CĂLĂTOR PRIN LUME. Strasbourg, oraşul din inima Europei (2)

În episodul trecut ne-am despărţit în piaţa Catedralei Notre Damme şi acum vă invit să ne continuăm călătoria prin „oraşul drumurilor” către o piaţă nu departe de catedrală…

Piaţa Gutenberg

O străduţă mărginită de magazine şi case, cu o arhitectură tipică locului, de o mare frumuseţe, ne duce spre această piaţă pătrată ce poartă numele „părintelui tiparului”, în mijlocul căreia se înalţă statuia lui Johannes Gutenberg, născut la Mainz în 1395, dar care şi-a desfăşurat activitatea aici. Statuia ridicată în 1840 domină piaţa înconjurată – cum altfel? – de chioşcuri şi standuri cu cărţi, reviste şi alte tipărituri. Aici, în Strasbourg, unde a lucrat şi ca aurar, Gutenberg, născut într-o familie de nobili, a scos în anul 1445 capodopera sa – „Biblia cu 42 de rânduri”, urmată de o „Psaltire”. Invenţia tiparului a contribuit la prosperitatea oraşului, în sec. XV – XVI, Strasbourg devenind „capitala tipăriturilor”, alături de altele – o presă de legat cărţi, cerneală tipografică pe bază de ulei – influenţând dezvoltarea culturii europene. 

Piaţa este plină de tineri şi vârstnici ce se opresc şi răsfoiesc cărţile mai noi sau mai vechi ce pot fi văzute pe standuri. Din această lume a cărţii, cumpăr şi eu o istorie a oraşului şi mă aşez pe o piatră la baza soclului statuii lui Gutenberg cu un ochi răsfoind cartea şi cu celălalt privind lumea din jur şi frumoasa clădire a Camerei de Comerţ şi Industrie construită în 1585. Mă las dus cu greu din atmosfera intelectuală a pieţei şi mă îndrept, împreună cu dvs., spre un alt reper al oraşului…

Palatul Rohan

Situat în imediata apropiere a Catedralei, cu faţada spre râul Ill, palatul a fost construit începând din 1730, fiind terminat zece ani mai târziu. Ridicarea acestui palat episcopal a fost începută de Armand Gaston Rohan (1704 – 1749), fiul natural al lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, primul dintre cei trei Cardinali de Rohan care au condus Episcopatul de Strasbourg între 1704 şi Revoluţia Franceză. Construcţia acestuia trebuia să marcheze şi întoarcerea oraşului la Franţa şi implicit la religia catolică. Proiectarea sa a fost încredinţată lui Robert de Cotte şi a atras artişti şi meşteşugari din întreaga Europă. 

Palatul de formă pătrată, acoperit cu gresie galbenă şi roz, este ridicat în jurul unui vaste curţi interioare. Pe partea dinspre Catedrală găsim sculpturi cu motive religioase şi morale, în timp ce în partea ce dă spre râul Ill găsim sculpturi reprezentând cele patru anotimpuri, cele cinci simţuri, eroii şi zeii antichităţii. Primul oaspete al palatului a fost chiar Ludovic al XIV-lea. Vizitarea splendidului edificiu trebuie să includă Sala Sinodului, Cabinetul Episcopiilor, dormitorul Regelui şi biblioteca, toată în auriu şi mahon. De o mare frumuseţe este dormitorul regelui, decorat în întregime cu motive legate de somn: maci – ce reprezintă floarea somnului, libelule – simbolul visurilor, oameni purtând bonete de noapte,  înconjuraţi de lilieci şi păsări de noapte. În afara acestor apartamente, palatul adăposteşte astăzi trei importante muzee: Muzeul Arheologic, unul dintre cele mai importante din Franţa, cu exponate privind istoria Alsaciei, Muzeul de Arte Decorative şi Muzeul de Arte Frumoase, cu lucrări de Giotto, Botticelli, Rafael, Rubens sau Goya. 

Încântaţi de fericita simbioză între istorie şi artă, părăsim palatul şi trecem pe lângă debarcaderul din faţa acestuia, situat în piaţa de peşte, de unde pornesc croazierele pe râul Ill, îndreptându-ne spre oraşul vechi…

Mica Franţă – Petite France

Este greu de spus care plimbare prin acest „colţ de rai” este mai plăcută: pe jos sau cu vaporaşul pe canale. Astăzi alegem plimbarea pe jos, de-a lungul canalelor ce te duc cu gândul la Veneţia, Stockholm sau Amsterdam, deşi arhitectura acestora este complet diferită de a celor enumerate. Numele de Mica Franţă este legat de evenimente nu tocmai fericite din istoria oraşului, deoarece aici erau spitalizaţi, la sfârşitul secolului al XV-lea, cei ce sufereau de „boala franţuzească” – sifilisul. Spitalul a dispărut, dar numele de Mica Franţă a rămas şi încântă azi milioane de vizitatori. În trecut, acesta a fost un cartier al tăbăcarilor şi al morarilor, dar în special al primilor, acoperişurile cu deschideri largi pentru aerisire şi uscarea pieilor atestând acest lucru. Cartierul a fost grav afectat de bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial, dar a fost rapid reconstruit în tradiţia arhitecturii alsaciene, cu hulubării, galerii din lemn, pereţi albi, ferestre cu mici geamuri colorate, de la care „curg” râuri de flori. Vizavi de locul prin care intrăm, vedem podurile acoperite, străjuite de patru turnuri medievale pătrate, construite între 1230 – 1250, rămăşiţe ale unui lanţ de fortificaţii ce avea 80 de astfel de turnuri, ce au servit timp de mai mulţi ani drept închisoare. 

Ne continuăm drumul de-a lungul „străzii dantelei”, mărginită de casele tăbăcarilor vopsite în culori pastelate, îndreptându-ne spre Piaţa Benjamin Zix – inima cartierului. Zona este animată de vânzători ambulanţi şi de pictori ce îţi oferă desene ale acestui cartier sau îţi fac un portret pe loc. Canalele sunt legate de numeroase piaţete ce sporesc frumuseţea locului. Ne oprim pe marginea unui canal pentru a vedea cum face ecluzarea un vaporaş din cele ce fac plimbări pe râul Ill, un adevărat spectacol. Cafenelele, terasele şi restaurantele în aer liber întregesc aspectul pitoresc al cartierului, iar vizitarea lui este un „must”, o obligaţie a oricărui călător ajuns la Strasbourg. Nu aş mai pleca din acest loc, dar am fixat o oră de întâlnire cu şoferul autocarului nostru şi trebuie să o respect. Mă despart cu greu, aruncând o ultimă privire admirativă la florile ce împodobesc ferestrele şi balcoanele şi îmi imaginez ce plăcută trebuie să o fie seară petrecută pe străduţele înguste ale acestui cartier cochet. 

Cartierul European

Situat în partea de nord a Strasbourgului, acolo unde râul Ill întâlneşte canalul Marna – Rin, într-o zonă liniştită şi umbroasă, asemănătoare unui vast parc, cartierul adăposteşte diverse instituţii europene: Consiliul Europei, Parlamentul European, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comisia Europeană a Drepturilor Omului şi altele. Strasbourg, Geneva şi New York sunt singurele oraşe din lume care, deşi nu sunt capitale, adăpostesc organisme internaţionale. Alegerea Strasbourgului drept „capitală a Europei” nu a fost întâmplătoare, dorindu-se ca acest oraş, cu o istorie atât de frământată, să fie un simbol al reconcilierii între popoarele Europei după cel de-al doilea război mondial şi al viitorului lor comun. 

Autocarul ne opreşte în apropierea unei clădiri de formă pătrată, acoperită cu gresie roz, sticlă şi oţel, construită în 1975. Este Palatul Europei. Pe peluza din faţa maiestuoasei intrări principale flutură în adierea vântului steagurile ţărilor din Consiliul Europei, având în spatele lor steagul Uniunii Europene. Găsim şi steagul ţării noastre şi nu ratăm ocazia de a face o poză în dreptul lui. Palatul Europei este sediul Consiliului Europei, creat în 5 mai 1949, a cărui sala de consiliu (hemiciclu) are 750 de locuri. Undeva în partea stângă se află Parlamentul European, care se întinde pe mai bine de o jumătate de kilometru, pe malul râului Ill. Complexul este format din şase zone distincte, aflate sub acelaşi acoperiş, legate între ele prin grădini şi pasarele sau poduri suspendate. 

Fiecare parlamentar are aici propriul său birou. În partea dreaptă a palatului şi puţin mai în spate, separat de acesta printr-un pod peste Ill, se află Palatul Drepturilor Omului, inaugurat în 1995, care adăposteşte Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Clădirea este o construcţie foarte interesantă. Ea a fost imaginată de către arhitectul Richard Rogers ca un vapor urmând linia apei, intrarea fiind străjuită de două turnuri cilindrice, reprezentând balanţa justiţiei. Aspectul exterior strălucitor este dat de sticla translucidă şi de panourile metalice argintii. Aceste instituţii europene pot fi vizizate de luni până vineri, la anumite ore şi cu o rezervare făcută din timp. Vizita este acompaniată de un film despre funcţionarea organismele europene, iar ghidajul este făcut în limbile engleză, franceză, germană, italiană sau spaniolă. Mai facem o scurtă plimbare prin acest minunat parc al oraşului, respirăm aerul răcoros al acestei zile de vară şi ne întoarcem în aglomeraţia şi zgomotul oraşului. 

Vizitând de mai multe ori un oraş sau o ţară, rămânem inevitabil îndrăgostiţi de un anumit loc, pe care ne dorim să îl revedem mereu cu aceeaşi bucurie ca în cazul reîntâlnirii unui prieten drag. Pentru mine, un astfel de loc aici, la Strasbourg, este…

Piaţa Kléber

Piaţa ce poartă numele unui celebru general a cărui statuie poate fi văzută aici, pe o latură a sa, este considerată de mulţi „inima oraşului”, fiind în permanenţă plină de oameni, în mijlocul cărora nu poţi fi altfel decât bine dispus. 

Terasele în aer liber, curăţenia locului, totul te îmbie să rămâi preţ de o cafea şi să priveşti forfota din jurul tău. Farmecul acestei pieţe este întregit de clădirile ce poartă patina timpului şi de tramvaiele moderne ce trec neauzite pe lângă ea. 

Aici am văzut prima dată – cu mulţi ani în urmă – aceste tramvaie silenţioase, joase, la nivelul solului, cu botul asemănător unui avion. Am zăbovit minute întregi privindu-le, până când curiozitatea m-a împins să urc într-un astfel de mijloc de transport şi să rămân impresionat de curăţenia şi confortul lor interior. Dacă ajungeţi în această piaţă, încercaţi să vizitaţi şi „Ciné-Bal”, complexul cu ceainării, cinematograf, sală de bal, săli de biliard şi club de noapte. 

Mă despart de Place Klébert cu promisiunea de a reveni, ceea ce am şi făcut ori de câte ori am ajuns la Strasbourg. 

Am prezentat aici doar câteva obiective importante ale acestei metropole europene, pe care eu o consider una dintre cele mai frumoase şi mai interesante. Rămâne ca d-voastră, cei ce aţi vizitat-o sau cei care o veţi vizita, să îmi daţi sau nu dreptate. 

Alex. BLANCK