Recent, am revăzut Praga cu aceeaşi bucurie şi plăcere pe care le simţi atunci când întâlneşti un vechi prieten pe care nu l-ai mai văzut de ceva vreme şi de care ţi-a fost dor. Am revăzut acelaşi oraş fermecător, plin de viaţă, cu furnicarul de turişti mişunând între Hrad şi vechea primărie, căci Praga este la fel de frumoasă în orice anotimp.
Socotită unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa, capitala Cehiei se întinde pe ambele maluri ale râului Vltava, în inima podişului Boemiei. Prima menţiune documentară datează din secolul IX, odată cu construcţia Castelului Pragăi, după 870, când Praga devine capitala statului ceh şi ceea ce se numea odată „oraşul vechi” începe să se dezvolte. Sub Jean de Luxembourg, oraşul se dezvoltă şi mai mult. Apare, în 1348, Universitatea, cea mai veche din centrul Europei, iar oraşul vechi îşi construieşte propria-i primărie, unde astăzi se poate vedea celebrul ceas astronomic, unul din punctele de atracţie ale capitalei.
În timpul domniei fiului său, Carol al IV-lea (1346 – 1378), Praga devine capitala Regatului Ceh şi al Sfântului Imperiu Roman şi apare Oraşul Nou. În 1518, Oraşul Vechi şi cel Nou se unesc, formând o singură comună ce va trece sub stăpânirea habsburgilor în 1526 şi aşa va rămâne până în 1918.
Ca urmare a răscoalei antihabsburgice din 1547, capitala se mută la Viena pentru scurt timp, dar redevine reşedinţă imperială sub Rudolf al II-lea (1583 – 1610).
Praga decade după 1620, când mii de protestanţi părăsesc oraşul, iar statul ceh îşi pierde independenţa pentru 300 de ani, devenind o provincie în Imperiul Habsburgic. La sfârşitul Primului Război Mondial, pe 28 octombrie 1918, îşi declară independenţa, iar Praga devine capitala Cehoslovaciei şi aşa va rămâne până în 1993, când Cehia şi Slovacia vor deveni două state independente. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Praga se va afla sub ocupaţie germană până în 1945. După război, Cehia are o conducere socialistă şi în 1968 se încearcă o despărţire de sovietici – Primăvara de la Praga -, dar această revoltă este înăbuşită de tancurile sovietice, pentru ca în 1989 aici să aibă loc Revoluţia de Catifea, cea care aduce libertatea Cehoslovaciei, iar Praga devine un oraş liber. Această Revoluţie de Catifea a fost urmată de Despărţirea de Catifea, dintre Cehia şi Slovacia, Praga devenind ceea ce este şi astăzi: capitala Cehiei.
Plimbarea prin Praga o începem de undeva de sus, de pe o colină, care de peste 1200 de ani este centrul politic al ţării, Castelul sau Hradul, astăzi reşedinţa preşedintelui Republicii Cehe. O aşezare de secol IX, de unde a pornit dezvoltarea oraşului de mai târziu. Trecem printr-o poartă monumentală, flancată de doi ostaşi purtând uniforme de paradă albastru deschis care străjuiesc intrarea în prima curte interioară a castelului, care este un complex arhitectonic format din palate, pavilioane, biserici, pieţe, străzi înguste sau largi. În cea de-a doua curte vedem palatul, o clădire pătrăţoasă, în stil gotic, care nu impresionează prin nimic. Aici este reşedinţa preşedintelui ţării, care de-a lungul timpului i-a adăpostit pe vechii regi ai Cehiei. Trecem pe lângă palat şi intrăm în cea de-a treia curte, unde admirăm locul sacru al Cehiei – Catedrala Sf. Vitus, care adăposteşte mormintele regilor cehi şi în special Capela Sf. Venceslas, patronul şi protectorul Cehiei. Aici poţi vedea coroana sa, iar pereţii capelei sunt acoperiţi cu pietre semipreţioase şi fresce. Impresionantă este şi monumentala intrare în catedrală, numită Poarta de Aur, decorată cu mozaicuri din timpul lui Carol al IV-lea (Karel), el însuşi fiind portretizat în acest mozaic alături de cea de-a patra soţie. Creată în 1371 de mozaicari veneţieni, această poartă este considerată cel mai vechi şi mai mare mozaic de la nord de Alpi.
Intrăm într-o altă curte interioară şi în faţa noastră vedem Biserica Sf. Gheorghe, o mănăstire fondată în 973, cea mai veche din întreaga ţară şi care în trecut era un centru educaţional pentru fetele nobilimii cehe. Trecem pe lângă biserică şi coborâm o stradă îngustă, ca în vechile cetăţi, numită Uliţa Aurarilor datorită faptului că aici trăiau cei ce doreau să împlinească visul milenar al oamenilor, acela de a făuri aur. Străzile mici, înguste, pline de buticuri, dau un farmec deosebit acestei părţi a Hradului.
Ne întoarcem în Piaţa Castelului şi coborâm spre Catedrala Sf. Nicolae, construită între 1704 – 1755, socotită una dintre cele mai frumoase biserici baroce din Europa. Trecem pe lângă ambasada României şi ajungem curând în Turnul Podului ce mărgineşte intrarea pe celebrul Pod al lui Carol sau Podul cu Statui. Praga avusese un pod de piatră, încă din 1169, dar acel pod fusese distrus de inundaţiile din 1342. În 1357, Carol al IV-lea a ordonat construirea unui nou pod de piatră, care să-i poarte numele.
Podul are 520 de metri lungime, 10 metri lăţime şi se sprijină pe 16 arce. Podul ce traversează râul Vlatva are 28 de statui, cea mai veche fiind a Sf. Ian Nepomucky, ridicată în 1683, în locul de unde acest sfânt a fost aruncat în Vlatva pentru credinţa sa. Podul este plin de turişti, vânzători ambulanţi, pictori gata să imortalizeze clipa şi, atenţie, hoţi de buzunare. Mergem agale, face câteva fotografii cu cele mai frumoase statui, privim Vltava, cea atât de frumos cântată de compozitorul ceh Smetana şi ajungem la capătul podului, unde se află celălalt turn – Turnul Podului Oraşului Vechi, bogat decorat cu sculpture din anii 1380, reprezentându-I, printer alţii, pe Carol al IV-lea şi pe fiul său, Venceslas al IV-lea.
O legendă spune că atât podul, cât şi acest turn, au fost construite cu mortar în care au fost amestecate ouă şi de aici rezistenţa neobişnuită a acestora.
Mă uit la ceas şi văd că mai am doar câteva zeci de minute pentru a ajunge la vechea primărie a oraşului, care adăposteşte celebrul Orologiu Astronomic şi pe care am vrea să-l vedem la ora 12.00, atunci când începe parade figurinelor acestui ceas.
Alex. BLANCK
În numărul viitor: Ceasul astronomic şi Berea cehească.
