După ce în ediţiile anterioare am vizitat Parisul şi am fost oaspeţii Regelui Ludovic al XIV-lea, vă invit astăzi să uităm de frigul de afară şi să ne întoarcem în Italia, pentru a vizita împreună Verona, unul dintre cele mai frumoase oraşe din provincia Veneto, oraşul în care tinerii romantici, puţini câţi au mai rămas, îşi declară dragoste eternă asemenea celor doi mari îndrăgostiţi Romeo şi Julieta, din piesa marelui dramaturg englez William Shakespeare, a cărei acţiune se petrece aici, la Verona. Verona este locul în care istoria, legendele, arta, dar şi viaţa economică, noul şi vechiul se împletesc făcând din el un oraş vizitat de milioane de turişti în fiecare an.
Aşadar, pornim la drum, nu înainte de a plăti taxa de intrare în oraş în valoare de 55 de euro. Dar nu putem începe vizita noastră pietonală fără a menţiona…
Câteva date istorice
Datorită poziţiei sale la intersecţia multor drumuri comerciale, oraşul Verona este dorit de multe popoare, ce îl vor ocupa de-a lungul timpului. Este o înfloritoare colonie romană, fiind colonizat în 89 (î.Hr.), pentru ca mai apoi, după căderea Imperiului Roman, să fie ocupat pe rând de goţi, ostrogoţi (regele Theodoric îl învinge pe Odoacru în anul 489 d.Hr.), lombarzi sau franci (Carol cel Mare, anul 774). Perioada de maximă înflorire o cunoaşte în timpul conducerii oraşului de către familia Della Scala (Scaligeri), între 1260 – 1387. Primul din această familie a fost Bartolomeo Della Scala (Cangrande I), cel care va împleti dragostea pentru artă cu setea de putere, aducând faimă Veronei, ca şi cei ce-l vor urma. Din 1405, oraşul cade sub stăpânirea Veneţiei şi va rămâne aşa până în 1797. În 1814, Napoleon cedează Verona austriecilor, iar câţiva ani mai târziu, în 1866, Verona se uneşte cu Italia, odată cu întreaga provincie Veneto. Oraşul a devenit şi mai cunoscut după ce William Shakespeare (1564 – 1616) a localizat aici acţiunea piesei Romeo şi Julieta.
La pas prin Verona
După ce am plătit taxa de intrare, aşa cum se procedează în multe oraşe italiene (la Florenţa taxa este de 400 euro/ autocar), pătrundem în acest splendid oraş, aşezat în mod fericit pe râul Adige, cu o populaţie de peste 265.000 de locuitori, printr-un cartier unde în fiecare an are loc un mare târg internaţional. Trecem pe lângă maiestuoasa poartă de intrare în vechea cetate a Veronei pentru a ajunge în uriaşa parcare modernă situată pe malul râului, amenajată aici pentru a alunga autocarele de lângă zidurile din cărămidă roşie ale cetăţii, unde se parca de obicei.
E drept că astfel distanţa faţă de principalele obiective turistice s-a mărit, dar avantajele unei parcări moderne, cu numeroase facilităţi şi în special wc-uri curate (atât de căutate de turişti), cât şi existenţa unei linii speciale de autobuz până în Piaţa Bra, te fac să treci mai uşor peste acest inconvenient. Traversăm podul de peste râul Adige şi la umbra vechilor ziduri ale cetăţii ajungem în…
Piaţa Bra
Numele pieţei, socotită centrul Veronei, provine probabil din timpul ocupaţiei austriece („bra” poate proveni din germanul „breit” – spaţios). Piaţa este într-adevăr spaţioasă, flancată de adevărate palate (Primăria, Palatul Expoziţional) şi având în centru un parc.
