CĂLĂTOR PRIN LUME. Parisul şi bulevardele sale (2)

În numărul trecut ne-am despărţit după traversarea celui mai împodobit pod al Parisului – Alexandru al III-lea. În faţa noastră putem vedea acum o largă esplanadă ce duce spre…

Hotelul Invalizilor şi Domnul Invalizilor

Îndată ce ai trecut pe malul celălalt al Senei, te întâmpină un bulevard larg, mărginit de încântătoare spaţii verzi şi curând ajungi în faţa Hotelului Invalizilor. Această clădire monumentală a fost construită la ordinul lui Ludovic al XIV-lea – Regele Soare, ca semn de preţuire faţă de veteranii de război întorşi în Franţa răniţi, bolnavi sau cu vreun handicap, săraci sau rămaşi fără un adăpost. Clădirea cu o impresionantă faţadă lungă de 195 metri a fost începută în 1671 şi terminată în 1676, mulţi considerând-o o capodoperă arhitectonică a secolului al XVII-lea. 

Intrarea principală este flancată de patru stâlpi ionici cu un portal ce are deasupra lui o statuie a lui Ludovic al XIV-lea. De ambele părţi sunt alegorii reprezentând Prudenţa şi Justiţia. Pe pajiştea din faţa hotelului se află vechi tunuri capturate în secolele XVII şi XVIII de către armata franceză. Piesa de rezistenţă este însă Domul Invalizilor, cel care adăposteşte mormântul lui Napoleon. În 1676, Ludovic al XIV-lea îi cere arhitectului Mansard să adauge clădirii o biserică a soldaţilor, căreia acesta din urmă îi adaugă un dom înalt de 102 metri, care mai târziu va fi aurit şi va reprezenta unul din reperele pariziene. Ocolim Hotelul Invalizilor, trecem pe lângă Muzeul Armatei şi ajungem în Piaţa Vauband, unde se află intrarea principală în Domul construit între 1679 – 1706, care astăzi adăposteşte…

Mormântul lui Napoleon I

Păşim în biserica în formă de cruce greacă, în care la o adâncime de 6 metri se află mormântul lui Napoleon. Intrarea este făcută special în acest fel, pentru a te apleca să îl vezi şi felul acesta să aduci un omagiu acestui mare împărat. Într-o criptă cu un diametru de 15 metri şi adâncă de 6 metri se află un enorm sarcofag din porfir roşu de Finlanda, aşezat pe un piedestal de granit verde, care la rândul lui este aşezat exact în centrul criptei, sub cupolă. Napoleon a murit pe insula Sfânta Elena la 5 mai 1821. 

Rămăşiţele marelui împărat au fost aduse în Franţa abia în 1840, în cadrul unei memorabile ceremonii, trupul neînsufleţit fiind trecut pe sub Arcul de Triumf, construcţie ridicată la comanda sa, pe care însă nu a mai apucat să o vadă. Trupul său este închis în şase sicrie, unul în altul, asemenea păpuşilor ruseşti Matroşka sau celebrului sarcofag al lui Tutankamon. Primul sicriu este învelit în staniu, al doilea este făcut din mahon, al treilea şi al patrulea din plumb, al cincilea din abanos, iar al şaselea din stejar. Cripta rotundă are pe margini 12 statui mari reprezentând victoriile sale. Atmosfera solemnă este întregită de basoreliefurile de pe pereţii reprezentând scene ale aducerii trupului său aici. Impresionaţi de cele văzute, ne continuăm drumul printr-un cartier de blocuri cu 4-6 etaje, cartier tipic parizian şi ne îndreptăm spre…

Şcoala Militară 

Şcoala (Academia Militară) a fost ridicată între 1751 – 1773 la ordinul lui Ludovic al XV-lea care, sfătuit de celebra Doamnă de Pompadour, a decis construcţia unei şcoli militare pentru 500 de copii săraci ai ofiţerilor francezi. Clădirea, încredinţată arhitectului Jacques Ange Gabriel, trebuia să rivalizeze cu Hotelul Invalizilor al lui Ludovic al XIV-lea şi este într-adevăr un excelent exemplu al clasicismului francez. Pavilionul central, cu zece coloane corintice, are o cupolă mai mult dreptunghiulară, având în părţi statui reprezentând: Franţa, Victoria, Forţa şi Pacea. 

