Călător prin lume. Londra la pas (III)

Astăzi mergem spre Turnul Londrei, dar în drumul nostru ne oprim să vizităm Catedrala Sf. Paul, a doua din lume după Catedrala Sf. Petru de la Roma. Aşadar, plecăm din Piaţa Trafalgar şi curând ajungem în Fleet Street, cândva strada presei londoneze, trecând pe lângă bijuteria în piatră care este Curtea Supremă de Justiţie. Dacă nu vreţi să mergem pe jos, putem lua autobuzul cu etaj (Double Decker) nr. 15, care ne lasă lângă această minunată catedrală. Înaltă de 110 metri, construită de Cristopher Wren între 1675 – 1710, după marele foc din 1666, Catedrala este de o mare frumuseţe şi adposteşte mormintele lui Wellington, Nelson, ale pictorilor Reynolds sau Turner şi chiar pe al lui C. Wren. De mare interes este “galeria şoaptelor”, lungă de 47 metri, numită aşa pentru acustica ei deosebită. Dacă eşti mai curajos, poţi urca cele 530 de trepte până în vârf şi efortul îţi va fi răsplătit de panorama ce se deschide în faţa ta.

Nu departe de Catedrală, în “City”, inima economică a Marii Britanii, vom găsi singura lucrare din lume dedicată focului, numită de britanici “Monumentul”. Înalt de 62 metri, având în interior 311 trepte în spirală şi în vârf o flacără de aur, monumentul comemorează “marele foc” din 1666 care a distrus în patru zile 13.200 de case. Acest foc ce a izbucnit într-o brutărie, la 62 de metri de actualul monument, a avut şi un rol pozitiv, distrugând casele vechi din lemn cuprinse de ciumă, boală ce făcuse peste 100.000 de victime. Prin acest incendiu devastator  flagelul a dispărut. Pe de altă parte, focul a dat posibilitatea de a se construi noi case şi străzi într-o nouă arhitectură, ceea ce a constituit un început de drum în modernizarea Londrei.

Timpul ne presează, aşa că ne îndreptăm spre Turnul Londrei, obiectiv turistic obligatoriu pentru vizitatorii metropolei. Construit de William Cuceritorul pe malul Tamisei ca o fortăreaţă ce apăra Londra, Turnul are un trecut glorios. Primul dintre cele 13 turnuri a fost Turnul Alb, ridicat în 1076. “Turnul” este, de fapt, o fortăreaţă cu ziduri groase de 5 metri şi înalte de 30 metri. Mulţi monarhi şi-au adus contribuţia la dezvoltarea acestuia. El a fost nu doar reşedinţă regală, dar şi cea mai groaznică închisoare, monetărie, arsenal sau grădină zoologică. Henric al III-lea aduce aici bijuteriile coroanei, iar Henric al VIII-lea îşi decapitează două din cele şase soţii aici, în Turnul Verde, unde pe o peluză poţi vedea eşafodul unde au fost executate Ann Boleyn şi Catherine Howard. În sala trezoreriei poţi admira bijuteriile Coroanei: Coroana Imperială, purtată de Regină la marile evenimente, precum şi cel mai mare diamant din lume, aflat pe sceptrul suveranei.

Sunt mai multe legende legate de Turn şi una este legată de existenţa corbilor în Turnul Verde. Legenda spune că atâta timp cât corbii vor exista aici, Londra şi Regatul vor exista. Iată de ce ei sunt prezenţi aici şi chiar mai mult, există o persoană specială, “The Raven Master” (stăpânul corbilor), care are grijă de ei.

Pe aleile Turnului sau la porţile sale pot fi văzuţi gardieni sau temniceri îmbrăcaţi în tunici roşii cu pălării înalte, negre, adevăraţi ghizi ai Turnului. Ieşim pe malul Tamisei, pe lângă Turnul Însângerat (The Bloody Tower) şi Poarta Trădătorilor, pentru a merge spre stânga circa 100 de metri, spre Podul Turnului (The Tower Bridge). Podul este un alt simbol al Londrei şi este singurul de pe Tamisa ce se poate deschide, permiţând vaselor mai mari să treacă pe sub el. A fost construit în 1894 şi este flancat de două turnuri în interiorul cărora se află un muzeu. Cele două porţi ale podului, fiecare cântărind 1000 de tone, pot fi ridicate şi coborâte într-un minut şi jumătate – două. El se află la 42 de metri deasupra apei şi pe marginile sale există trotuare pentru pietoni. Traversăm podul pentru a merge să bem o cafea şi ajungem în zona vechilor docuri londoneze. Nimic nu a fost lăsat în paragină, nimic din clădirile vechi nu a fost demolat, totul a fost transformat, cu bun gust, în cafenele, restaurante sau săli de expoziţie.

