Bine v-am regăsit, stimaţi cititori ai acestei rubrici! A venit toamna şi odată cu ea a venit timpul să ne continuăm călătoriile prin lume. Pentru astăzi, vă propun să vizităm împreună oraşul „tuturor drumurilor” – Strasbourg – metropola Alsaciei, situat în apropierea Rinului, pe râul Ill, pe marile intinerarii ce unesc Mediterana, Renania, Europa Centrală, Marea Nordului şi Marea Baltică.
Puţină istorie
În sec. XII î.Hr., găsim aici o tabără romană numită Argentoratum, ca mai târziu, în anul 451 d.Hr., teritoriul să fie invadat de Alemani şi devastat de hunii lui Atilla. În anul 496, Clovis (481 – 511), regele ce a pus bazele statului Franc, după ce-i învinge pe Alemani la Tolbiac, ocupă cetatea pe care o numeşte Stratebourgum – oraşul drumurilor. Câteva secole mai târziu, în 842, doi dintre nepoţii lui Carol cel Mare, Ludovic şi Carol, îşi jură fidelitate şi iau hotărârea de a lupta împotriva fratelui lor mai mare, Lothar. Acest jurământ, cunoscut în istorie drept Jurământul de la Strasbourg, a fost scris într-o limbă care să fie înţeleasă de anturajul celuilalt şi au făcut-o aşa de bine, încât este socotit de filologi drept cel mai vechi text de limbă romanică, o încercare de limbă franceză şi respectiv germană. Prin acest tratat, ei îşi împart Regatul Carolingian între ei. În 870, Ludovic Germanul obţine Alsacia, pe care o integrează în Sfântul Imperiu Romano-German şi Strasbourg devine oraş episcopal. În 974 are voie să-şi bată monedă proprie. În sec. XIV devine oraş imperial, pentru ca prin pacea de la Westphalia (1648), oraşul să devină francez la 30 septembrie 1681, sub domnia lui Ludovic al XIV-lea, punându-se astfel capăt războiului de 30 de ani. Între 1806 – 1808, Napoleon stă în Strasbourg. În 1870, după un asediu de şapte săptămâni, oraşul capitulează şi este încorporat în Imperiul German, Strasbourg devenind capitala regiunii Alsacia Lorena. În 1918, după abdicarea lui Wilhelm al II-lea, trupele franceze ocupă oraşul, pentru ca pe 18 iunie 1940, Strasbourg şi Alsacia să fie anexate din nou Germaniei. „Ping-pong-ul” cu această regiune atât de frământată se va termina în noiembrie 1944, când oraşul este eliberat de trupele franceze conduse de generalul Leclerc. După cel de-al doilea război mondial, Strasbourg devine un important centru al vieţii politice europene. În 1949 ia fiinţă aici Consiliul Europei, urmat de Parlamentul Europei în 1979, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Comisia Europeană a Drepturilor Omului şi altele. Din 1988, Strasbourg se află pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Povestea Marseillezei
Dacă printr-un sondaj aţi întreba care este cel mai cunoscut imn naţional al unei ţări, probabil că cel mai mulţi vor răspunde „Marseilleza”, imnul naţional al Franţei, dar puţini vor fi aceia care vor şti legătura între imnul naţional al Franţei şi Strasbourg. Povestea începe pe 26 aprilie 1792, când primul primar constituţional al oraşului, Frederic Dietrich, ales în 1790, oferă în propria casă un dineu de adio pentru voluntarii Armatei Rinului. În timpul mesei, printre alte discuţii, se vorbeşte şi despre necesitatea ca aceşti voluntari să fie animaţi şi printr-un cântec demn de entuziasmul lor. La un moment dat, primarul îl roagă pe Rouget de L’Isle, poet şi compozitor, să compună ceva.
Toată noaptea, acesta scrie versuri şi cântă la vioară, pentru ca a doua zi, acompaniat la pian de nepoata lui Dietrich, să-şi prezinte al său „Cântec de război” pentru Armata Rinului. La scurt timp după aceasta, batalionul de marseillezi chemat în sprijinul Parisului revoluţionar, adoptă cântecul şi îl lansează la Paris, devenind Marseilleza. Versiunea oficială datează din 1887, când este decretat imn naţional al Franţei, în timpul celei de a treia republici (1870 – 1905). Datorită muzicalităţii şi versurilor sale, s-a răspândit în întreaga Europă ca un simbol al libertăţii.
La plimbare prin Strasbourg
Strasbourg este al şaselea oraş ca mărime din Franţa, cu o populaţie de peste 300.000 de locuitori. Acest oraş splendid poate fi vizitat pe jos sau printr-o plimbare pe râul Ill, afluent al Rinului. Ideal este le combini, dar astăzi vă propun să-l străbatem la pas şi să pornim dintr-un punct central de mare atracţie: Piaţa Catedralei Notre Damme, situată în cel mai înalt punct al oraşului, la 144 metri. În trecut, o zonă în care se vindeau cireşe, pâine, covoare, legume şi fructe, astăzi piaţa îţi taie respiraţia prin frumuseţea clădirilor ce o înconjoară.
Stând cu faţa spre catedrală, avem în stânga noastră Kammerzell House (casa comerianţilor), o clădire pe jumătate din lemn cum rar poţi vedea, având faţada compusă din 75 de ferestre înrămate, asemănătoare unui tablou în rame, ce înfăţişează diferite personaje din Biblie, din mitologie, semne zodiacale şi o serie de muzicieni. Pe colţurile clădirii se văd sculpturile reprezentând Mila, însoţită de doi copii şi un pelican, iar la celelalte etaje, Speranţa reprezentată de o pasăre Phoenix şi Credinţa reprezentată de un grifon (făptură cu cap şi aripi de vultur şi trup de leu). Nu departe de această casă, o altă clădire îţi atrage atenţia prin frumuseţea sa: Pharmacie du Cerf, considerată a fi cea mai veche farmacie din Franţa, datând din sec. XV. Arcadele sale, de la parterul din piatră, sunt decorate cu ramuri şi şerpi, iar etajele sale construite în 1567 sunt pe jumătate din lemn. Acestea sunt doar două din clădirile ce îţi încântă ochiul, dar toate celelalte din piaţă sunt la fel de spectaculoase. Bineînţeles că principalul obiectiv turistic cunoscut în întreaga lume este…
Catedrala Notre Damme
Stând în faţa catedralei, rămâi uimit de magnifica broderie din piatră a faţadei şi de înălţimea singurei sale turle, ce se înalţă până la 142 de metri în partea stângă, cea mai înaltă din lumea creştină până în sec. XIX. Fascinat de frumuseţea acestei catedrale, nu poţi să nu îi dai dreptate marelui scriitor Victor Hugo, care spunea că este „o delicată minune gigantică”. Ridicarea ei a început în 1176, pe temelia unei foste bazilici din 1015, care fusese distrusă de un incendiu, construcţia durând aproape trei secole până la terminarea ei în 1439.
Faţada principală, o adevărată dantelărie în piatră, este dedicată vieţii lui Iisus şi Judecăţii de Apoi. Pe canatul portalului din dreapta se poate vedea Ispita, înconjurată de Înţelepciune şi de Fecioarele Nesăbuite, iar pe portalul din stânga se pot vedea Virtuţile înjunghiind Viciile cu suliţele lor. Fiecare portal are deasupra sa un fronton dublu. În partea centrală, deasupra intrării, se află fereastra rozetă (1284) înconjurată de 16 petale. În stânga şi în dreapta sunt două turnuri-clopotniţă cu o platformă la 66 de metri. Dacă te ţin puterile să urci cele 329 de trepte, de pe această platformă ţi se oferă o splendidă panoramă a oraşului. Interiorul catedralei, înalt de 32 de metri şi lat de 34, a fost construit între 1240 – 1275. Păşind în interior, vizitatorul poate admira splendidele vitralii în nuanţe aurii, culoare preferată de meşterii sticlari din Strasbourg. Cele mai vechi aparţin secolului XIII şi reprezintă împăraţi ai Sfântului Imperiu Romano – Geman. Trecem pe lângă un grup statuar reprezentând Muntele Măslinilor şi ne îndeptăm paşii spre acea minune a ştiinţei şi tehnologiei…
Ceasul Astronomic
Acesta a fost construit în jurul anului 1570 de către un matematician din Strasbourg, Conrad Dasypodius şi de o echipă de ceasornicari elveţieni. Ceasul nu a funcţionat din 1789 (Revoluţia franeză) până în 1842, când Jean Baptiste Schwillinger i-a adăugat sistemul planetar al lui Copernic pe un minunat fond albastru, deasupra unui calendar zodiacal. Ceasul măsoară 18 metri.
Este ora 12.30 şi ne facem cu greu loc printre sutele de turişti ce aşteaptă ca figurinele ceasului astronomic să se pună în mişcare. Şi iată cum, deodată, cei 12 apostoli ies printr-o fereastră şi trec prin faţa lui Iisus Hristos, care le dă binecuvântarea de trei ori înainte de a binecuvânta mulţimea. Negarea lui Hristos de către apostolul Petre este redată de bătăile din aripi ale unui cocoş care cântă cucurigu. La fiecare sfert de oră, cele patru vârste ale omului, reprezentate de un copil, un adolesent, un adult şi un om bătrân, trec la un nivel mai jos prin faţa Morţii, în timp ce un înger întoarce o clepsidră pentru a marca trecerea timpului. Uimiţi de succesiunea de imagini, avem o altă surpriză văzând zei din antichitate defilând în caleşti ce reprezintă zilele săptămânii. Privirea ne este atrasă apoi în faţa ceasului, de Stâlpul Îngerilor, datând din anul 1225, o alegorie a Judecăţii de Apoi, care îi grupează pe Hristos, Judecătorul, cei patru evanghelişti şi îngerii judecăţii sunând din trompetă. Această sculptură în piatră completează în mod fericit acest colţ fantastic din catedrală. Părăsim cu părere de rău catedrala şi pentru că stomacul dă semne de nerăbdare, intrăm într-un winstube – un mic bar prietenos, vesel, asemănător unui pub britanic.
Câteva specialităţi alsaciene
Dacă nu intri într-un winstube, spun localnicii, nu ai văzut adevărata viaţă a Strasbourgului. Prietenii noştri ne sugerează faimosul „pate de gâscă în crustă” sau varza acră, preparată în diferite feluri. O alternativă ar fi „cocoş în sos de riesling” sau „stomac de porc umplut”.
Pentru amatorii de peşte există „Matelote”, un fel de mâncare cu ştiucă, crap, biban şi lin. La capitolul brânzeturi, este recomandată picanta brânză Munster, cu sau fără chimen. Vinurile cele mai cunoscute sunt albe, roşii sau roze, Riesling, Pinot, Sylvaner (vin uşor, alb şi răcoritor) sau Gewurztraminer (vin puternic şi parfumat cu buchet fructat), vinuri fiind servite în cană. Dacă vorbim de vinuri, să amintim că aici, în Alsacia, există un Drum al Vinului, cum avem şi noi în Prahova şi pe acest drum, la Riquewihr, se află cel mai vechi butoi de vin din lume (1715). Din multitudinea de specialităţi, ne hotărâm să alegem o tartă flambée cu smântână, cuburi de şuncă şi ceapă pe un strat de aluat şi un „Maennerstolz” (mândria bărbatului), un cârnat mare cu un gust de hotdog.
Cu problema stomacului rezolvată, ieşim în atmosfera plăcută a oraşului şi ne îndreptăm spre alte obiective turistice despre care vom vorbi săptămâna viitoare.
Alex. BLANCK
În nr. viitor: Strasbourg, Palatul Rohan, Mica Europă şi Cartierul European