Intrările laterale au înscrise deasupra lor vechile denumiri: Şcoala de Artilerie şi Şcoala de Infanterie. De remarcat faptul că printre cadeţi s-a numărat şi Napoleon, între 1784 – 1785, care a absolvit Şcoala Militară cu gradul de locotenent de artilerie. În faţa academiei, care funcţionează şi astăzi, vedem statuia ecvestră a mareşalului Joffre şi ne întrebăm amuzaţi dacă ar putea exista o legătură între numele mareşalului şi delicioasa prăjitură din cofetăriile noastre. În spatele statuii se întinde…

Câmpul lui Marte

Această enormă grădină ocupă întreaga suprafaţă dintre Şcoala Militară şi Turnul Eiffel. Iniţial, aici a fost un teren de defilare pentru cadeţi, pentru ca apoi să fie folosit pentru curse de cai, lansări de baloane cu aer cald sau pentru aniversarea revoluţiei franceze (14 iulie 1790), care astăzi se sărbătoreşte pe Champs Elysées. 

Tot aici a avut loc şi Expoziţia Universală din 1900. Astăzi este o zonă verde încântătoare, cu fântâni arteziene şi mici lacuri. La capătul dinspre Şcoala Militară vedem un panou enorm din sticlă, pe care e scris în toate limbile pământului cuvântul „pace”. Admirăm panorama care se deschide în faţa noastră şi plecăm mai departe spre…

Turnul Eiffel

Turnul este cu siguranţă cel mai cunoscut obiectiv turistic din Paris. Un adevărat simbol al capitalei, a fost construit în 1889 pentru a sărbători centenarul revoluţiei franceze şi pentru Expoziţia Mondială din 1889. A fost ideea inginerului Gustave Eiffel (1832 – 1923), care împreună cu o echipă de 300 de muncitori şi ingineri a reuşit să ridice această construcţie metalică într-un timp record de numai doi ani (ianuarie 1887 – martie 1889). Situat pe malul Senei, între Câmpul lui Marte şi Palatul Trocadero (construit pentru Expoziţia Universală din 1937), Turnul este alcătuit din 15.000 de părţi metalice legate între ele cu peste 2.500.000 de şuruburi despre care ni se spune, spre mândria noastră, că au fost făcute în România. 

Turnul are o greutate de 7000 de tone, o înălţime de 320 de metri şi este sprijinit pe patru picioare uriaşe. Iniţial, trebuia să aibă 300 de metri, dar i s-a mai adăugat o antenă de 20 de metri pentru un post de telecomunicaţii. Sunt trei nivele ce pot fi vizitate, folosind liftul sau treptele: primul la 57 de metri, urcând 360 de trepte, al doilea urcând 700 de trepte până la 115 metri, aici aflându-se şi restaurantul Jules Verne şi cel de-al treilea nivel, la 274 de metri sau 1585 trepte, de un priveliştea este fantastică, putându-se vedea, când vremea este bună, până la peste 70 de kilometri. Turnul trebuia să fie demolat în 1909, dar fiind vital pentru telecomunicaţii şi datorită succesului la vizitatori, a fost menţinut până astăzi. Până în 1931, când s-a constuit Empire State Building din New York, a fost cea mai înaltă clădire din lume. Este interesant că alte două mari construcţii din Europa ar fi trebuit să aibă aceeaşi soartă ca a Turnului Eiffel: „Atomul” de la Bruxelles, ridicat pentru Expoziţia Mondială din 1958 şi London Eye (Roata Londrei), construită pentru a marca trecerea în noul mileniu. Amândouă trebuiau dărâmate după un an, însă datorită succesului lor în rândul turiştilor, au fost menţinute şi au devenit, ca şi Turnul Eiffel, simboluri ale oraşelor lor. Ajungând în zona turnului, atmosfera este asemănătoare cu cea din bâlciurile noastre: lume multă, cozi enorme la lifturi, praf, vânzători ambulanţi, chioşcuri cu suveniruri, poliţie, gălăgie. Pentru că turul nostru prin Paris este lung şi timpul de aşteptare pentru a urca în turn este extrem de mare, amânăm vizitarea lui pentru o zi mai liberă. Facem în schimb tradiţionalele poze, cumpărăm mici turnuri din metal de la vânzătorii ambulanţi şi ne continuăm călătoria întorcându-ne pe Champs Elysées, în acea parte a marelui bulevard care este de fapt un întins parc. Aici, în apropierea Palatului Elysées, reşedinţa preşedintelui Franţei, se desfăşoară în fiecare an pe 14 iulie – Ziua Naţională a Franţei – parada militară şi tot aici are loc sosirea din celebra competiţie ciclistă Turul Franţei. Şi acum, străbătând bulevardul, putem vedea tribunele ridicate pentru aceste două evenimente. Curând ajungem într-un alt punct de mare interes turistic…

Piaţa Concorde – Place de la Concorde

Aflaţi în acest punct, avem în spatele nostru Grădinile Tuileries şi puţin mai departe Luvrul. Considerată, pe drept cuvânt, una dintre cele mai frumoase din Europa, piaţa este probabil una dintre cele mai aglomerate zone din Paris, căci pentru a o traversa cu maşina şi a ajunge pe calea regală (Roue Royale) îţi trebuie cel puţin 15 minute. Întinsă pe mai mult de opt hectare şi împânzită de foarte multe monumente ce o recomandă ca un adevărat muzeu în aer liber, piaţa are şi o istorie sângeroasă, aici fiind decapitaţi în timpul revoluţei franceze peste 1300 de oameni în frunte cu Ludovic al XVI-lea, soţia sa Marie Antoinette, Danton, Robespierre sau St. Just. 