Pe una din laturi se află numeroase restaurante şi cafenele în aer liber, în faţa cărora, la marginea parcului, se află statuia ecvestră a regelui Emanuel al II-lea – Unificatorul Italiei. În spatele unei terase, se poate vedea pe peretele unei case, o placă comemorativă ce aminteşte trecătorilor că acolo a locuit Giuseppe Garibaldi. Ne oprim în mijlocul pieţei pentru a admira, asemenea altor mii de turişti, cel mai important obiectiv turistic …
Amfiteatrul Roman (Arena)
Splendidul amfiteatru din faţa noastră este considerat cel mai bine conservat monument de acest gen din lume. Este al treilea ca mărime după Capus de lângă Napoli şi după cel mai cunoscut dintre toate, Colosseumul din Roma. Construită din blocuri de marmură roşie şi terminat în anul 30, arena putea găzdui în cele 44 de rânduri ale sale, peste 20.000 de spectatori. A fost parţial deteriorată de cutremurul din 1183, dar în rest s-a păstrat uimitor de bine, având o acustică excepţională pentru o arenă în aer liber, acesta fiind şi motivul pentru care găzduieşte spectacole de operă, concerte sau alte manifestaţii muzicale. Numeroasele decoruri pe care le vedem lângă noi, blocând piaţa, ne arată că se pregăteşte montarea operei Aida de Verdi, care de obicei deschide sesiunea de vară a vieţii muzicale veroneze.
Din piaţă, lăsând arena în dreapta noastră, intrăm pe o stradă îngustă pietonală, pavată cu marmură – Via Mazzini sau „Mila de aur a Veronei”, ce se întinde, probabil, pe distanţa de o milă între Piaţa Bra şi Piaţa delle Erbe. Strada îngustă, suprapopulată de turişti, are pe ambele părţi magazine de confecţii sau de încălţăminte de o mare frumuseţe, ceea ce face anevoioasă străbaterea ei, din cauza deselor opriri în faţa vitrinelor atrăgător aranjate. Încet, încet, ajungem la capătul străzii în…
Piazza delle Erbe (Piaţa de ierburi), centrul istoric al oraşului
Aici a fost vechiul forum roman, iar forma pieţei aminteşte de faptul că aici se desfăşurau curse de care trase de cai. Centrul este împlânzit de tarabe unde se vând fructe, legume, verdeţuri sau mici suveniruri. Partea dreaptă este ocupată de terasele diferitelor cafenele sau restaurante, iar în stânga putem admira „Casa dei Marcenti”, construită în 1301, asemănătoare unui mic palat.
În capătul opus al pieţei, observăm câteva clădiri în stilul arhitecturii veneţiene şi coloana Sfântului Marco, cu leul veneţian. Să nu uităm că Verona s-a aflat sub dominaţia Veneţiei până în 1797. În centrul pieţei se mai află statuia Sfintei Veronica – patroana oraşului şi în imediata ei apropiere „Coloana Capitello”, cu o pereche de cătuşe vechi, marcând locul de judecată în vechea Veronă. După ce facem câteva fotografii şi mici cumpărături, trecem pe sub Arco della Costa pentru a pătrunde în…
Piazza dei Signori
În mijlocul acestei pieţe pătrate, închisă de clădiri monumentale, suntem întâmpinaţi de către statuia în mărime naturală a marelui poet Dante Alighieri, autorul Divinei Comedii, sosit aici în 1301, după ce fusese condamnat la moarte în Florenţa sa natală. Aici a găsit în familia Scaligeri protecţie, fiind oaspetele lui Cangrande I, căruia Dante îi va dedica ultima parte din Divina Comedie. În dreapta cum intrăm în piaţă se află Tore dei Lamberti (Turnul Lamberti) înalt de 98 de metri, de pe terasa căruia se deschide o vastă panoramă a oraşului şi a împrejurimilor.
În continuare pot fi văzute palatul familiei Scaligeri, Palazzo del Comune, fosta primărie (1193) sau Loggia del Consiglio (1493) – camera de consiliu în timpul guvernării veneţiene. Ieşim din piaţă printr-o stradă îngustă şi ne îndreptăm spre mica biserică Santa Maria Antica, biserica familiei Scaligeri, unde pot fi văzute mormintele acestei familii care a condus Verona şi i-a adus strălucire timp de secole. În mica curte din faţa intrării în bisericuţă, în stânga, în spatele unui grilaj din fier forjat se poate vedea statuia lui Cangrande I (câine mare), întemeietorul familiei. Grilajul are o însemnătate specială, motivul decorativ fiind o scară (scala), de la numele acestei familii, Scaligeri (Scala). Bineînţeles că oricine vizitează Verona, tânăr sau bătrân, îndrăgostit sau nu, va merge să vadă…
Casa Julietei
Personajul principal, alături de Romeo, într-una din cele mai cunoscute piese de teatru ale marelui dramaturg englez William Shakespeare, Julieta cunoaşte tragedia unei iubiri interzise, care se va încheia cu moartea celor doi îndrăgostiţi, moarte ce va pune capăt şi duşmăniei dintre cele două familii, Capulet şi Montague. Întreaga poveste este o pură ficţiune, deşi se pare că ar fi existat două familii în vechea Veronă cu nume asemănătoare: Capello şi Montecchi.
Ne întoarcem aşadar în Piazza delle Erbe, facem stânga şi intrăm pe o străduţă plină de mici magazine cu suveniruri – Via Capello, unde la nr. 23, într-o curte mică, se afla casa Julietei. Încă de la intrarea prin gangul îngust eşti surprins să vezi sutele de mii de grafitti cu mesaje lăsate pe pereţi de milioanele de turişti ce vizitează anual Verona.
În curtea interioară este casa propriu-zisă, cu celebrul balcon, locul care cei doi îşi declară dragostea veşnică, iar în partea din spate se află o statuie în bronz a Julietei, în mărime naturală. Se poate observa cu uşurinţă că sânul drept al acesteia este mai lustruit decât cel stâng de către milioanele de bărbaţi care fac poze sprijinindu-se de ea.
Curtea este ticsită de turişti, iar unii, pentru o sumă modică de 4 euro, intră în casă, urcă în balcon şi fac poze spre deliciul prietenilor. Deşi personaje fictive, Romeo şi Julieta sunt vii în memoria îndrăgostiţilor din întreaga lume. Există numeroase scrisori sosite de pe întreg mapamondul, pe plicurile cărora este trecut la destinatar doar numele de „Romeo” sau „Julieta”, scrisori în care tineri aflaţi în situaţii conflictuale cu părinţii, cu probleme în dragoste asemănătoare cu cele ale lui Romeo şi Julietei, cer sfaturi. Într-un manual de limba engleză am descoperit că aici există, încă din 1937, chiar o societate specială numită „Julieta”, pe lângă primăria din Verona, care răspunde acestor scrisori cu sfaturi pentru îndrăgostiţi.
Ne strecurăm cu greu prin şuvoiul de turişti şi revenim pe Via Mazzini, minunându-ne din nou în faţa minunatelor vitrine. Pe lungul drum de peste 2 km, parcurşi pe jos spre autocarul nostru, mă opresc în Piaţa Bra, la o terasă, un bun prilej să-mi odihnesc picioarele, să mă bucur de o cafea bună şi să savurez o îngheţată cum numai în Italia poţi găsi.
Rememorarea atmosferei romantice a acestui oraş face ca lungul drumul spre autocar să fie mai uşor de parcurs. Merg la umbra zidurilor falnice din cărămidă roşie ale cetăţii, pe care îmi las mâna într-o uşoară mângâiere şi încerc pentru câteva secunde să mă teleportez cu gândul în timpurile vechi ale Veronei. Pierdut în visare, nu am văzut maşina ce se apropia, al cărei claxon strident mă trezeşte la realitate. Sunt prins din nou în zgomotul străzii, al fluxului de maşini şi al grupurilor de turişti ce trec pe lângă mine, conştient că astăzi trebuie să ajungem şi la Milano.
Părăsesc Verona cu gândul că, deşi am vazut acest oraş de zeci de ori, voi reveni cu aceeaşi plăcere şi dragoste aici, pentru „reîntâlnirea cu prieten drag, pe care nu l-am mai văzut de ceva vreme”, aşa cum obişnuiesc mereu să spun.
Alex. BLANCK
