soluţii pentru rezolvarea acestui neajuns. Mergem de-a lungul unei autostrăzi cu un bun asfalt şi după aproximativ două ore şi jumătate, punând la socoteală şi pauza pe care am făcut-o pentru răcoritoare, ajungem în Varadero.
Staţiunea este situată în peninsula Hicacos, între golful Cardenas şi strâmtoarea Floridei, la 147 km de Havana, pe malul oceanului, având o populaţie de peste 27.000 de locuitori. Varadero sau Playa Azul (plaja albastră) este renumită în întreaga lume pentru plajele sale cu nisip fin şi apele sale limpezi, fiind vizitată în fiecare an de peste un milion de turişti, cazaţi în mai mult de 50 de hoteluri de patru şi cinci stele. Plaja sa, cu nisip alb, mărginită de palmieri, este principala atracţie a staţiunii. În acelaşi timp, Varadero este un paradis pentru scufundători, având peste 20 de locuri special amenajate, puncte pentru practicarea windsurfingului, parasailingului, skydivingului sau pentru pescuitul în ape adânci. Numele staţiunii vine din spaniolă, Varadero însemnând “doc uscat” şi este menţionat pentru prima dată în 1555. Ca oraş apare mult mai târziu, în 1887, când zece familii din oraşul Cardenas obţin dreptul de a-şi construi aici case de vacanţă. În 1976 devine municipiu, pentru ca mai apoi, în 2010, să devină parte a municipiului Cardenas. Este interesant că aici străzile nu au un nume, ca la noi, ci numere. De exemplu, Parcul Central se întinde între străzile 44 şi 46. Hotelul nostru de cinci stele, situat pe malul mării, ne întâmpină cu atmosfera specifică pregătirii intrării în noul an. Este un hotel cu cinci etaje, aparţinând unei societăţi mixte cubano-spaniole (ca de altfel majoritatea hotelurilor din Varadero), care are în mijlocul său o grădină luxuriantă înconjurată pe trei laturi de camere confortabile, cu vedere spre mare. Obosiţi după o zi agitată, facem un duş, ne întâlnim cu toţii la un “wellcome cocktail” – un cocktail de bun venit – unde ni se prezintă baza hotelieră şi programul zilelor următoare. Ieşim apoi în grădina hotelului, la piscină, unde ne întâmpină sunetele muzicii sud-americane, care ne introduc în atmosfera locului. Pe marginea piscinei se organizează cursuri de salsa şi alte dansuri sud-americane, spre marele entuziasm al doamnelor din grup. A doua zi, ultima a anului, o petrecem la piscină sau luptându-ne cu valurile oceanului, dar neuitând să trecem şi pe la barul hotelului pentru o cafea bună şi un strop de rom. Grădina de lângă piscină este frumos împodobită, iar în partea dinspre plajă a apărut o scenă şi o mulţime de grătare. Primim pungi cu confetti, artificii, fluiere şi măşti pentru noaptea dintre ani. Petrecerea începe la ora 20 şi va dura până spre dimineaţă. Bufetul, răspândit în toată grădina, face cu greu faţă apetitului sutelor de turişti. Ritmurile de cha-cha-cha, mambo, salsa sau vechiul conga se succed cu repeziciune, iar dansatorii şi dansatoarele sunt fantastici, dar nici noi nu ne lăsăm mai prejos. Când îi vezi pe cubanezi cum cântă şi dansează, câtă pasiune pun în ceea ce fac, îţi spui că un astfel de popor merită toată admiraţia. La miezul nopţii, cerul este luminat de focurile de artificii. Le aprindem şi noi pe ale noastre, ne gândim la cei de acasă, ne urăm un an bun cu sănătate şi continuăm să dansăm şi să cântăm alături de localnici până spre dimineaţă.
Cienfuegos – Trinidad
După două zile cu o vreme splendidă, iată că brusc, peste noapte, începe o furtună tropicală cum doar în filme sau la televizor am mai văzut. Vântul năprasnic a culcat la pământ palmierii de pe plajă, valurile sunt uriaşe şi până şi palmierii din grădina interioară a hotelului, adăpostită de clădirile înconjurătoare, au de suferit. Plajă sau baie nu putem face, aşa că ne petrecem ziua în barul hotelului, plin ochi. Învăluiţi într-o perdea deasă de fum şi în mirosul havanelor socializăm şi hotărâm ca a doua zi să închiriem un microbuz şi să străbatem o bună parte din insulă până la vechiul port de piraţi şi pescari Trinidad. Furtuna s-a potolit, soarele străluceşte din nou şi opt dintre noi pornim spre “comorile sudului”, Cienfuegos şi Trinidad.