Iniţial, aici era un teren mlăştinos, până în 1775, când regele Ludovic al XV-lea i-a încredinţat „desenarea” unei pieţe destinată amplasării unei statui ecvestre a sa, arhitectului Jacques Ange Gabriel. Din acest motiv, piaţa a purtat iniţial numele de Ludovic al XV-lea. În timpul revoluţiei franceze şi-a schimbat numele în Piaţa Revoluţiei, aici fiind decapitaţi la data de 21 ianuarie 1793 Ludovic şi cei amintiţi anterior, statuia acestuia fiind înlocuită cu celebra ghilotină numită de parizieni „văduva neagră”.  În 1795, după încetarea acelei perioade sângeroase, piaţa a fost numită „La Concorde” în semn de reconciliere naţională, nume pe care îl poartă şi astăzi. O fântână arteziană de o mare frumuseţe împrospătează aerul în această forfotă continuă de maşini, autocare şi turişti grăbiţi. În mijlocul pieţei se află Obeliscul Egiptean, o columnă înaltă de aproximativ 23 de metri, asemănătoare „Acului Cleopatrei” de pe malul Tamisei din Londra. Acesta i-a fost oferit în dar, de către viceregele Egiptului, Mehmet Ali, regelui Ludovic Filip în 1831, care i-a oferit la rându-i un orologiu din marmură albă ce poate fi văzut pe terasa marei moschei de alabastru din Cairo. Obeliscul, parte a templului de la Luxor (dacă ajungeţi acolo veţi observa că la intrarea în templu există doar un obelisc în dreapta, celălalt fiind tăiat şi adus în Franţa), prezintă scene din viaţa faraonului Ramses al II-lea. Piaţa este înconjurată de opt statui cu chipuri de femei, în mărime naturală, reprezentând cele mai importante oraşe ale Franţei. Din poziţia în care ne aflăm, avem în faţă bulevardul Champs Elyséees, în stânga râul Sena şi peste podul Concorde, în Palatul Bourbon, sediul Adunării Naţionale Franceze, camera inferioară a Parlamentului. În dreapta putem vedea Galeriile Jeu de Paume şi Muzeul Orangerie. 

Părăsim piaţa, traversăm cu greu Rue de Rivoli şi printre două clădiri splendide, Ministerul Marinei şi Hotelul Crillon, intrăm pe Rue Royale, renumită pentru magazinele sale de lux ce vând parfumuri, bijuterii sau confecţii ale celor mai renumite firme. Pe partea stângă, drapat în roşu, vedem celebrul club de noapte Maxim’s şi ne oprim în capătul acestui bulevard pentru a admira…

Catedrala Madeleine

Vă mărturisesc că ori de câte ori ajung la Paris nu pierd ocazia de a revedea cu aceeaşi plăcere acest templu dedicat Mariei Magdalena. Construcţia bisericii a început în 1764 şi cu întreruperi a fost terminată în 1842. Faţada are aspectul unui templu grec cu coloane corintice şi o friză deasupra intrării cu scene reprezentând Judecata de Apoi. 

O pasarelă cu 28 de trepte duce spre masivele uşi din bronz de la intrare. Este o reală încântare să zăboveşti un timp pe aceste trepte şi să priveşti linia dreaptă ce se deschide în faţă până la clădirea Adunării Naţionale. Templul, lung de 108 metri, este înconjurat de 52 de coloane ce măsoară 20 de metri înălţime. 

De aici, mergem mai departe pe Bulevardul Capucinilor, unde poţi vedea tot ceea ce este caracteristic Parisului:  aglomeraţie, terase, magazine, cafenele celebre, iar la nr. 28, Sala Olympia, care reprezintă pentru cântăreţii de muzică uşoară ceea ce este La Scala sau Metropolitan pentru cântăreţii de operă Ne strecurăm prin furnicarul de oameni şi ajungem într-o intersecţie, unde putem admira în stânga noastră o splendidă construcţie, Opera Garnier.

Alex. BLANCK

Prima parte aici: http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2015/12/calator-prin-lume-parisul-si.html