CĂLĂTOR PRIN LUME. Windsor – cel mai vechi castel regal locuit

Nu departe de Londra, la doar 32 de kilometri, pe Valea Tamisei, într-un minunat cadru natural, se află una dintre cele trei reşedinţe oficiale – şi, se pare, cea favorită – ale reginei Marii Britanii: Castelul Windsor, care cu mici excepţii, a fost locuit în permanenţă de-a lungul existenţei sale de peste 900 de ani. 

Părăsim Londra cu autocarul şi după circa o oră în traficul destul de intens, trecem pe lângă Legoland (parcul cu jucării din piese lego, acele bucăţi din lemn sau plastic) ce se întinde pe 60 de hectare, având milioane de piese dispuse pe întreg domeniul, unde se fac plimbări cu trăsura, diverse ateliere şi activităţi interactive bazate pe învăţare. Curând intrăm în orăşelul Windsor, strecurându-ne prin străzile înguste, cu case tipice zonei rurale a Angliei, pentru a ajunge într-o mare parcare aflată în apropierea Gării Regale. Trecem pe lângă câteva buticuri cu suveniruri legate de Windsor, urcăm câteva zeci de metri de scări şi ajungem pe peronul Gării, străjuit de prima locomotivă ce a ajuns aici, transformată în monument feroviar. Gara a fost acoperită şi transformă într-un mare mall cu diferite magazine de firmă şi îndeosebi cu cele mai reprezentative cafenele, în care poţi savura, în nişte ceşti care ni se par enorme, o cafea din cele mai bune. Fiecare local este în acelaşi timp şi patiserie, dar şi un loc în care poţi citi în linişte un ziar sau o carte din rastelul ce te îndeamnă parcă să-l foloseşti. Arhitectura gării este tipică începutului de secol, cu vitrine frumos amenajate şi preţuri pe măsură (să nu uităm că Marea Britanie este una dintre cele mai scumpe ţări din Europa). Ieşind din gară, vedem în faţa noastră zidurile exterioare din piatră ale castelului, martore tăcute ale secolelor de istorie. 

Construcţia castelului, care va fi de-a lungul timpului reşedinţa a 39 de monarhi, a fost ideea lui William Cuceritorul, care după bătălia de la Hastings din 1066, în care normanzii i-au învins pe saxoni, s-a hotărât să ridice pe o înălţime, lângă Tamisa, o fortificaţie din pământ şi lemn. Construcţia era parte a unui inel de fortificaţii ce trebuiau să protejeze Londra de atacuri. Fiecare monarh şi-a adus propria contribuţie la dezvoltarea castelului. Primul care a locuit aici a fost Henry I, cel ce a transformat castelul, în jurul anului 1100, în reşedinţă regală. Nepotul său, Henry al II-lea, construieşte în 1150 apartamente în partea de jos şi apartamente pentru oaspeţi în partea superioară. Asediul baronilor împotriva regelui John, în 1216, deteriorează castelul, care va fi refăcut de Henry al III-lea în 1240, el adăugând turnurile circulare ce pot fi văzute şi astăzi. În 1348, Edward al III-lea, inspirat din legenda Regelui Arthur şi a cavalerilor Mesei Rotunde, înfiinţează Ordinul Jartierei. Ordinul era format din 26 de cavaleri, care îl aveau drept patron spiritual pe Sfântul Gheorghe şi care jurau credinţă regelui, fiind cei mai credincioşi cavaleri ai săi. 

Cea mai frumoasă capelă, Capela Sf. Gheorghe, este începută de Edward al IV-lea în 1475 şi terminată 50 de ani mai târziu de Henry al VIII-lea. Capodoperă a stilului gotic târziu, ce poate fi admirată şi astăzi, capela este transformată în grajd, în timpul Războiului Civil, de către trupele lui Oliver Cromwell. Tot aici, regele Charles I este judecat, condamnat la moarte şi îngropat în mare taină, într-un loc rămas necunoscut pentru mai bine de un secol şi jumătate. După restaurarea monarhiei, Charles al II-lea construieşte un nou palat în stil baroc. George al IV-lea face ultima şi cea mai importantă reconstrucţie, amenajând noi apartamente şi ridicând turnul de mijloc, cu 220 de trepte, ce se înalţă deasupra castelului, turn din care poţi admira o splendidă panoramă asupra văii râului Tamisa. Zidurile de apărare, turnuleţele, toate dau un aer dramatic de ev mediu romantic. 

Toată această pagină de istorie era gata să rămână doar amintire, căci pe 20 noiembrie 1992, un uriaş incendiu a izbucnit în capela privată a castelului, extinzându-se rapid. Pompierii s-au luptat mai bine de 15 ore cu flăcările, folosind peste 4 milioane de litri de apă. Aproape o cincime din castel a fost atunci distrusă, nouă săli principale şi peste o sută de camere fiind incendiate. Reconstrucţia a costat peste 37 de milioane de lire sterline. Castelul a fost redeschis în aceeaşi zi, 20 noiembrie, dar cinci ani mai târziu, în 1997, cu ocazia aniversării nunţii de aur a cuplului regal. Interesant este şi faptul că din dorinţa de a reconstrui ceea ce fusese distrus, cei peste 4000 de muncitori care au lucrat aici au adunat, în 7000 de pubele, fragmente din clădirile incendiate, care putau fi refolosite sau reproduse. Aşa se face că astăzi castelul poate fi văzut în toată splendoare între orele 9.45 – 17.15.

Ce vizităm

Ne aşezăm la coada lungă de câteva sute de metri, care înaintează destul de repede, dat fiind că este prima oră a dimineţii. După ce cumpăr bilete pentru întreg grupul, trecem prin obişnuitul control de securitate şi ajungem în curtea interioară, străjuită de falnicul turn rotund deasupra căruia flutură steagul britanic. Trecem de el şi începem vizita cu o casă de păpuşi. Da, aţi citit bine! Este…

Casa de Păpuşi a Reginei Maria

Ideea arhitectului Edwin Lutyiens a fost ca această casă, oferită în dar Reginei Maria, să fie un model al unei reşedinţe regale perfecte de la începutul secolului XX. Casa construită la o scară de 1/12, de o mare acurateţe, este o adevărată capodoperă, la care au contribuit 1500 de artişti şi meşteşugari şi a fost terminată în trei ani, în 1924. Fără să o vezi cu ochii tăi, este greu să înţelegi pe deplin ce au putut să facă aceşti artişti într-un spaţiu atât de mic. 

Casa are curent electric, apă caldă şi rece, un fier de călcat electric, dar şi o maşină de cusut Singer. Are scări din marmură, mobilă Chipp&Dale, perdele de mătase, iar în bibliotecă se pot vedea miniaturi din cărţile unor cunoscuţi scriitori, legate în piele. În garajul construit sub casă pot fi admirate, în boxe separate, şase maşini de epocă şi o ambulanţă, având toate echipamentul necesar întreţinerii lor. Există chiar şi o cramă cu vinuri alese, totul miniaturizat la scara de 1/12. Nu este de mirare că această reşedinţă regală în miniatură a fost prezentată la expoziţia Imperiului Britanic din 1924 şi adusă aici un an mai târziu. După ce ieşim, ne aşezăm la o altă coadă, pentru a vizita…

Apartamentele de stat (The State Apartments)

Trecem printr-o galerie de artă ce cuprinde o parte din cele 10.000 de desene şi acuarele ale unor mari pictori precum Leonardo, Raphael, Michelangelo, Canaletto, precum şi mii de cărţi şi documente din colecţia de artă a reginei. Apartamentele au fost redecorate după incendiul din 1992. Marea scară din marmură, ce conduce spre apartamente, a fost construită în 1866 pentru Regina Victoria. La capătul scărilor se poate vedea statuia în marmură a regelui George al IV-lea, iar în ambele părţi ale scării sunt armurile complete pentru doi cavaleri şi caii lor. Din multitudinea de încăperi, am încercat să selectez câteva informaţii despre fiecare. Camera Waterloo este dedicată victoriei ducelui de Wellington asupra lui Napoleon, în bătălia de la Waterloo din 1815. Sunt 37 de picturi dominate de portretul învingătorului. 

Dormitorul regal era principalul dormitor în timpul regelui George al IV-lea. Patul regal este unul franţuzesc, de secol XVIII, cu un uriaş baldachin deasupra, în culorile napoleoniene, alese în cinstea vizitei împăratului Napoleon al III-lea şi a soţiei sale din 1855. Din tavan atârnă un superb candelabru din cristal, iar pe pereţii acoperiţi cu un tapet roşu închis, sunt tablouri cu Veneţia ale pictorului italian Canaletto. Sala de bal a reginei, care mai este numită şi Sala Van Dyck, cu candelabre superbe şi lucrări ale marelui pictor Van Dyck, este unul din punctele forte ale castelului. Camera de audienţe a reginei este cea folosită de regina Ecaterina de Braganza pentru a acorda audienţe. Pe tavan, regina este prezentată într-o caleaşcă trasă de lebede spre Templul Virtuţii. Goblenuri remarcabile comandate în Franţa în anii 1780, precum şi tapiseriile de o mare frumuseţe, întregesc aspectul acestei săli. În sala de recepţii a reginei, pe tavan, poate fi văzută Ecaterina de Braganza, înconjurată de virtuţi, iar mai jos de ea, sabia dreptăţii, ce alungă răzvrătirea şi invidia. De remarcat şemineul din marmură albă, adus aici de la Palatul Buckingham de regele William al IV-lea. Iar lângă intrare poate fi văzut un bust al marelui compozitor Handel, a cărui muzică era adesea auzită în această sala de recepţii. 

Încântaţi de atâta frumuseţe, părăsim apartamentele şi ne îndreptăm spre partea de jos a curţii interioare pentru a vizita frumoasa biserica…

Capela Sf. Gheorghe

Capela-mamă a cavalerilor Ordinului Jartierei (The Order of The Garter) a fost începută în 1475 de Edward al IV-lea şi terminată în 1528 de Henry al VIII-lea. Încă de la intrare impresionează bolta în evantai, apoi vitraliile de deasupra altarului ori  bannerele celor 26 de cavaleri ai Ordinului. Aici a fost decapitat, din ordinul lui Cromwell, Charles I. Tot aici sunt îngropaţi alţi 9 monarhi, printre care Henry al VIII-lea şi una dintre soţiile sale – Jeane Seymour (a treia din cele şase soţii ale regelui), George al V-lea şi George al VI-lea. 

Capela adăposteşte în fiecare iunie ceremonia oficială a Ordinului, la care alături de cei 26 de cavaleri, participă regina şi familia regală. Ordinul Jartierei este, până în prezent, cea mai înaltă distincţie a Marii Britanii, iar Ordinul Cavalerilor a fost fondat, aşa cum am mai menţionat, în 1348, de Edward al III-lea. Cavalerii se adună în sala Ordinului Jartierei, în prezenţa reginei, discută problemele Ordinului, investesc noi cavaleri şi apoi parcurg într-o colorată procesiune drumul spre Capela Sf. Gheorghe pentru slujba religioasă anuală. 

Povestea decoraţiei „Ordinul Jartierei”

Uimiţi că o jartieră, care pentru noi, românii, reprezintă un simplu elastic, a dat numele celei mai înalte distincţii britanice, am fost curioşi să aflăm care este povestea acestei denumiri. Legenda spune că la un bal ţinut la Curte pentru a sărbători cucerirea oraşului Calais, în timpul dansului, unei doamne i-a căzut jartiera ce îi susţinea ciorapii. Toată lumea s-a oprit surprinsă să vadă o asemenea „ruşine”, iar doamna respectivă aproape că înlemnise de spaimă. În acel moment, în liniştea ce se lăsase, regele s-a aplecat, a ridicat jartiera şi văzând zâmbetele ironice ale celor prezenţi, ar fi exclamat: „Ruşine celui ce gândeşte rău despre această situaţie”, înmânându-i apoi jartiera doamnei. Nici nu ştim când a trecut timpul şi ieşim printr-una din porţile din zona de jos a castelului, cu regretul că n-am văzut momentul schimbării gărzii, la ora 11,00. În drumul spre autocar admirăm o statuie a Reginei Victoria, aflată în imediata apropiere a castelului şi imediat în stânga, primăria oraşului, acolo unde prinţul Charles s-a căsătorit cu cea de-a doua soţie a sa, Camilla Parker. După o raită pe strada principală pavată cu piatră cubică şi bănci pe mijloc, o zonă pietonală împânzită de magazine, achiziţionăm câteva suveniruri şi plecăm mai departe spre Oxford. 

Alex. BLANCK