Am rămas în ediţia trecută pe malul drept al Senei, urmând să ne îndreptăm paşii către o instituţie culturală dedicată creaţiei moderne şi contemporane, în care artele plastice se învecinează cu cărţile, designul, muzica şi cinematograful:
Centrul Pompidou
Creat la iniţiativa fostului preşedinte francez Georges Pompidou, acest centru cultural era menit să fie un centru specializat în instruirea şi educaţia marelui public. Construcţia sa a fost încredinţată arhitecţilor italieni Renzo Piano şi Gianfranco Franchini, precum şi britanicului Richard Rogers, al căror proiect a fost ales în 1971. Exteriorul clădirii se află în contrast izbitor cu clădirile vechi din zonă: cinci nivele din sticlă, sprijinite pe nişte tuburi (burlane) mari, vopsite în albastru şi galben.
Tot ceea ce de obicei este în interiorul unei clădiri, aici găsim la exterior: lifturi, scări rulante, conducte de apă, toate acestea dând un aspect ciudat clădirii. Dotarea tehnică a centrului este însă impresionantă. Intrat în biblioteca sa şi într-o sală de lectură, rămâi uimit de facilităţile ce stau la dispoziţia cititorului, cu mijloace tehnice de ultimă generaţie.
Atelierul lui Brâncuşi
A fost o mare plăcere şi o mândrie pentru mine să văd că într-un astfel de centru cultural de talie mondială poate fi găsită, pe o latură a sa, o reproducere a atelierului marelui sculptor Constantin Brâncuşi, născut în 1876 În România, la Hobiţa, dar care a trăit şi creat o mare parte din viaţa sa aici, la Paris.
La moartea sa, în 1957, a lăsat prin testament lucrările sale statului francez, cu condiţia ca atelierul său să fie reconstruit aşa cum a fost în realitate şi aşezat într-unul din marile muzee ale Parisului. Aşa se explică această reproducere realizată de Renzo Piano aici. Exponatele includ peste 200 de sculpturi şi socluri, peste 1600 de fotografii, uneltele sale, precum şi lucruri personale cum ar fi documente, colecţia sa de cărţi sau piese de mobilier. Trupul lui se odihneşte în cimitirul Montparnasse. Din păcate, timpul nu-mi permite să vizitez galeria de pictură modernă, cu opere ale unor mari artişti precum Matisse, Picasso, Dali sau Miro.
Montmartre – cartierul boemei pariziene
Mergem mai departe împreună către cel mai înalt cartier al Parisului – Montmartre – un deal de calcar ce se înalţă până la aproximativ 130 metri, una dintre cele mai pitoreşti zone ale metropolei, un cartier al „boemei” pariziene, locuit de pictori, sculptori şi alţi artişti, dar şi cartierul vieţii de noapte, împânzit cu numeroase localuri, printre care şi celebrul Moulin Rouge (Moara Roşie). Cartierul este dominat de „măiastra în alb”, impozanta Sacre Coeur (Inima Sfântă a lui Hristos), catedrală ridicată pe cel mai înalt punct al Parisului. Numele cartierului provine, probabil, de la Mons Martis (dealurile lui Marte), după un templu roman ce a existat în zonă.
O plimbare pe străzile înguste, în pantă, liniştite, străjuite de multe case din piatră în curtea cărora se găsesc numeroase vii, îţi lasă impresia unui vechi sătuc, ceea ce a şi fost până în 1860, când a devenit al 18-lea arondisment (sector) al Parisului. Este o mare deosebire între această zonă liniştită şi partea de jos, de la baza dealului, cu Bulevardul Rochechouart şi Place Blanche (Piaţa Albă), Place Pigalle sau Place de Tertre, cu ale lor buticuri, localuri de noapte, cafenele, bistrouri, mici restaurante şi nelipsiţii pictori gata să-ţi facă un portret la minut sau să-ţi vândă un tablou, toate creând tabloul unei vieţi trepidante.