Dar e timpul să ne întoarcem spre centru, aşa că luăm un vaporaş care ne duce spre podul Westminster, în apropiere de Big Ben. Traversăm oraşul şi mergem să vizităm celebrul Muzeu al Figurilor de Ceară “Madame Tussaud”. Muzeul este locul în care te poţi întâlni cu cele mai importante figuri ale vieţii noastre, de la familia regală, actori şi sportivi celebri, până la faimoşi criminali în “camera groazei”. Printre aceste personalităţi şi ţara noastră a avut cu mulţi ani în urmă un reprezentant în Ilie Năstase, pe vremea când acesta se afla în topul tenisului mondial. Figurile din ceară sunt executate cu o asemenea măiestrie, încât în semiobscuritatea sălilor muzeului este greu de deosebit o figură din ceară de un vizitator ce stă şi admiră un exponat. Totul pare neînchipuit de viu, de la culoarea feţei, dimensiunile corpului, până la felul în care sunt îmbrăcate statuile. Nu este de mirare numărul mare de vizitatori, peste două milioane anual, ce stau în fiecare zi la cozi lungi ce ating sute de metri. Cu biletul de intrare, al cărui preţ este cam “piperat”, poţi vizita şi Planetariul, ce se află în aceeaşi clădire.

Am ieşit din nou la lumină, în vacarmul de pe bulevard şi fiind în apropierea străzii Baker, ne propunem să-i facem o vizită lui Sherlock Holmes, celebrul detectiv, la nr. 221 bis, unde se află casa muzeu. Desigur, el nu este acasă, pentru că el nu a existat niciodată în realitate, fiind creaţia scriitorului Arthur Conan Doyle. Dar faima sa, asemenea lui Romeo şi Julieta, l-a transformat într-un personaj real. Muzeul este reproducerea exactă a casei celebrului detectiv, ce poate fi văzut fumându-şi la fel de celebra pipă.

Vizita noastră la pas prin Londra nu se putea încheia altfel decât vizitând Muzeul Britanic, cel ce este considerat cel mai mare muzeu din lume. Fondat în 1753, acesta acoperă peste două milioane de ani de istorie a omenirii, cu peste 6 milioane de exponate din întreaga lume. O vizită în acest muzeu, cel mai vechi din lume, îţi ia o zi sau chiar două, pentru a parcurge toate sălile sale cu colecţii din Orientul Mijlociu Antic, antichităţi egiptene (peste 70.000 de obiecte), antichităţi greceşti şi romane (3000 î.Hr. – 400 d.Hr.), antichităţi japoneze şi orientale, precum şi multe altele. Printre exponate ne oprim, obligatoriu, în faţa Pietrei de la Rosetta (196 î.Hr.), pe care preoţii egipteni au scris atât cu hieroglife egiptene, cât şi cu litere greceşti. Piatra de o mare importanţă a fost descoperită în 1799 şi a permis descifrarea scrierii egiptene.

Un alt exponat, Friza Elgin, este un basorelief din secolul V î. Hr., sculptat în timpul lui Pericle, înfăţişând un cortegiu în cinstea zeiţei Atena. Această friză a fost adusă de lordul Elgin în 1799, lord ce a contribuit cu multe obiecte la îmbogăţirea muzeului, cele mai multe aduse din Grecia. Mi-ar trebui pagini întregi pentru a descrie doar o mică parte din acest fabulos muzeu. La ieşire, ne întâmpină câţiva demonstranţi, paşnici, ce ne înmânează fluturaşi prin care cer Marii Britanii retrocedarea către Grecia a multor exponate aflate în muzeu şi aduse din Grecia de către lordul Elgin.

A mai trecut o zi şi ne pregătim să părăsim Londra, cu regretul că nu am apucat să vedem multe din lucrurile pe care această metropolă le are de oferit. Nu am reuşit să cuprind în aceste rânduri tot ceea ce aş fi dorit să vă împărtăşesc, dar promit să revin cu o altă vizită prin Londra.

Uneori plouă, alteori este foarte cald, vremea se schimbă de la o oră la alta, este zgomot, este obositor, dar măcar o dată în viaţă merită să vizitezi Londra.

În nr. viitor: Veneţia sub picături de ploaie