Cienfuegos. În drum spre Trinidad ne oprim pentru câteva ore în centrul localităţii, pe care mulţi o numesc “Poarta Sudului” sau “Oraşul celor o sută de focuri” (Cienfuegos). Oraşul poartă numele guvernatorului spaniol Don Jose Cienfuegos, cel care a adus colonişti francezi, veniţi din Bordeaux şi Luisiana, în 1817, când devine colonie franceză, lucru care explică aerul franţuzesc al oraşului. Este al treilea ca mărime din Cuba, cu cea mai mare rafinărie de petrol şi cel mai mare terminal maritim pentru zahăr. Străbatem bulevardul principal – Paseo del Prado – şi ne oprim în centru pentru un suc şi o cafea, dar şi pentru a admira Pavilionul Central din cel mai frumos parc al oraşului – Parque Marti, având în mijloc statuia lui Jose Marti, eroul naţional al Cubei. Facem o scurtă vizită în Catedrala “De la Purisima Concepcion”, construită în 1869 şi admirăm frumoasele vitralii ce îi reprezintă pe cei 12 apostoli. Pornim apoi din nou la drum, prin sate sărăcăcioase, spre “comoara colonială a Cubei” – Trinidad.
Trinidad. Aşezat între munţii Escambray şi Marea Caraibelor, vechiul oraş care odinioară adăpostea corsari, contrabandişti, sclavi şi negustori de sclavi, este una dintre cele mai pitoreşti aşezări din Cuba. Aici parcă timpul s-a oprit în loc şi nu este de mirare că centrul istoric se află din 1988 pe lista patrimoniului mondial UNESCO. A fost întemeiat în 1514 de către Diego Velazques şi s-a dezvoltat rapid, întrucât piraţii ce jefuiau vasele din zonă îşi aduceau prada aici. Epoca de aur este secolul XVIII, când afacerile cu zahăr aduc o mare prosperitate aşezării. Facem o scurtă oprire în centrul vechi al oraşului, unde suntem asaltaţi e vânzătorii celebrelor ţigări de foi – havane, însă şoferul nostru ne propune să mai aşteptăm până ajungem în cartierele vechi, unde preţurile sunt mai mici. Lăsăm microbuzul într-o piaţă şi străbatem la pas unul din vechile cartiere, cu străzi înguste, pavate cu piatră de râu, cu case mici, vopsite în culori pastelate, lăsând să treacă pe lângă noi şaretele trase de cai sau măgari.
Dintr-o dată te trezeşti într-o lume de acum 200 de ani. Aici, parfumul străzilor este de neconfundat, oamenii sunt prietenoşi, te îmbie cu cutii în care se află havane la preţuri rezonabile şi te invită la o cafea sau un rom. Intrăm într-o casă scundă, cu pereţi ce par din paiantă, întunecoasă dar curată, pentru ca cei din grup să cumpere câteva ţigări de foi. Le reamintesc că, legal, nu au voie să scoată din ţară decât o cutie cu 32 de ţigări, însă tentaţi de preţul scăzut, de frumoasele cutii şi cu gândul la cei rămaşi acasă, pentru care havanele pot fi un cadou frumos, cumpără câte trei sau patru cutii. În jurul nostru răsună ritmurile de samba sau salsa, ce ne fac să ne simţim bine, dar este timpul să ne întoarcem în piaţa centrală, să intrăm în “Iglesia de la Santisima Trinidad” (Biserica Sfintei Treimi) şi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru această călătorie. Ne oprim să admirăm acoperişurile roşii ale caselor ce scânteiază în apusul soarelui şi ne întoarcem după o zi plină înapoi la Varadero.
Urmează două zile cu soare din plin, dans la piscină, plimbări pe înserat prin vasta grădină a hotelului, ritmuri sud-americane şi ne pregătim să plecăm spre casă.
Lungul drum către casă
Este 5 ianuarie, după prânz şi un autocar fără ghid, cu un şofer ce nu vorbeşte nicio limbă străină, ne aşteaptă în faţa hotelului. Înţelegem prin semne că e vorba de noi şi ne îndreptăm spre aeroportul Jose Marti, unde am aterizat cu nouă zile în urmă. Ajunşi aici, plătim taxa de ieşire din ţară în cuci – o monedă convertibilă plătită de străini, facem controlul vamal şi la 20.25 ora locală ne îmbarcăm alături de alţi 300 de turişti la bordul Air France cu destinaţia Paris, unde vom ajunge a doua zi la 11.05 şi de aici, puţin mai târziu, spre Bucureşti, unde vom sosi la 19.20. Drum lung în noapte, în timpul căruia tu, care nu poţi să dormi, priveşti la cei care pot, te plimbi prin cele trei mari compartimente ale aeronavei, socializezi pe la bar şi te gândeşti cu satisfacţie la cele văzute şi auzite, după o experienţă irepetabilă.
Epilog
Ajung acasă după mai bine de 16 ore pe drum, când telefonul sună şi la capătul celălalt al firului se face auzită vocea unuia dintre colegii noştri de călătorie:
“- Alo, domn’ profesor. Ţineţi minte cele patru cutii cu havane cumpărate la Trinidad? Ei bine, am ajuns la Bucureşti doar cu una. Celelalte s-au «evaporat»”.
Vama cubaneză îşi făcuse datoria legală.
Alex. BLANCK
Într-un număr viitor, Istanbul – oraşul aşezat pe şapte coline şi două continente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare