Știri

Călător prin lume. Peisaj cu mori de vânt

Astăzi părăsim marile oraşe olandeze cu regretul că nu am mai scris nimic despre liniştita Haga, Delftul pictorului Vermeer sau portul din Rotterdam şi mergem “la ţară” – in the country side, cum spun englezii. A propos, în Olanda, ca şi în Suedia, nu vei găsi un om care să nu vorbească limba engleză!
Cum ieşim din Amsterdam, ne întâmpină câmpurile cultivate cu grijă, lanurile de porumb drepte ca nişte ostaşi la paradă, agricultură cu doar 4% din populaţie şi care exportă 20% din produsele sale şi bineînţeles câmpurile cu flori şi în special lalele. Între oraşele Haarlem şi Leyda există o zonă de 45 km unde poţi admira aceste flori renumite în întreaga lume, iar la Keukenhof – cea mai frumoasă grădină de primăvară din lume, deschisă din martie până în mai – poţi vedea peste 7 milioane de flori, grădina fiind vizitată de peste un milion de turişti anual. Olanda este, pe drept cuvânt, numită “ţara lalelelor” şi este interesant de aflat cum au ajuns lalelele aici. Se spune că ambasadorul Austriei la Istanbul a adus cu el la Viena câţiva bulbi, care iniţial au fost folosiţi ca medicament. În 1593 acesta devine profesor la Universitatea din Leyda şi cultivă aceşti bulbi de lalele. Frumuseţea şi noutatea lor fac ca în scurt timp aceste flori să se vândă la nişte preţuri greu de închipuit: 6.000 de florini, la schimb cu o casă sau cu o caleaşcă cu doi cai.
Şi dacă vorbim despre flori, nu putem să nu ne referim la cea mai mare licitaţie de flori din lume, din localitatea Aalsmeer, unde în 12 săli ca nişte amfiteatre universitare se licitează florile ce pleacă în întreaga lume. Multe din florile pe care le cumpărăm în piaţa din Câmpina provin de aici. În fiecare zi sunt procesate 20 de milioane de flori şi 2 milioane de plante, cu un profit anual de 4 miliarde de euro.
Copil fiind, printre puţinele lucruri pe care le ştiam despre Olanda, erau cele despre morile de vânt. Ele au fost şi sunt simboluri ale acestei minunate ţări. Le poţi vedea peste tot, în apropierea canalelor şi vei fi surprins să afli că ele nu macină grâu sau porumb, ca la noi în ţară, ci pompează apa din canale, îndreptând-o spre canalele de irigaţii sau se constituie într-o sursă de energie eoliană. O vizită într-o astfel de moară te trimite înapoi în timp, cu atât mai mult atunci când afli de la ghid că, în trecut, felurile în care aripile erau aşezate transmitea mesaje în depărtare, anunţând diferite evenimente din familia care deţinea moara respectivă.
Ne continuăm călătoria, flancaţi de canale şi din când în când putem vedea mici bărci cu motor având câţiva oameni la bord, din localităţile apropiate, care se îndreaptă spre Amsterdam  şi care aleg acest mijloc de transport pentru e evita blocajele din trafic la orele de vârf ale dimineţii. Dacă alegi să vii aici iarna, când canalele îngheaţă, să nu fii surprins văzând oameni alunecând pe patine spre oraş, căci patinajul este sport naţional, cel ce a adus Olandei multe titluri olimpice, mondiale sau europene.
Trebuie să vă mărturisesc dumneavoastră, colegilor mei în călătoria aceasta care este un bun prilej de rememorare, că am văzut mii, poate zeci de mii de localităţi frumoase, interesante, în întreaga lume, dar două mi-au rămas adânc întipărite în memorie şi în suflet, două aşezări de pescari, una mai cunoscută: Volendam şi una mai puţin cunoscută: Marken. Ce-ţi poţi dori mai mult în agitaţia şi stresul zilelor noastre decât să poposeşti într-un sătuc cu 2000 de locuitori, unde maşinile trebuie lăsate la intrarea în sat, cu uliţe înguste şi case mici din lemn, vopsite în culorile tradiţionale, negru şi verde, ca în poveştile copilăriei. Un sat cu două-trei magazine, un muzeu şi în rest multă linişte. Acesta este Marken, aşezat pe malul unui lac şi care până în 1959 a fost o insulă. Astăzi este legat de nordul Olandei printr-un dig pe care se circulă, iar satul poate fi străbătut pe jos într-o oră. Dar de ce să te grăbeşti? Vino, stai, pescuieşte şi te vei întoarce în lumea ta alt om, poate mai bun, dar cu siguranţă mai liniştit.