Din bulevardele principale urcăm străduţele în pantă mărginite de mici magazine ce vând tot felul de suveniruri, de la brelocul cu Turn Eiffel, tricouri sau baticuri cu monumentele Parisului, până la şepci sau pălării, iar la capătul uneia dintre ele ajungem în mica Piaţă Saint Pierre, de unde începem să urcăm spre…
Bazilica Sacre Coeur
La această minune în piatră albă, construită în stil romanesc – bizantin, poţi ajunge parcurgând pantele domoale laterale sau urcându-te într-un funicular ce te duce în doar două minute până la platforma din faţa catedralei, de unde se deschide o vastă panoramă a întregii zone pariziene. Alegem să o luăm la pas prin piaţa plină de turişti şi de vânzători ambulanţi, în majoritatea lor africani, ce vând poşete, umbrele, obiecte de artizanat sau mici suveniruri. Alţii, foarte insistenţi, caută în special fete tinere, cărora încearcă să le înfăşoare pe mână mici brăţări din aţă colorată în semn al unei trainice prietenii, ce trebuie răsplătită cu câţiva euro. Urcăm agale panta şi apoi câteva trepte pentru a ajunge în faţa catedralei, care are o istorie foarte interesantă.
Locul pe care a fost construită a fost ales de către Adunarea Naţională în 1873 şi aprobat de Papa Pius al IX-lea, întrucât legenda spune că aici a fost martirizat, în anul 250, Sfântul Denis – primul episcop al Parisului. Bazilica Sacre Coeur a fost ridicată printr-o subscripţie naţională şi la iniţiativa a doi oameni de afaceri, Alexandre Legentil şi Hubert Rohault de Fleury, care au jurat la izbucnirea războiului franco-prusac că dacă Franţa nu va fi atacată şi invadată, ei vor susţine financiar construirea unei catedrale. În ciuda războiului care a izbucnit şi a asediului Parisului, invazia a fost evitată şi astfel construcţia putea să înceapă, ea constituind un omagiu adus celor 58.000 de oameni morţi în războaiele franco-prusace, dar şi ca o ispăşire a crimelor comise în timpul Comunei din Paris (1871). Construcţia a început în 1876 şi s-a terminat în 1919. Privită din exterior, arhitectura ei ce te duce cu gândul la Orient. Cupolele sale, dintre care cea din mjiloc, cea mai înaltă, măsoară 83 m, sunt foarte asemănătoare cu cele pe care le-am văzut câţiva ani mai târziu la marea moschee din Abu Dhabi. Clopotul uriaş cântăreşte 19 tone şi se spune că a fost adus aici cu o căruţă trasă de 28 de cai. A fost nevoie de 83 de piloni fixaţi în pământ pentru a stabiliza solul, aşa explicându-se şi cei 40 de ani cât a durat construcţia. O terasă duce spre cele trei arcade principale, deasupra cărora vedem în stânga statuia ecvestră a Ioanei D’Arc şi în dreapta statuia ecvestră a lui Ludovic cel Sfânt, iar într-o nişă deasupra intrării, o statuie reprezentându-l pe Iisus. Interiorul este construit pe două nivele: biserica principală şi cripta, folosită de asemenea pentru slujbele religioase. Vasta biserică este bogat împodobită cu statui şi picturi; aici se găseşte şi o urnă din piatră conţinând inima lui Legentil. Însă ceea ce îţi taie răsuflarea este mozaicul din bolta de deasupra altarului, realizat de Luc Olivier Merson, înfăţişând poporul francez venerând inima sfântă a lui Hristos.
Părăsesc bazilica (deschisă până la ora 22.00) şi mă opresc pe terasa din faţa ei, asemenea altor zeci de turişti care îşi încântă privirea cu panorama ce se deschide la picioare. S-a făcut târziu. Micile magazinele au tras obloanele, dar străzile ce duc spre marile bulevarde şi pieţele cartierului sunt pline de turişti ce caută să trăiască…
Viaţa de noapte a Parisului
Aţi auzit, desigur, spunându-se despre diferite mari oraşe, că nu dorm niciodată. Ei bine, Parisul unul dintre cele despre care se poate afirma pe drept cuvânt acest lucru. Coborâm spre cele două puncte „fierbinţi” ale zonei – Place Blanche şi Place Pigalle sau Bulevardul Rochechouart. Ne izbeşte o revărsare de lumini multicolore dată felinare ori de firmele de neon ce te îndeamnă să treci pragul „stabilimentelor” cărora le fac reclamă: cafenele, restaurante, cinematografe cu filme porno, magazine ce vând tot felul de materiale pentru adulţi (XXXL) sau celebrele case cu fete ce îşi vând farmecele contra cost.
Cel mai cunoscut local este Moulin Rouge/ Moara Roşie, ale cărei braţe lungi şi roşii pot fi văzute de departe. Acesta este un cabaret în care se desfăşoară unul dintre cele mai interesante spectacole de muzică şi dans din lume, locul în care a apărut şi s-a dansat pentru prima dată celebrul French Can-Can. Cabaretul are forma unei mori de vânt deoarece în această zonă existau, în sec. XVIII, mai mult de 30 de mori de vânt. În acele vremuri, un oarecare Debray a avut ideea de a-şi transforma moara într-o sală de dans, unde se serveau clienţilor şi clătite. Cu timpul, localul a atras tot mai mulţi clienţi, printre ei artişti celebri, care începând din 1889 poposeau aici atraşi de frumuseţea dansatoarelor, dar şi de vinul bun din viile de pe Montmartre. Printre ei, cunoscutul pictor Toulouse Lautrec, nelipsit client al casei, cel ce a surprins în schiţele şi picturile sale artistele şi dansatoarele de aici. Faima localului a ajuns până departe în lume, iar astăzi este o adevărată provocare să găseşti o masă liberă aici, deoarece rezervările se fac cu mult timp înainte, deşi preţurile nu sunt pentru toate buzunarele. Îi privim cu uşoară invidie pe cei care îşi aşteaptă rândul să intre, îmbrăcaţi elegant, apoi mergem mai departe în noapte spre hotelul nostru, lăsând în urmă un cartier încărcat de istorie şi artă, inima „boemei” pariziene, alături de Montparnasse.
Artiştii şi Montmartre
Dacă ar putea vorbi, micile străzi cu piatră cubică şi case din piatră, adevărată „cetate” a artelor, ţi-ar spune cum mulţi artişti necunoscuţi, atraşi de mirajul „Oraşului Lumină” au devenit peste ani artişti celebri. Mergând pe străzile acestea înguste, nu ai cum să nu simţi fiorul trecerii prin lumea artei, ştiind că aici au lucrat şi au trăit Vincent Van Gogh, aici Picasso a pictat „Domnişoarele din Avignon”, tablou ce a marcat apariţia cubismului în pictură, Appolinaire şi-a scris poemele, Renoir a pictat folosind motive inspirate din frumuseţea cartierului. Ar mai fi Maurice Utrillo, Modigliani, André Gill, pentru a-i pomeni doar pe câţiva dintre cei mai cunoscuţi.
O altă vizită extrem de interesantă poate fi făcută în cimitirul din Montmartre, un adevărat muzeu în aer liber, împărţit în bulevarde, străzi şi alei. Aici poţi vedea mormintele unor figuri reprezentative de pictori (Fragonard, Degas), scriitori (Gautier, Stendhal, Dumas fiul, Heinrich Heine), compozitori (Berlioz, Offenbach), actori (Sacha Guitry) sau mormântul celebrului balerin rus Nijinsky.
Epilog
Aici se încheie ultima parte din serialul dedicat Parisului. Am scris despre el mai mult decât despre oricare alt oraş (defavorizând Londra, cel mai vizitat oraş din Europa, potrivit statisticilor), folosind foarte multe superlative, dar fără să exagerez în vreo privinţă. Am încercat să vă prezint o imagine cât mai amănunţită a Parisului, deşi am rămas cu câteva mustrări de conştiinţă, deoarece nu am amintit nimic despre cartierul futurist La Defense, Piaţa Bastiliei, Place des Vosges (cea mai veche piaţă din Paris) sau despre minunata arhitectură a Hotel de Ville (Primăria). Poate altădată. Bineînţeles că toate punctele de interes prezentate nu pot fi văzute într-o singură zi, rămânând la alegerea celui care ajunge la Paris să-şi facă un program propriu. Itinerariul prezentat de mine este acela pe care îl urmez împreună cu turiştii din grupele mele. Dacă am reuşit sau nu să redau întocmai farmecul unic al Oraşului Lumină, rămâne la aprecierea d-voastră, foşti sau viitori turişti prin Paris.
Alex. BLANCK