Cealaltă minune, Volendam, este un orăşel cu 20.000 de locuitori, mult mai cunoscut decât Marken. Este locul unde poţi încă vedea tradiţionalele costume populare olandeze: bonete ascuţite, rochii lungi şi largi, având în faţă şorţuri  împodobite cu dantelă, port popular ce astăzi poate fi văzut doar în vederile turistice şi în cărţi. Strada principală din partea veche a oraşului, pe malul lacului ce separă Volendam de Marken, este veşnic plină de turiştii ce admiră casele din lemn vopsite în negru şi verde, admiră vechile bărci pescăreşti, fac poze în costume populare, ce pot fi închiriate sau umplu terasele restaurantelor ce servesc în special peşte. Strada aceasta, ca un furnicar viu, este vizitată anual de peste două milioane de turişti din întreaga lume, care se bucură de frumuseţea locului. Şi dacă te-ai săturat de aglomeraţia acestei zone, poţi să cobori câteva trepte şi în spatele magazinelor din strada principală vei ajunge undeva, înapoi în timp, timp care s-a oprit parcă aici. Case mici din lemn, alei şi nu străzi între case, o bisericuţă din lemn, toate te duc cu gândul la poveştile lui Andersen. Nu este de mirare că orăşelul este cotat ca al doilea cel mai cunoscut oraş, după Amsterdam.
Lăsăm o parte din noi aici (eu am o fotografie cu Volendam lângă patul meu) şi fiind într-o regiune renumită pentru brânzeturile sale (Olanda fiind numărul 1 în lume), ne oprim la o fermă de lângă Edam, satul ce a împrumutat numele său unei mărci de brânză cunoscută şi la noi, unde vedem cum laptele se transformă în diferite tipuri de brânzeturi (în Olanda, peste 600 de sortimente), dar şi cum se confecţionează, artizanal, celebri saboţi de lemn, încălţăminte tradiţională a ţăranului olandez.
Dar dacă este vineri, este târgul de brânzeturi de la Alkmaar, capitala neoficială a brânzeturilor, unde în această zi, din prima vineri din aprilie până în prima vineri din septembrie, turiştii sunt martorii cântăririi brânzei într-o fostă clădire ce a fost transformată începând din 1582 în centru de cântărire a brânzei. Clădirea adăposteşte, de asemenea, Muzeul Brânzeturilor.
Spectacolul din Waagplein, Piaţa Waag, este extrem de colorat. Uriaşele calupuri de brânză, aşezate pe nişte “cobiliţe”, cum aveau pe vremuri cei ce vindeau legume pe stradă, sunt purtate pe umeri de câte doi oameni îmbrăcaţi complet în alb, cu pălării largi din paie, frumos colorate, decorate cu panglici ce atârnă în partea din spate. Purtătorii calupurilor de brânză trec prin faţa turiştilor şi apoi, după ce este cântărită, brânza este aşezată pe o platformă mare, în mijlocul pieţei, de unde merge spre marii comercianţi, în timp ce turiştii pot cumpăra ce-şi doresc de la multele standuri ce înconjoară piaţa. Este ora 12.00 şi după două ore şi jumătate de spectacol unic, târgul se închide, iar noi ne permitem o splendidă plimbare pe canalul ce înconjoară oraşul.
Părăsim Alkmaarul şi străbatem din nou peisajul unic cu flori şi mori de vânt, care te face să uiţi că eşti la 6-7 metri sub nivelul mării, protejat de porţi mobile, unele de 53 m înălţime sau de diguri de protecţie, pe care privindu-le nu poţi să nu te întrebi de ce noi nu apelăm la specialiştii lor pentru a evita nenorocirea inundaţiilor ce ne lovesc în fiecare an şi care lasă în urma lor jale şi deznădejde.
Închei aceste rânduri cu marele regret că nu am putut, în cuvintele mele sărace, să cuprind frumuseţea acestor locuri, dar şi hărnicia oamenilor, în permanentă luptă pentru a smulge mării pământ, pe care să-l transforme în câmpii roditoare.
Alex. BLANCK
În numărul viitor: Maroc – oraşele imperiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare